LIVIU DRAGNEA la DNA: „Este un dosar eminamente politic”

LIVIU DRAGNEA la DNA: Este un dosar eminamente politic
Publicat: 19/09/2012, 13:23
Actualizat: 01/02/2019, 03:19

Secretarul general al PSD Liviu Dragnea, președintele Consiliului Județean Teleorman, a venit, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat în cazul referendumului.Dragnea a stat mai puțin de 30 de minute în sediul DNA unde a depus un memoriu. Dragnea a declarat la ieșire că este victima unui dosar politic.

După întrevederea cu procurorii DNA, Dragnea a declarat următoarele:

„Este un dosar eminamente politic. Am depus astăzi un memoriu în care răspund la acuzațiile ce mi-au fosta aduse. Cred că trebuie să schimbăm legislația privind partidele. Trebuie să menționăm că partidele nu mai au voie să îndemne alegătorii să meargă la urne. Cred că o să vorbesc la USL să luăm decizia să pierdem alegerile parlamentare pentru că altfel dacă vom căștiga suntem acuzați că vrem să atragem foloase necuvenite.
Nu am mai fost chemat. Nu știu dacă voi mai face declarații în dosar. În ziua referendumului eu am stat în sediul partidului. Nu am îndemnat pe nimeni să încalce legea. Eu nu am de unde să știu cine a fost înviat.
Despre sistemul informatic pot să vă spun că este absolut legal. Noi l-am avut mai târziu decât PD-ul. Nu este nimic ilegal să monitorizezi prezența la vot.”, a spus Liviu Dragnea

Liviu Dragnea a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție în jurul orei 13.00, fiind însoțit de avocat.

Președintele CJ Teleorman a spus că a fost chemat de procurori și s-a prezentat, precizând că va face mai multe declarații când va pleca de la DNA.

Liviu Dragnea a fost și în 6 septembrie la Direcția Națională Anticorupție, procurorii prezentându-i atunci învinuirile în dosarul privind referendumul.

Dragnea declara atunci că principala acuzație adusă de procurori ar fi că el „s-a asociat cu mii și zeci de mii de persoane pentru a asigura la vot o prezență mai mare de 50 plus unu” la referendumul din 29 iulie.

„În cuvinte mai simple, eu sunt chemat la DNA pentru că, alături de milioane de români, am fost să votez la referendum. Vreau să transmit un semnal pentru toți colegii noștri că sunt viu și nevătămat și vom merge înainte”, spunea Liviu Dragnea.

Întrebat de jurnaliști dacă acest dosar penal ar putea reprezenta o formă de răzbunare a lui Traian Băsescu, Liviu Dragnea spus: „Este o certitudine asta”.

„Ceea ce am, făcut noi au făcut toate partidele și fac tot timpul, pentru că fiecare partid are dreptul legal să primească informații cu ceea ce se întâmlplă de la membrii săi”, mai declara Liviu Dragnea.

Secretarul general al PSD spunea că acuzațiile DNA la adresa lui sunt „nefondate” și că, de fapt, se urmărește îndepărtarea sa din campania electorală, dar el nu se teme de luptă și le spune și colegilor săi: „La luptă, băieți!”.

În ceea ce privește sistemul de raportare la partid de la secțiile de votare, Dragnea preciza că fiecare partid mare primește de la reprezentanții din secțiile de votare din țară informații pentru numărătoare paralelă, această activitate fiind prevăzută de lege.

Ulterior, DNA a transmis un comunicat de presă în care informa că procurorii au început urmărirea penală față de Nicolae Liviu Dragnea, pentru folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secției de votare ori de către alte persoane, instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.

Liviu Dragnea, în calidate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, și-ar fi folosit autoritatea și influența în scopul obținerii unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.

Astfel, Dragnea ar fi inițiat o asociere formată din numeroase persoane (președinți și membri ai secțiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

„În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obțină, în timp real, informații despre numărul de votanți și modul cum s-a votat în secțiile de votare. Astfel, oră de oră, coordonatorii partidului aveau reprezentarea prezenței la urne, identificând secțiile de vot cu prezență slabă”, preciza DNA.

Sistemul informatic a asigurat comunicarea de date, mesaje, ordine și recomandări cu conținut ilicit, destinate coordonatorilor sau membrilor secțiilor de votare și altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanți, mai arătau procurorii.

După ce procurorii au anunțat că îl cercetează pe Liviu Dragnea, președintele PSD, Victor Ponta, declara că el și toți membrii BPN și CExN au semnat autodenunțuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Frig și multă ploaie și zăpadă, până la mijlocul lunii decembrie
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Starul baletului Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la un balcon. Cum...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...