Prima pagină » Știri » Patru râuri din Mehedinți și Prahova, sub COD PORTOCALIU DE INUNDAȚII. Harta râurilor cu pericol ridicat de inundații

Patru râuri din Mehedinți și Prahova, sub COD PORTOCALIU DE INUNDAȚII. Harta râurilor cu pericol ridicat de inundații

Patru râuri din Mehedinți și Prahova, sub COD PORTOCALIU DE INUNDAȚII. Harta râurilor cu pericol ridicat de inundații
Râul Motru și afluentul său Coșuștea din județul Mehedinți, precum și râul Teleajen și afluentul său Cricovul Sărat din Prahova, se află, în intervalul miercuri, ora 16.00 - joi, ora 14.00, sub cod portocaliu de inundații, potrivit actualizării unei avertizări emise de INHGA.

Râul Motru și afluentul său Coșuștea din județul Mehedinți, precum și râul Teleajen și afluentul său Cricovul Sărat din Prahova, se află, în intervalul miercuri, ora 16.00 – joi, ora 14.00, sub cod portocaliu de inundații, potrivit actualizării unei avertizări emise de INHGA.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) precizează totodată că, în același interval, se menține codul galben pe râurile din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega (județul Timiș), Timiș, Bârzava (Hunedoara, Caraș Severin și Timiș), Caraș, Nera, Cerna (Caraș Severin), Jiu și afluenții săi din sectorul Iscroni – amonte Podari (Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Dolj), afluenții din zona de munte ai Argeșului (Argeș, Dâmbovița), Ialomița (Dâmbovița, Ilfov) și Prahova (Prahova, Ilfov).

În plus, se instituie cod galben pe afluenții din zona de munte ai Oltului superior și mijlociu, în județele Brașov, Sibiu și Vâlcea.

Potrivit INHGA, pentru bazinele hidrografice menționate se anticipează scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, râuri necadastrate și creșteri de debite și niveluri pe râuri, cu depășiri ale cotelor de apărare.

Hidrologii precizează că aceste fenomene se pot produce și pe unii afluenți de grad inferior ai râurilor vizate și pe cursurile de apă necadastrate.

Citește și