Prima pagină » Știri » Papa le-a cerut comunităților religioase din Siria să coopereze pentru a se instaura pacea

Papa le-a cerut comunităților religioase din Siria să coopereze pentru a se instaura pacea

Papa le-a cerut comunităților religioase din Siria să coopereze pentru a se instaura pacea
Papa Benedict al XVI-lea și-a exprimat luni seara "durerea" și "îngrijorarea profundă", după masacrul recent soldat cu 108 morți în Siria, și speră într-o "cooperare mutuală" a comunităților religioase pentru a se stabili pacea, relatează AFP.

 

Papa Benedict al XVI-lea și-a exprimat luni seara „durerea” și „îngrijorarea profundă”, după masacrul recent soldat cu 108 morți în Siria, și speră într-o „cooperare mutuală” a comunităților religioase pentru a se stabili pacea, relatează AFP.

„Acest masacru trezește durerea și preocuparea profundă a Sfântului Părinte și a întregii comunități catolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Federico Lombardi.

„Sfântul Scaun își reiterează apelul pentru încetarea oricărei forme de violență și roagă părțile implicate și comunitatea internațională să facă toate eforturile pentru a rezolva criza, prin dialog și reconciliere”, a adăugat acesta. „Liderii și credincioșii diverselor religii, prin rugăciune și colaborare mutuală, sunt rugați să promoveze pacea, arătând un mare angajament, pentru binele întregii populații”.

Masacrul din Hula, produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, a provocat un protest internațional, în timp ce autoritățile siriene au negat oricare responsabilitate.

În Siria, unde creștinismul a apărut în urmă cu 2000 de ani, 7,5 la sută dintre cei aproximativ 20 de milioane de locuitori sunt creștini. O instabilitate favorabilă islamului ar putea fi în prejudiciul lor, iar episcopii sirieni au arătat o oarecare prudență în ceea ce privește criza, chiar dacă au condamnat vilențele.

Citește și