Prima pagină » Știri » Ponta: Care este CONDIȚIA ca România să aibă autostrăzi

Ponta: Care este CONDIȚIA ca România să aibă autostrăzi

Ponta: Care este CONDIȚIA ca România să aibă autostrăzi
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, pe tronsonul Cernavodă-Medgidia al Autostrăzii Soarelui, că "dacă scăpăm de Berceanu, Videanu, Boiagiu și alții", România va reuși să aibă și autostrăzi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, pe tronsonul Cernavodă-Medgidia al Autostrăzii Soarelui, că „dacă scăpăm de Berceanu, Videanu, Boiagiu și alții”, România va reuși să aibă și autostrăzi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Autostrada Comarnic-Brașov a fost proiectată și s-a ajuns la faza de licitație în 2009. Avea termen de execuție 36 de luni, dacă Berceanu o semna atunci acum era gata. Dacă scăpăm de Berceanu, Videanu, Boagiu și alții, avem și autostrăzi”, a spus Ponta.

Ponta a vizitat, joi, ultimul tronson al Autostrăzii Soarelui, cel dintre Medgidia și Cernavodă, care a fost deschis circulației pe două benzi pe sens.

În iulie, tronsonul Cernavodă – Medgidia al Autostrăzii Soarelui a fost deschis, circulându-se în regim de drum național, pe o singură bandă pe sens și cu limita de viteză de 80 de kilometri la oră.

Atunci, la inaugurarea tronsonului respectiv au participat premierul Victor Ponta și ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, precum și primarul Constanței, Radu Mazăre.

După ce Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a reziliat anul trecut contractul cu firma Colas, cea care ar fi trebuit să realizeze tronsonul de autostradă Cernavodă – Medgidia, a fost organizată o nouă licitație câștigată de consorțiul Astaldi – Max Boegl, același care lucrează și la tronsonul Medgidia – Constanța. Semnarea contractului a avut loc în 21 septembrie 2011, iar în 7 octombrie au început lucrările. Cei 20,5 kilometri din acest tronson urmează să fie finalizați complet în ianuarie 2013.

La sfârșitul lunii iulie 2011 au fost inaugurați 21 de kilometri din autostradă, de la Murfatlar la Constanța, iar timp de două luni circulația s-a desfășurat pe o singură cale până la finalul lui septembrie, când a fost dată circulației și cealaltă cale.

Citește și