Un muncitor în vârstă de 34 de ani, din comuna vasluiană Duda-Epureni, a ajuns în stare gravă la spital, cu fractură de bază de craniu, după ce a sărit în timpul mersului dintr-o Dacie Papuc cu care se întorcea de la muncă și care era condusă de un șofer beat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit primelor cercetări desfășurate de polițiști, tânărul se afla împreună cu alți doi colegi în cabina din spate a autovehiculului când, la un moment dat, în urma unui conflict verbal pe care l-a avut cu șoferul, a deschis ușa și a sărit din mers pe carosabil.
Accidentul avut loc pe o stradă din municipiul Huși, în timp ce tânărul și colegii lui se întorceau de la muncă.
„Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Huși, iar ulterior transferată la Spitalul de Neurochirugie Iași, unde a fost diagnosticată de medici cu fractură de bază de craniu. Polițiștii l-au testat pe conducătorul autoutilitarei cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind unul pozitiv, de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat, miercuri, responsabilul mass-media din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Loredana David.
Șoferul autoutilitarei, un bărbat de 36 de ani din Brașov, s-a ales cu doar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală de 0,80 g/litru alcool pur în sânge.