Mugur Ciuvică o acuză pe Laura Codruța Kovesi de plagiat. Procurorul general respinge acuzațiile și cere CSM să-i apere reputația

Publicat: 18/05/2012, 21:48
Actualizat: 18/05/2012, 21:48

Grupul de Investigații Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a susținut, vineri, că lucrarea de doctorat a procurorului general Codruța Kovesi este un plagiat și a depus documente care susțin această acuzație la Ministerul Justiției, la CSM și la Consiliul de Atestare a Titlurilor Universitare. Procurorul General al României a primit pentru această lucrare calificativul „Magna Cum Laude”.

GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea de doctorat a Codruței Kovesi, care și-a obținut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timișoara.

Potrivit GIP, lucrarea de doctorat este un „plagiat începând chiar de la prima propoziție”.

Sursa: GIP

GIP afirmă că prima frază din teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi reproduce „cuvânt cu cuvânt, fără să citeze”, prima frază din studiul „Lupta societății organizate împotriva criminalității organizate” publicat de col. (r) prof. dr. Ion Dragoman și drd. procuror Aurel Mihai Ciorobea în Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I” în nr. 2 din 2007, cu patru ani înainte ca Laura Codruța Kovesi să-și susțină teza de doctorat.

De asemenea, GIP susține că Laura Codruța Kovesi ar fi copiat fără să folosească ghilimelele sau să indice sursele lucrări cunoscute în domeniu, studii din reviste de specialitate, strategii guvernamentale, dar și referate disponibile pe internet, pe site-uri specializate.

GIP susține că Laura Codruța Kovesi a inserat în lucrarea sa note de subsol și referințe bibliografice ca si cum ar fi citit lucrările respective și precizează că, în realitate, procurorul general a copiat pasajele din lucrările plagiate, cu tot cu note.

„Fără să citeze sursa, Laura Codruța Kovesi a copiat, la pagina 16 din teza sa, pasaje întregi din lucrarea lui Nicolae Lupulescu „Spălarea banilor și finanțarea terorismului”, publicată în 2006 pe site-ul Institutului Național al Magistraturii. În lucrarea sa, la pagina 16, Nicolae Lupulescu citează articolul „Conexiunile între terorism și criminalitate”, publicat în Jane’s Intelligence Review în 2004 de Tamara Makarenko, o cunoscută specialistă în domeniul crimei organizate și terorismului. „Copy-paste-ul” i-a jucat aici o festă Codruței Kovesi. Copiind pasajele din lucrarea lui Lupulescu, Procurorul General copiază și notele în care se făcea trimitere la lucrarea lui Makarenko, dar greșeste numele autoarei, botezând-o „Tamam M.””, arată GIP.

Sursa: GIP

GIP menționează că lucrarea „inexistentei Tamam M.” apare inclusiv în bibliografia tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi.

Potrivit GIP, Laura Codruța Kovesi a copiat inclusiv pasajele în care formulează concluzii personale.

Totodată, GIP publică un tabel în care sunt puse față în față pasaje despre care consideră că au fost plagiate de Laura Codruța Kovesi și textele originale.

„Este inadmisibil ca un plagiat evident care poate fi demonstrat printr-o simplă căutare pe internet să nu fie descoperit de niciuna dintre instituțiile care ar fi trebuit să verifice autenticitatea lucrării, cu atât mai mult cu cât acestea dețin softuri create special în acest scop”, precizează GIP.

GIP a transmis documentele despre care afirmă că demonstrează plagiatul Laurei Codruța Kovesi Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), Universității de Vest din Timișoara, Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului Justiției.

GIP menționează că, dacă plagiatul este dovedit, titlul de doctor al Laurei Codruța Kovesi trebuie retras, iar aceasta trebuie să raspundă în fața legii.

GIP afirmă că în luna decembrie 2011 Laura Codruța Kovesi a susținut la Facultatea de Drept și Știinte Administrative a Universității de Vest din Timișoara teza de doctorat cu titlul „Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal”, aceasta fiind însoțită de George Maior, directorul SRI, și Marius Iacob, procurorul general adjunct.

