Prima pagină » Știri » Ponta nu crede până nu vede: Cât costă „DRAGOSTEA” ministrului Hellvig pentru LADY GAGA

Ponta nu crede până nu vede: Cât costă „DRAGOSTEA” ministrului Hellvig pentru LADY GAGA

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a plătit aproximativ 250.000 de euro (1,14 milioane de lei fără TVA) pentru o campanie de promovare a brandului turistic în cadrul concertelor pe care le vor susține, la București, Lady Gaga (16 august) și Red Hot Chili Peppers (31 august), dar care s-a derulat și în cadrul Festivalului Bestfest (6-8 iulie).

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a plătit aproximativ 250.000 de euro (1,14 milioane de lei fără TVA) pentru o campanie de promovare a brandului turistic în cadrul concertelor pe care le vor susține, la București, Lady Gaga (16 august) și Red Hot Chili Peppers (31 august), dar care s-a derulat și în cadrul Festivalului Bestfest (6-8 iulie).

Contractul pentru această campanie a fost atribuit prin negociere fără anunț de participare și parafat, contrar părerii premierului Victor Ponta, de actualul ministru, Eduard Hellvig.

„Nu știu despre ce este vorba, o să verific, dar am curajul să anticipez că aceste contracte au fost semnate înainte să vină domnul Hellvig. Nu că domnului Hellvig nu i-ar plăcea Lady Gaga, dar m-am obișnuit. Dacă cumva domnul Hellvig, îndrăgostit de Lady Gaga, a aprobat acest proiect, o să discut cu domnia sa, dar am bănuiala că sunt proiecte angajate anterior”, a răspuns Victor Ponta unei întrebări venite din partea presei pe această temă.

Justificarea tipului de atribuire o reprezintă faptul că serviciile nu puteau fi oferite decât de compania care a și primit contractul, Emagic Concerts, organizatorul celor trei evenimente.

Nu numai că a fost semnat de ministrul Dezvoltării și Turismului din cadrul cabinetului Ponta (așa cum se poate vedea din documentele atașate la finalul articolului), dar anunțul atribuirii contractului a fost publicat la o luna (3 august) după semnarea acestuia (3 iulie). În plus, între data începerii primului eveniment în care urma să se desfășoare campania – Festivalul Bestfest (6-8 iulie) – și cea a semnării contractului nu au fost decât trei zile.

Lady Gaga, frunza doamnei Udrea și 65.000 de străini

Cei care își imaginează că în urma derulării acestei campanii o vor vedea pe Lady Gaga purtând frunza brandului de țară, se înșală. Campania presupune promovarea brandului România prin intermediul spoturilor TV, a presei scrise (ghid de prezentare și campania din print), în mediul online (campania online și site-ul evenimentului), outdoor (ecrane, corturi) și a materialelor publicitate (tricouri, șepci, umbrele, brățări), potrivit documentației descriptive a campaniei, publicate pe site-ul ministerului.

Ministerul justifică derularea acestei campanii, pentru care cheltuie 1,14 milioane de lei fără TVA – banii provenind din Fonduri Externe nerambursabile (FEN) -, prin notorietatea artiștilor care vor concerta la București și a numărului mare de turiști străini pe care îi vor atrage, în total, la cele trei evenimente fiind estimat un număr de 65.000.

Astfel, în cazul lui Lady Gaga, oportunitatea este justificată astfel: „turneul este unul dintre cele mai așteptate la nivel european. Datorită faptului că majoritatea concertelor din Europa sunt deja sold out, dar și deoarece România este una dintre cele două țări din Europa de Est în care artista va susține concerte, estimăm un număr semnificativ de străini. Concertul va strange în total peste 50.000 de persoane, din care estimăm că cel puțin 15.000 de persoane vor fi turiști străini, în special din țările: Marea Britanie, Franța, Germania, Ungaria, Spania, Belgia, Italia”, potrivit referatului de oportunitate, postat de site-ul ministerului.

La concertul Red Hot Chili Peppers se estimează că vor veni 35.000 de străini. „Dat fiind faptul că această trupă nu va concerta în anul 2012 nici în Ungaria și nici în Croația, organizatorii așteaptă un număr impresionant de persoane din aceste țări. Din partea partenerilor organizatori din țări precum Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, Austria, Spania, Italia, Ungaria avem statistica biletelor vândute către turiști străini în număr de 35.000„, potrivit documentului citat.

În ceea ce privește BestFest, se estima că 15% dintre cei 100.000 de participanți vor fi străini. La ediția din acest an a evenimentului au fost prezente însă numai 60.000 de persoane.

Cât s-a cheltuit pe promovarea turistică în 2012

De la începutul acestui an, Ministerul Turismului a cheltuit pentru promovarea turistică, fără campania derulată în timpul celor trei evenimente muzicale menționate, aproximativ 3,2 milioane de lei, fără TVA, potrivit anunțurilor publicate pe e-licitație.ro.

Contractele încheiate au vizat amenajarea și decorarea spațiului expozițional al României de la Târgul de Turism ITB de la Berlin (500.000 lei), campania publicitară internă și internațională prin intermediul sportivului Robert Mureșan pe perioada Campionatului Mondial de SuperSport World SBK (948.000 lei), campania prin intermediul pilotului de FIA Formula 2 Mihai Marinescu, în sezonul competițional 2012 (708.000 lei) și campania de promovare pe perioada defășurării Raliului Sibiului și până la sfârșitul sezonului (1,06 milioane de lei).

În plus, potrivit unui anunț publicat pe site-ul ministerului, o campanie de promovare a brandului turistic s-a derulat și în cadrul Summer Well (11-12 august). Valoarea contractului rămâne însă o necunoscută până când anunțul de atribuire va fi publicat pe site-ul ministerului și pe e-licitație.ro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport