Prima pagină » Știri » ȘERBAN HUIDU SE RETRAGE DIN VIAȚA PUBLICĂ. Mihai Găinușă: Cum va fi viitorul FĂRĂ ȘERBAN HUIDU. UPDATE

ȘERBAN HUIDU SE RETRAGE DIN VIAȚA PUBLICĂ. Mihai Găinușă: Cum va fi viitorul FĂRĂ ȘERBAN HUIDU. UPDATE

ȘERBAN HUIDU SE RETRAGE DIN VIAȚA PUBLICĂ. Mihai Găinușă: Cum va fi viitorul FĂRĂ ȘERBAN HUIDU. UPDATE
Miercuri, Șerban Huidu va face un anunț oficial privind viitorul său, susțin surse apropiate Cronicii Cârcotașilor. Pe 2 noiembrie, începe noul sezon al emisiunii, într-o formulă schimbată.

Miercuri, Șerban Huidu va face un anunț oficial privind viitorul său, susțin surse apropiate Cronicii Cârcotașilor. Pe 2 noiembrie, începe noul sezon al emisiunii, într-o formulă schimbată.

Emisiunea „Cronica Cârcotașilor” va continua la Prima TV însă fără Șerban Huidu, care ar urma să anunțe, miercuri, că intenționează să se retragă din viața publică, au declarat pentru Mediafax surse apropiate echipei emisiunii de televiziune.

Sursele citate au declarat că Mihai Găinușă, colegul lui Huidu, va realiza în viitor emisiunea, nefiind luată până acum decizia cooptării unui alt eventual co-prezentator.

„Șerban Huidu va anunța, cel mai probabil miercuri, că se retrage din viața publică”, au declarat sursele citate.

De altfel, vineri, reprezentanții Prima TV au declarat, pentru Mediafax, că emisiunea „Cronica Cârcotașilor” se va relua în 2 noiembrie la Prima TV, după două săptămâni de pauză. „Pe 2 noiembrie se va relua difuzarea emisiunii, dar încă nu am decis în ce formulă”, au declarat pentru Mediafax reprezentanții televiziunii.

Până la momentul difuzării acestei știri, Mihai Găinușă nu a putut fi contactat.

Pe de altă parte, emisiunea matinală „Cronica Cârcotașilor” de pe Kiss FM, prezentată în mod obișnuit de Șerban Huidu, Mihai Găinușă și Oana Paraschiv și întreruptă în 17 octombrie, după accidentul lui Șerban Huidu, a fost înlocuită luni dimineața cu programul „Kissteria Matinală”, cu Johnny și Angel.

Inițial, în 17 octombrie, „Cronica Cârcotașilor” de pe Kiss FM a fost înlocuită cu „Kiss Music”, la momentul respectiv reprezentanții companiei din care face parte postul de radio declarând că emisiunea matinală nu va fi difuzată toată săptămâna. „Cronica Cârcotașilor” de la Kiss FM, difuzată în mod obișnuit de luni până vineri, de la 7.00 la 10.00, a fost întreruptă în urma accidentului din 16 octombrie în care a fost implicat Șerban Huidu și care a fost soldat cu moartea a trei persoane.

Realizatorul de televiziune și radio Șerban Huidu, în vârstă de 35 de ani, a provocat, pe 16 octombrie, în jurul orei 11.55, la ieșirea din localitatea brașoveană Timișul de Sus, un accident după ce a pătruns cu mașina pe contrasens, pe un carosabil umed, în condițiile în care ningea, și a lovit un autoturism Dacia Logan în care se aflau trei persoane, care și-au pierdut viața.

Lungu Ștefan Balogh, de 65 de ani și Magda Drăghici, de 54 de ani, au murit la locul accidentului, imediat după impact, iar Ioan Garbis, de 57 de ani, a decedat la Spitalul Județean Brașov, unde a fost dus în stare gravă.

Șerban Huidu circula dinspre Capitală spre Brașov, iar la ieșirea din localitatea Timișul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, viteza legală fiind de 30 km. la oră, a intrat cu mașina pe contrasens și a izbit autoturismul Dacia. El se afla în mașină împreună cu soția sa, cu cei doi copii în vârstă de 2 și 4 ani și cu bona acestora.

Parchetul Judecătoriei Brașov a început, în 18 octombrie, urmărirea penală față de Șerban Huidu, pentru uciderea din culpă a trei persoane.

Citește și