Procurorul general respinge acuzațiile GIP potrivit cărora lucrarea sa de doctorat ar fi un plagiat și cere CSM să-i apere reputația în acest caz, întrucât teza nu cuprinde însușirea vreunei metodologii științifice a unui alt autor, ci face trimitere la toți autorii și lucrările citate.

Kovesi respinge acuzațiile de plagiat ale GIP și cere CSM să-i apere reputația

Urmare a apariției, pe blogul Grupului de Investigații Politice (GIP), a unui material sub titlul „Lucrarea de doctorat a procurorului general al României, Laura Codruța Kovesi, este un plagiat”, șeful Ministerului Publica demontează acuzațiile, pe care le pune pe seama momentului mediatic marcat de controversele similare.

„Procurorul general Laura Codruța Kovesi aduce la cunoștința opiniei publice următoarele: Teza de doctorat «Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal» face trimitere la toți autorii și lucrările citate, iar caracterul de noutate și valoarea științifică a lucrării au fost constatate de către comisia de doctorat din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Conform metodologiei, lucrarea a fost postată pe site-ul instituției organizatoare, iar susținerea lucrării a fost publică”, se arată într-un comunicat de presă remis, vineri, agenției MEDIAFAX.

Ca orice teză de doctorat, explică procurorul general Kovesi, lucrarea conține stadiul cercetărilor în domeniu până în momentul începerii cercetării științifice propriu-zise și pe tot timpul cercetării științifice, iar lucrările studiate sunt citate ca bibliografie, fără o trimitere expresă. Stadiul cercetării în domeniu nu se menționează în totalitate ca un citat, iar ghilimelele se folosesc numai în cazul definițiilor ce aparțin în exclusivitate unui anumit autor, notează sursa citată.

Teza cuprinde un număr de 444 pagini, iar pasajele la care se referă articolul acuzator reprezintă aspecte de generalitate, nu de conținut.

„Volumul de informație pe care îl cuprinde teza poate duce la apariția unor erori materiale de dactilografiere privind numele autorilor. Totodată, unele fragmente presupus a fi citate fără indicarea sursei se regăsesc în numeroasele articole privind combaterea criminalității organizate la care am fost autor sau coautor și care au fost publicate anterior anului 2005, indicate în CV-ul publicat de șase ani pe site-ul Ministerului Public. Unele dintre aceste articole sunt citate, la rândul lor, în lucrările la care face referire articolul”, mai arată comunicatul.

Teza nu cuprinde însușirea vreunei metodologii științifiice a unui alt autor, iar lucrările indicate în cuprinsul articolului sunt menționate ca sursă bibliografică

„De exemplu, în cuprinsul articolului se face trimitere în mod repetat la lucrarea autorilor Gheorghiță Mateuț și colaboratorii cu titlul «Traficul de ființe umane. Infractori, victimă, infracțiune» – despre care se susține că nu ar fi fost menționată, deși este citată în cuprinsul tezei de doctorat la paginile 222, 225, 224, 234, 240, 260, 273, 274, 278, 282, 284 și 290 – a se vedea. Pe de altă parte, în situațiile în care același citat al unui autor se regăsește atât în teza de doctorat cât și în altă lucrare, a fost citat doar autorul inițial, potrivit normelor uzuale de redactare a lucrărilor științifice”, explică sursa citată.

Unele paragrafe indicate în articol, prezentate ca fiind însușite de la alți autori, reprezintă în fapt definiții ale infracțiunilor care se regăsesc în texte legale și în convenții internaționale, ori evoluții ale infracționalității prezentate în rapoartele de activitate ale structurilor Ministerului Public, care nu intră în obiectul dreptului de autor.

„Articolul încearcă să exploateze momentul mediatic marcat de controversele asemănătoare și ne delimităm de tentativele de a atrage Ministerul Public în controverse care nu au legătură cu activitatea judiciară. Având în vedere conținutul articolului, procurorul general Laura Codruța Kovesi a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) apărarea reputației profesionale”, conchide sursa citată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare