20:00
Actrița Rodica Mandache, aflată pe lista RAPPS, a declarat pentru gândul că stă într-un apartament, unde s-a mutat după ce a fost evacuată din alte trei case înainte.
„Stau într-un apartament, cel mai modest apartament, plătesc chirie. Am o pensie de 20 de milioane de lei și mai trebuie să mai muncesc încă pe atât pentru ca să plătesc chiria, întreținerea și tot ce mai trebuie. Am umblat foarte mult atunci când am fost evacuată și am spus că mi s-a luat, dar nu am rezolvat nimic”, a declarat Rodica Mandache.
Rodica Mandache este pe lista RAPPS în care apar persoanele fizice ce au contracte de închiriere cu statul.