Prima pagină » Știri » Grăjdan și-a făcut datoria, Grăjdan poate să plece. Ponta l-a DEMIS pe șeful ISC care l-a „ajutat” pe Năstase

Grăjdan și-a făcut datoria, Grăjdan poate să plece. Ponta l-a DEMIS pe șeful ISC care l-a „ajutat” pe Năstase

Lovitură de teatru

UPDATE 12.00 Șeful Inspectoratului de Stat pentru Construcții, Constantin Grăjdan a fost demis în această dimineață de premierul Victor Ponta, după ce ieri, la patru zile de la numire Grăjdan a retras instituția ca parte civilă din dosarul „Trofeul Calității”, în care e judecat Adrian Năstase. 

„În această dimineață, primul-ministru, Victor Ponta, a luat decizia demiterii șefului Inspectoratului de Stat pentru Construcții, domnul Constantin Adrian Balaban-Grăjdan. Începând de astăzi, domnul Balaban-Grăjdan nu va mai activa în această funcție.
Decizia a fost luată din cauza comportamentului șefului ISC, care a luat decizii fără să-l informeze pe primul ministru, deși instituția pe care o conduce se află în subordinea primului ministru. În scurt timp, va fi asumată o noua numire la conducerea acestui Inspectorat”, se arată într-un comunicat al guvernului.


Surpriză în dosarul „Trofeul calității”: Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a înștiințat, miercuri, instanța care judecă recursul în dosar că NU se constituie parte civilă pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil. ISC a depus, marți, la dosarul „Trofeul calității”, un document semnat de noul șef al instituției, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituția nu se constituie parte civilă în această cauză.

CLICK PENTRU A MĂRI

 

Constantin Grăjdan, cel care a făcut această mutare-surpriză a fost numit de Victor Ponta în funcție VINERI. Într-un comunicat al Guvernului remis gândul la sfârșitul săptămânii trecute, se preciza că „Primul-ministru, Victor Ponta a semnat decizia pentru numirea lui Constantin-Adrian Balaban-Grăjdan în funcția de inspector general , cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C”.

Întrebat cum se explică faptul că la doar patru zile lucrătoare de la numirea sa în funcție de către Victor Ponta a luat această decizie curajoasă, Constantin Grăjdan a dat un răspuns halucinant: „Am făcut acest lucru și pentru că se împlinesc 150 de ani de când Alexandru Ioan Cuza a înființat această structură”.

El a precizat că demersul făcut pe lângă instanță a fost „din proprie inițiativă”.

 

 

Ce înseamnă „înștiințarea” lui Grăjdan

Practic, prin adresa trimisă de Grăjdan, ISC renunță la recuperarea sumei de 64.813.844.913 lei vechi prejudiciu constatat de procurorii DNA în rechizitoriu.

ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a conchis că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calității în Construcții”, în bugetul instituției nu a fost înregistrat vreun prejudiciu. Totodată, ISC a arătat că evidențele contractelor cu instituția nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanței supreme să aibă în vedere și raportul Curții de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.

În documentul depus la instanță se mai arată că ISC nu a efectuat niciun fel de servicii de organizare a evenimentului „Trofeul Calității în Construcții” și că toate contractele invocate au fost încheiate de structuri organizatorice fără personalitate juridică aflate în subordinea inspectoratului, astfel că, neavând delegare de competențe din partea ordonatorului de credite bugetare, acele convenții sunt nule din punct de vedere juridic.

ISC a menționat că structura bugetară a instituției nu avea aprobată posibilitatea legală de a încasa venituri rezultate din acest tip de activități și că din evidențele interne ale compartimentelor de specialitate nu rezultă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil.

Constantin Grăjdan, șeful ISC

Răspunsul procurorilor DNA: percheziții la Inspectoratul de Stat în Construcții

Procurorii DNA au făcut percheziții, miercuri după-amiază, la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), de unde au ridicat documente, ca urmare a informării pe care ISC a trimis-o instanței. Purtătorul de cuvânt al ISC, Paul Racoviță, a declarat, pentru Mediafax, că trei procurori de la DNA au fost la sediul instituției, aceștia solicitând mai multe documente.

Dosar amânat

La termenul de miercuri al procesului, Completul de cinci judecători al instanței supreme a ridicat din oficiu problema amânării judecării cauzei pe motiv că audierea inculpaților în faza recursului trebuie făcută în prezența tuturor acestora, miercuri constatându-se lipsa Dianei Gasparovici și a Irinei Jianu.

În acest context, instanța a amânat judecarea cauzei pentru 30 mai.

În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul „Trofeul calității”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Președinție din partea PSD.

În același dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcții, a fost condamnată la șase de închisoare și cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL și soții Marian Ioana și Bogdan Popovici au primit fiecare câte șase ani de detenție, la care s-a aplicat un spor de un an.

Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la completul de cinci judecători al instanței supreme.

 

Citește și