ISC își majorase pretențiile la 7,5 mil lei cu o săptămână înainte de adresa trimisă ICCJ de Grăjdan

ISC își majorase pretențiile la 7,5 mil lei cu o săptămână înainte de adresa trimisă ICCJ de Grăjdan
Publicat: 25/05/2012, 11:37
Actualizat: 25/05/2012, 18:16

ISC s-a constituit parte civilă în dosarul „Trofeul calității” din faza de urmărire penală, în 30 ianuarie ICCJ a dispus ca instituția să primească despăgubiri civile de aproape 6,5 milioane lei, iar cu o săptămână înainte de adresa trimisă de Grăjdan, își majorase pretențiile la 7,5 milioane lei.

Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) se constituise parte civilă în acest dosar încă din faza de urmărire penală, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

În dosarul „Trofeul calității”, prin decizia din 30 ianuarie, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a obligat pe Adrian Năstase, Paula Irina Jianu, Diana Gasparovici, Mariana Ioana Popovici și Bogdan Popovici, în solidar cu SC Eurografica SRL, la despăgubiri civile către ISC în valoare de 3.337.452,5 lei.

Totodată, instanța i-a obligat pe Paula Irina Jianu, Diana Gasparovici, Mariana Ioana Popovici și Bogdan Popovici, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A Rond SRL, și pe Vasile Mihai Cristian, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Eurografica SRL, să plătească ISC despăgubiri civile de 3.143.931,9 lei.

La termenul din 16 mai, de la Completul de cinci judecători al instanței supreme care judecă recursul în acest proces, ISC își majorase pretențiile civile la suma de 7.552.635 de lei, au precizat procurorii DNA.

Procurorii DNA îl acuză pe Constantin Adrian Balaban-Grăjdan că, în mod nejustificat și nelegal, a transmis instanței supreme, la dosarul „Trofeul calității”, o adresă prin care arăta că instituția nu se mai constituie parte civilă, ceea ce înseamnă că-și retrage pretențiile financiare, susținând că inspectoratul nu a suferit niciun prejudiciu.

„Împrejurările în care a fost emisă adresa respectivă către Înalta Curte de Casație și Justiție (în cea de a doua zi de la numirea în funcție a inspectorului general, în condițiile în care acesta nu preluase oficial atribuțiile specifice funcției, termenul scurt în care a fost redactată și trimisă la instanță, lipsa avizelor direcțiilor de specialitate, lipsa unei opinii juridice din partea consilierului juridic căruia îi fusese repartizată cauza, lipsa unei fundamentări a cererii raportat la sentința prin care inculpații au fost obligați la despăgubiri către ISC) conturează ipoteza că învinuitul Constantin-Adrian Balaban Grăjdan a emis adresa în scopul obținerii unei hotărâri judecătorești favorabile inculpaților și pentru a îngreuna cercetarea judecătorească”, notează procurorii DNA în documentul citat.

Fostul șef al ISC Adrian Balaban-Grăjdan este cercetat de procurorii DNA pentru favorizarea infractorului, după ce a trimis instanței supreme adresa privind retragerea instituției din procesul „Trofeul calității”, la o zi după ce a fost învestit în funcție, fără să aibă avizele necesare.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au audiat, joi, pe Constantin Adrian Balaban-Grăjdan și i-au adus la cunoștință acuzațiile, respectiv de favorizare a infractorului. După mai bine de opt ore de audieri, Grăjdan a fost lăsat să plece, el fiind cercetat în libertate în acest dosar.

Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale întocmite de procurori, în 22 mai, Constantin-Adrian Balaban Grăjdan, cu încălcarea dispozițiilor legale și a procedurilor interne privind circuitul documentelor și fără a avea avizul vreunei direcții din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), a întocmit, a semnat și a transmis la Înalta Curte de Casație și Justiție o adresă potrivit căreia renunță, în numele instituției, la pretențiile civile în dosarul „Trofeul calității”, se arată într-un comunicat de vineri al DNA.

Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis, joi, de premierul Victor Ponta de la conducerea ISC. Decizia a fost luată de premier după ce Constantin Grăjdan, numit la ISC la 18 mai, a decis retragerea instituției din procesul „Trofeul Calității” fără să îl informeze pe primul-ministru.

Miercuri, procurorii DNA au făcut percheziții la Inspectoratul de Stat în Construcții, de unde au ridicat documente

Acțiunea procurorilor a fost declanșată după ce ISC a trimis instanței supreme un punct de vedere prin care arăta că nu se constituie parte civilă în „Trofeul calității”, pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil.

ISC a depus, marți, la dosarul „Trofeul calității”, un document semnat de șeful instituției, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituția nu se constituie parte civilă în această cauză. În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calității în Construcții”, în bugetul instituției nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

Totodată, ISC a arătat că evidențele contractelor cu instituția nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanței supreme să aibă în vedere și raportul Curții de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.

În documentul depus la instanță se mai arată că ISC nu a efectuat niciun fel de servicii de organizare a evenimentului „Trofeul Calității în Construcții” și că toate contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice fără personalitate juridică aflate în subordinea inspectoratului, astfel că, neavând delegare de competențe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenții sunt nule din punct de vedere juridic.

ISC a menționat că structura bugetară a instituției nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activități și că din evidențele interne ale compartimentelor de specialitate nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil.

Joi dimineață, într-o postare pe blogary semnată de fostul consilier al lui Sebastian Lăzăroiu, Mirel Axinte, este redată următoarea cronologie: 7 mai – Cabinetul Ponta depune jurământul; 8 mai – prima ședință de Guvern condusă de Ponta. ISC trece din subordinea Ministerului Dezvoltării în cea a Guvernului, iar inspectorul general e numit și demis de premier; 11 mai – este demisă Ruxandra Carmen Berszan de la șefia ISC; 18 mai (vineri) – Ponta semnează decizia de numire a lui Constantin Grăjdan în funcția de inspector general al ISC. Decizia este publicată în aceeași zi; 21 mai (luni) – prima zi de lucru a lui Grăjdan la ISC; 22 mai (marți) – Grăjdan semnează adresa către ICCJ prin care retrage Inspecția din procesul lui Adrian Năstase și susține că nu există prejudiciu; 22 mai – adresa e depusă în instanță, oamenii lui Năstase împart presei copii.

În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul „Trofeul calității”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.

În același dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnată la șase de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL și soții Marian Ioana și Bogdan Popovici au primit fiecare câte șase ani de detenție, la care s-a aplicat un spor de un an.

Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la Completul de cinci judecători al instanței supreme.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună