Liviu Pop: „Decizia ANI a apărut în prima zi de campanie electorală. E o chestiune politică”

Liviu Pop: Decizia ANI a apărut în prima zi de campanie electorală. E o chestiune politică
Publicat: 12/11/2012, 15:18
Actualizat: 04/03/2013, 20:53

Fostul ministru interimar al Educației, Liviu Pop, a criticat, la RFI, sesizarea la Parchet a Agenției Naționale de Integritate, apreciind-o drept „o chestiune strict politică”, pentru că se suprapune cu prima zi de campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie

„E o chestiune, din punctul meu de vedere, strict politică, decizia apărând exact în prima zi de campanie electorală, în condițiile în care eu sunt candidat la Senat în Maramureș din partea USL”, a afirmat ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop.

Ministrul a spus că a avut o singură discuție cu inspectorii ANI, în iunie, când am fost „la dânșii”. El a adăugat că și-a înaintat în scris punctul de vedere, iar de atunci nu mai știe absolut nimic, „nici cum arată decizia, nici ce prevede această decizie”.

„Aștept decizia, în 15 zile, la instanță și instanța o să decidă acest lucru. Mi se pare cât se poate de normal, nu vreau să comentez decizia ANI, decât o pură coincidență, că este în prima zi de campanie electorală”, precizează Liviu Pop.

Ministrul Pop a afirmat că în momentul în care va primi decizia și va vedea conținutul acesteia, va avea o discuție cu premierul, iar în funcție de această discuție, va comunica public punctul său de vedere”.

Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a reclamat la Parchetul instanței supreme pe Liviu Pop, întrucât în calitate de ministru interimar al Educației, ar fi avantajat patrimonial Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, unde a fost secretar general anterior preluării portofoliului ministerial.

ANI a informat, vineri, că a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie penală și indicii de comitere a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în cazul lui Liviu Pop, care este ministru delegat pentru Dialog Social în cadrul Ministerului Muncii.

Agenția Națională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare, indicii referitoare la posibila comitere de către Liviu Marian Pop, fost Ministru al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a infracțiunii de conflict de interese, precum și a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, fapte prevăzute și pedepsite de art. 253 indice 1 și art. 248 din Codul penal.

Conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, iar abuzul în serviciu contra intereselor publice este definit ca fiind „fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia”

În urma evaluărilor demarate la data de 6 iunie 2012, s-au constatat indicii referitoare la posibila comitere a infracțiunii de conflict de interese în materie penală și a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, de Liviu Pop, întrucât, în execitarea prerogativelor de ministru al Educației a emis, cu nerespectarea hotărârilor judecătorești executorii, Ordinul numărul 4.271, care obligă statul să rețină cotizația sindicală, respectiv să o vireze ulterior sindicatelor din învățământ, efectuând acte de administrare în numele acestora, fiind astfel asigurat un folos patrimonial fostului angajator, respectiv Federația Sindicatelor Libere din Învățmânt.

În 15 mai 2012, Liviu Pop a fost desemnat în funcția de ministru interimar al Educației, în prezent deținând funcția de ministru delegat pentru Dialog Social în cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

În perioada 1 decembrie 2007-17 mai 2012, Pop a exercitat funcția de secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Ulterior numirii în funcția de ministru al Educației, Liviu Pop a fost secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a emis Ordinul 4.271/29 mai 2012 de modificare a Ordinului comun 4.576/2011 privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal din învățământul preuniversitar de stat, prin care nu se mai permitea reținerea cotizației sindicale de către unitatea de învățământ, ordin contestat în instanță de federațiile sindicale din învățămant, inclusiv de FSLI, instanțele de judecată pronunțându-se în sensul menținerii ordinului comun ca fiind temeinic și legal.

Astfel, Liviu Pop, în calitate de ministru interimar al Educației ar fi avantajat patrimonial Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, organizație cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani, încălcând astfel dispozițiile în vigoare referitoare la conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, în materia legislației penale, susține agenția.

Agenția Națională de Integritate a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la posibila comitere a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice de Liviu Pop.

Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție, precum și interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective, subliniază ANI.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?