Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a inaugurat, luni, pasarela din Mamaia, venind direct de pe mare la bordul unei șalupe, însoțit de mai multe tinere, cu acest prilej fiind făcută și prima cursă de agrement către portul turistic Tomis, zeci de oameni îngresuindu-se pentru loc pe vaporaș.
După ce și-a făcut o apariție spectaculoasă la bordul unei șalupe și fiind însoțit de mai multe tinere, primarul Constanței, Radu mazăre, s-a urcat apoi pe pasarelă și a spus zecilor de persoane prezente că în această săptămână plimbările cu vaporașul sunt gratuite, după care costul unei călătorii va fi de 35 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În această săptămână vor fi plimbări gratuite pentru constănțeni, fiindcă nu sunt atât de mulți turiști, și proprietarul vaporașului a oferit pentru constănțeni aceste plimbări gratuite. Probabil vor fi șase – șapte curse pe zi de aici din Mamaia până în portul Tomis și retur. Vor fi mai multe pasagere de acest gen plus alte veliere din portul Tomis care vor veni să ofere aceste plimbări. (…) Prețul unei curse care va dura o oră va fi de 35 de lei. Pe pasager turiștii găsesc atât bar, cât și restaurant, dar și o formație de muzică unde vor asculta cu predilecție muzică grecească. Vaporașul poate fi închiriat pentru petreceri private, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții”, a afirmat Radu Mazăre.
El a spus că intenționează realizarea altor două pasarele de acest gen în stațiunea Mamaia, dar acestea trebuie realizate pe tot litoralul românesc.
„Este prima dintr-un număr de pasarele pe care le vom face pe litoralul Mării Negre, o să mai construim încă două în Mamaia după care o să mai construim cu Ministerul Dezvoltării mai multe pasarele până în sudul litoralului. Nu este o invenție a mea, așa ceva există peste tot în locurile care au pretenția că oferă un turism civilizat”, a explicat primarul municipiului Constanța.
El a anunțat că de luna viitoare vor veni turiști din Iran pe litoralul românesc și a spus că speră ca acesta să fie doar primul pas în atragerea turiștilor cu bani în Constanța.
„Începând cu luna iulie vor fi chartere cu turiști din Iran, vor veni direct din Teheran la Constanța și sper eu să fie primul pas în a deschide Constanța către străinătate și mai ales către zonele din lume care au bani, că de turiști care să cheltuiască aici avem nevoie”, a precizat Mazăre.
De asemenea, președintele ANAT, Corina Martin, prezent la eveniment, a spus că în următorii ani Mamaia va fi o destinație importantă și pentru turiștii străini, nu doar pentru români, cum este în prezent.
„Vă spun că pentru mine și pentru colegii din turism este o zi de istorie. Cred că vor mai fi multe zile la fel de însemnate de acum înainte, ne-am străduit mult, vă felicit domnule primar că nu ați renunțat la niciunul din proiectele noastre, cred că în acest an începem într-adevăr cu toții să avem o nouă atitudine. Dați-mi voie să vă spun nu doar că în acest moment Mamaia este stațiunea numărul 1 a României, am spus-o de câteva luni, așa atestă ANAT, dar Mamaia va fi cu certitudine un punct important pe harta destinațiilor internaționale în foarte puțini ani”, a afirmat Corina Martin.
Deși Mazăre le-a spus oamenilor că vor avea ocazia să se plimbe cu vaporașul, zeci de persoane s-au îmbrâncit pe pasarelă pentru a prinde un loc în prima cursă, fiind nevoie chiar de intervenția primarului care a făcut apel la cei prezenți să nu se mai înghesuie. În cele din urmă, când a ajuns la capacitatea maximă de 148 de persoane, vaporașul a plecat în minicroazieră, având la bord și oficialități locale.
După ce vaporașul a ajuns în portul Tomis, Mazăre a mai dezvăluit câteva proiecte pe care le are în vedere pentru dezvoltarea turismului.
„Următoarele două proiecte pe care o să le facem vor fi și mai spectaculoase decât pasarelele. Unul va fi deschiderea lacului Siutghiol în mare și atunci navele vor putea intra de pe mare pe lacul Siutghiol, care mărginește stațiunea Mamaia, iar celălalt va consta în realizarea a patru insulițe pe mare, pe traseul pe care noi l-am făcut astăzi din Mamaia în Constanța. Aceste insulițe vor fi realizate odată cu proiectul pe fonduri europene pentru stabilizarea plajelor și lărgirea falezelor și va fi fără bani din bugetul Primăriei sau de la bugetul național. Aceste insulițe vor fi față în față cu plaja de la Mamaia, unii vor face plajă în Mamaia și se vor uita la cei de pe insulă și cei de pe insulă se vor uita la cei din Mamaia, va avea un cheu de acostare și va avea un restaurant unde oamenii să poată mânca în timpul zilei și nopții. Insulele vor avea suprafața de un hectar”, a mai afirmat Radu Mazăre.
La finalul cursei, în portul Tomis, autoritățile locale au desfăcut o sticlă de șampanie, cu care i-au stropit pe cei prezenți, că se aflau pe cheu sau pe vapor.
Pasarela este amplasată în Marea Neagră, pornind de pe plaja din dreptul hotelului Victoria, prelungindu-se în apă pe o distanță de aproximativ 420 de metri în larg și finalizându-se printr-un debarcader pentru acostarea ambarcațiunilor de agrement pentru turiști. Valoarea investiției a fost de patru milioane de lei de la MDRT, contribuția Primăriei Constanța fiind de 580 mii de lei.