Subcomisia fantomă care a anunțat că Ponta NU a plagiat: membri „la secret”, document nesemnat. Petru Andea, CNE: „Acești experți nu fac parte din Consiliul Național de Etică”

Subcomisia fantomă care a anunțat că Ponta NU a plagiat: membri la secret, document nesemnat. Petru Andea, CNE: Acești experți nu fac parte din Consiliul Național de Etică
Publicat: 17/07/2012, 14:03
Actualizat: 18/07/2012, 08:10

Subcomisia care a emis aseară un raport în care susține că premierul Ponta nu a copiat în teza de doctorat a intrat în funcțiune pe 11 iulie la solicitarea Consiliului Național de Etică. Purtatorul de cuvânt al Consiliului Național de Etică (CNE), Gabriela Catană, a declarat, în această dimineață, pentru gândul că numele membrilor comisiei sunt secretizate de regulamentele CNE și că „nici măcar informal nu știe” cine sunt experții care susțin că Ponta nu a plagiat. La rândul său, Petru Andea, membru al CNE, a explicat, pentru gândul, că raportul care îl disculpă pe Victor Ponta de plagiat are valoare unui „simplu punct de vedere”. De altfel raportul care spune că premierul nu a plagiat nu este semnat.

Gabriela Catană, purtătorul de cuvânt al ANCS în cadrul cărei funcționează Consiliul Național de Etică, a explicat pentru gândul că CEN a decis la ultima ședintă din data de 6 iulie să solicite un punct de vedere unui grup de experți. Acestă subcomisie externă a Consiliului Național de Etică a fost activată pe 11 iulie și este format din specialiști în drept, profesori în cadrul Universităților din Iași, Timișoara și București. „CEN a hotărât în cadrul ultimei întâlniri să formeze o comisie de specialiști în domeniul dreptului care să analizeze acestă teză. Acestă comisie trage o concluzie și înaintează un raport către Consiliul Național de Etică. Acestă comisie este formată din specialiști în drept de la Iași Timișoara și București. Acestă comisie de experți a analizat teza de doctorat în funcție de legislația care era în vigoare la momentul în care ea a fost susținută”, a declarat Gabriela Catană.

Consiliul Național de Etică a trimis solicitări către Universitățile din Iași, Timișoara și București pentru desemnarea profesorilor experți în drept care să facă parte din acest organism care a emis raportul preliminar. În final, urma să fie aleși între 3 și 5 specialiști care au emis un raport în care susțin că teza de doctorat a lui Victor Ponta nu este un plagiat. Gabriela Catană a declart pentru gândul că nu știe în acest moment câți membri are acestă comisie de specialiști.

Comisia de specialiști este secretă. CNE dă un „verdict” miercuri

Reprezentanții CNE au declarat pentru gândul că numele membrilor comisiei de specialiști este confidențial. De altfel, Gabriela Catană a precizat că nu poate spune nici dacă raportul prezentat de presă și atribuit acestei comisii este real. „Potrivit articolului 33 al regulamentului de funcționare al Consiliului Național de Etică, se prevede că rapoartele în analiză sunt confidențiale. Nici eu nu știu cine face parte din acestă comisie de specialiști”, a declarat Catană. Procedura prevede că raportul comisiei de specialiști va fi discutat în ședința de miercuri 18 iulie a Consiliului Național de Etică. „Luând în calcul acest raport, membrii Consiliului Național de Etică își vor forma propria opinie și vor lua o decizie. Se va face un nou raport care va fi transmis Direcției Juridice a Ministerului Educației. Abia după acestă fază, decizia va fi făcută publică”, a precizat Gabriela Catană.

Potrivit Medifax, documentul emis de comisia de specialitate nu este asumat de către nimeni. Raportul care susține că Victor Ponta nu a plagiat nu este semnat de nimeni. Singura precizare este că această Comisie este una independentă, de specialitate.

Petru Andea: Consilliul Național de Etică nu a luat o decizie în acest moment

Raportul comisiei de experți nu echivalează cu o decizie a Consiliului Național de Etică, a precizat Petru Andea membru al CNE. „Nu este o subcomisie a CNE, este vorba de o comisie de experți. Ei nu fac parte din Consiliul Național de Etică. Conform legii, avem posibilitatea să cerem păreri din afara CNE. Eu nu am văzut raportul, el va fi analizat la ședința de mâine. Consiliul Național de Etică nu a luat o decizie nu avea cum să facă asta”, a declarat Petru Andea. Nici Petru Andea nu știe cine face parte din comisie de experți. „Oricum acel raport are valoare unui simplu punct de vedere care va fi discutat în cadrul ședinței Consiliului Național de Etică”, a mai declarat Petru Andea.

Pe 9 iulie, fostul ministru al Educației, Liviu Popa a modificat componența Consiliului Național de Etică. În urmă cu o săptămână, președintele CNE și-a prezentat demisia din motive mediale. Un al membru al comisiei, Romiță Iucu și-a dat și el demisia. ANCS a trimis o adresă la Ministerul Educației prin care solicita numirea unui președinte și suplimentarea numărului de membri ai CNE de la 11 la 19.

Comisia secretă de specialiști susține în raport că Victor Ponta nu ar fi plagiat în teza de doctorat. Specialiștii care nu au semnat rapotul susțin că, potrivit legislației în vigoare din 2003, nu se poate susține calificarea de plagiat.

„Teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta și susținută public în anul 2003 respectă cerințele academice din acea perioadă și este comparabilă din punct de vedere al acestor cerințe cu alte teze de doctorat susținute în acea perioadă. Teza de doctorat are un titlu clar, dezvoltat corespunzător pe parcursul lucrării. Tema tezei de doctorat este în domeniul de preocupărilor academice ale doctorandului și conducătorului de doctorat. Teza de doctorat este clar structurată, are un plan de cercetare coerent. Metodologia este în concordanță cu normele și practicile din domeniul științelor juridice la acea dată. Cercetarea, așa cum rezultă din referatele comisiilor de susținere, prezintă elemente de noutate și cuprinde analize pertinente. Bibliografia utilizată de autor este menționată la sfârșitul lucrării”, a constatat comisia, potrivit unui document intrat în posesia MEDIAFAX.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal