Surpriză după decizia RCS&RDS care a revoltat România: cele șase canale tăiate din grilă

Surpriză după decizia RCS&RDS care a revoltat România: cele șase canale tăiate din grilă
Publicat: 29/12/2012, 11:11
Actualizat: 03/02/2013, 15:27

Discovery Networks spune, într-un comunicat, că oferta pe care au făcut-o RCS&RDS este competitivă, iar prețul cerut companiei de telecomunicații este unul rezonabil în raport cu calitatea programelor difuzate de televiziunile Discovery.

Reacția Discovery Networks vine după ce, luni, compania RCS&RDS a transmis, într-un comunicat, că nu poate fi de acord să continue difuzarea canalelor Discovery, cu plata unor tarife de trei ori mai mari decât cele pentru alte canale similare, pentru toți abonații săi, în condițiile în care cota medie de audiență a canalelor Discovery este de aproximativ 1%.

De cealaltă parte, oficialiii Discovery Networks spun că „este regretabil că s-a ajuns în acest punct și că telespectatorii sunt afectați de ceea ce se întâmplă, însă faptele vorbesc de la sine”.

„În primul rând, suntem îngrijorați că acțiunile RCS&RDS îi vor priva pe abonații săi de 6 canale, inclusiv Discovery Channel, cel mai urmărit canal de documentare din România, lider pe segmentul său. În cursul acestui an, Discovery Channel a fost urmărit de cel puțin 11 milioane de români, în medie, pe lună (Kantar Media Audiences, target ind 4+). Mai mult decât atât, conform unui studiu comandat de Discovery Networks și realizat de Gfk în 2011, pe un eșantion reprezentativ la nivel național (16 +), 89% dintre abonații RCS&RDS din România au declarat că Discovery Channel este canalul lor preferat. În plus, în ultimele 5 zile, peste 16.000 de persoane au semnat petiția noastră prin care cer păstrarea canalelor Discovery în grila RCS&RDS, manifestându-și clar dorința de a urmări în continuare programele noastre”, spune Discovery Networks.

În același comunicat, se spune că oferta pe care a făcut-o compania Discovery celor de la RCS&RDS este „competitivă și adaptată la condițiile comerciale pe care le utilizăm în relație cu toți jucătorii din piață”. „Ponderea tarifelor noastre din abonamentul plătit de abonații RCS în fiecare lună este de aproximativ 1,5%, în medie, pentru fiecare canal Discovery inclus în pachetul de bază. Credem că este un preț rezonabil în raport cu calitatea programelor noastre”, se spune în comunicat.

Pe de altă parte, potrivit aceluiași comunicat, compania Discovery „a făcut investiții semnificative” în cei 15 ani de când este prezentă pe piața din România.

„Pe parcursul ultimilor trei ani de contract cu RCS&RDS, am lansat două noi canale pentru abonații operatorului – TLC și ID Investigation Discovery. Mai mult decât atât, am lansat ‘Școala Discovery’, un proiect educațional realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, prin care care oferim elevilor și profesorilor, în mod gratuit, conținut educativ TV și online. ‘Școala Discovery’ este singura inițiativă de acest gen din România, programele sale fiind urmărite de aproape 1 milion de elevi români, în cursul acestui an”, se spune în comunicatul Discovery.

„Suntem în continuare deschiși la negocieri”

Totodată, oficialii Discovery spune că sunt în continuare deschiși să negocieze cu RCS&RDS pentru ca operatorul de cablu să păstreze canalele Discovery în ofertele sale.

„Ne menținem angajamentul față de telespectatorii noștri și le mulțumim pentru sprijin celor care și-au exprimat opinia și continuă să ne susțină prin mesajele și semnăturile lor. Reacția lor ne dovedește că Discovery Chanel este cel mai iubit canal de documentare din România, iar abonații RCS&RDS vor ca el să rămână în oferta operatorului. Din acest motiv, suntem deschiși să continuăm negocierile cu RCS&RDS pentru a găsi o modalitate de a păstra canalele Discovery în ofertele sale”, se mai spune în comunicatul Discovery.

Pe de altă parte, David Zaslav, președinte și Chief Executive Officer (CEO) al Discovery Communications, a anunțat în luna aprilie strategia companiei pentru 2012-2013, la nivel internațional. Atunci, David Zaslav a spus că Discovery va investi peste un miliard de dolari în producția de conținut pentru televiziunile sale.

RCS&RDS a scos, vinerea trecută, de pe platforma sa de satelit Digi (care are aproximativ un milion de abonați, n.r.), televiziunea Discovery Channel, fără a-și anunța telespectatorii, unii dintre aceștia solicitând pe pagina de Facebook a companiei reintroducerea postului în grilele operatorului.

Într-un comunicat remis luni agenției MEDIAFAX, compania de telecomunicații RCS&RDS a spus că „nu intenționează să renunțe la difuzarea canalelor documentare, ci doar să le înlocuiască pe unele dintre acestea”.

„Compania noastră nu poate fi de acord să continue difuzarea canalelor Discovery, cu plata unor tarife de 3 ori mai mari decât cele pentru alte canale similare, pentru toți abonații săi, în condițiile în care cota medie de audiență a canalelor Discovery este de aproximativ 1%. Nu putem accepta principiul: 1% doresc și 100% plătesc! Întrucât tarifele Discovery au fost întotdeauna în dolari SUA, deși abonamentele noastre sunt plătite în lei, sumele solicitate de grupul Discovery, numai pentru România, au crescut continuu de-a lungul anilor, indiferent de criza economică sau de ratele de schimb valutar. Astfel, echivalentul în lei al sumelor din 2012 este de două ori mai mare decât al celor din 2008, adică o creștere cu 100% în 4 ani”, a spus RCS&RDS.

Potrivit RCS&RDS, „argumentele legate de criza economică, de scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor sau de impactul ratei de schimb valutar nu au fost niciodată acceptate de grupul Discovery”.

Compania de comunicații a mai spus că, în ultimele saptămâni, grupul Discovery a acceptat pentru prima dată să discute despre anumite concesii, dar acestea nu rezolvau problemele de fond, venind doar în perspectiva întreruperii difuzării canalelor sale la terminarea contractului.

„Compania noastră nu poate accepta poziția grupului Discovery, care, în plină criză economică mondială, solicită să i se garanteze un anumit nivel de venituri, indiferent de calitatea emisiunilor canalelor sale, de vechimea acestora, de numărul de repetări și de volumul publicității transmise de canal, în dauna emisiunilor propriu-zise. Grupul Discovery a refuzat propunerea noastră de a crea un pachet distinct, care să conțină toate canalele sale, la un tarif stabilit de Discovery, pachet disponibil abonaților interesați, dar fără costuri nejustificate pentru abonații care nu îl solicită”, a mai spus RCS&RDS.

Compania RCS&RDS a precizat că „va difuza în continuare canale documentare de calitate, produse de furnizori reputați, dar nu va accepta ca abonații săi să fie fortați să suporte costuri nejustificate, la presiunea oricărui furnizor care dorește să își realizeze planurile, în detrimentul lor”.

De cealaltă parte, oficialii Discovery Networks au confirmat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Discovery Channel a fost scos vineri dimineață de pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS, precizând că RCS a respins toate ofertele comerciale ale Discovery, astfel încât nu s-a putut ajunge la un nou acord.

Oficialii Discovery Networks au mai spus, vineri, că nu a cerut, în niciun moment al negocierilor cu RCS&RDS, creșterea tarifelor pentru distribuția canalelor Discovery.

Decizia RCS&RDS a venit după ce și Digi, operatorul de cablu din Ungaria deținut de compania de telecomunicații românească RCS&RDS, a scos, pe 20 noiembrie, din ofertele de cablu analog și digital televiziunea Discovery Channel.

„Digi, operatorul de cablu din Ungaria deținut de RCS&RDS, a scos Discovery Channel din ofertele de cablu analog și digital începând cu 20 noiembrie. După cum era de așteptat, telespectatorii au avut o reacție puternică, solicitând reintroducerea canalului în grila operatorului. Suntem îngrijorați că RCS&RDS ar putea proceda la fel și în România, având în vedere că acordul de retransmisie între Discovery și RCS expiră pe 30 noiembrie. Până în prezent, RCS a respins toate ofertele noastre comerciale, astfel încât nu s-a putut ajunge la un nou acord. Precizăm că nu am cerut, în niciun moment al negocierilor, creșterea tarifelor pentru distribuția canalelor noastre. Chiar și în aceste condiții, operatorul a făcut deja schimbări în grila sa de programe din România, eliminând Discovery World din toate pachetele sale, precum și TLC și Animal Planet din unele dintre pachete, fără să ne informeze sau să trimită notificări abonaților săi în prealabil. În plus, în această dimineață, am aflat că RCS&RDS a scos Discovery Channel de pe platforma Digi Satelit. Suntem foarte dezamăgiți de ceea ce se întâmplă și credem că părerea telespectatorilor contează; îi încurajăm să și-o exprime contactând operatorul de cablu cât mai curând”, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX oficialii Discovery.

Contactați vineri de MEDIAFAX, reprezentanții Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au spus că RCS&RDS a solicitat și a primit, în 13 noiembrie, aprobarea CNA pentru modificarea grilei de programe a platformei de satelit Digi, în sensul scoaterii postului Discovery Channel. Potrivit articolului 74, alineatul 3 din Legea audiovizualului, „distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”.

De asemenea, Valentin-Alexandru Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a mers, la ședința de marți a Consiliului, îmbrăcat într-un tricou care avea imprimată sigla televiziunii Discovery Channel. „În primul rând, este vorba de faptul că sunt plătit din bani publici și trebuie să țin cont de dorința telespectatorilor și să țin cont de nevoile lor și se pare că existența postului Discovery este o nevoie, este o necesitate, care eu consider că trebuie să le fie satisfăcută”, a explicat Valentin Jucan. Jucan a precizat că, în acest moment, nu poate să spună mai multe despre acest subiect, „din cauza faptului că între compania RCS&RDS și Discovery România este o situație comercială”.

Compania RCS&RDS a lansat, pe 1 octombrie, propriile sale televiziuni de documentare DigiWorld și DigiLife.

RCS&RDS a primit, pe 27 septembrie, aprobarea Consiliului Național al Audiovizualului din România pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld și DigiLife, după ce, în ședința din 25 septembrie, reprezentanții CNA au ezitat să ia o decizie în acest sens. Atunci, unii membri ai Consiliului și-au exprimat temerile că, odată cu lansarea propriilor televiziuni de documentare, compania RCS&RDS va scoate din grilă canale concurente, ca Discovery și National Geographic.

La mai puțin de o lună după ce a lansat cele două televiziuni de documentare – DigiWorld și DigiLife -, RCS&RDS a cerut CNA și a primit, în data de 30 octombrie, o nouă licență audiovizuală prin satelit pentru lansarea unui nou post de documentare – Digi Animal World.

RCS&RDS este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii TV din Europa Centrală și de Est. În ultimii ani, RCS&RDS și-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania mai deține televiziunea de știri Digi 24 HD, televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport. De asemenea, RCS&RDS este acționar la Music Channel, H!T Music Channel și UTV.

Discovery Networks CEEMEA (Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa) este o divizie a Discovery Communications, una dintre cele mai importante companii din lume în domeniul programelor documentare. În Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa, Discovery distribuie 14 branduri, traduse în 27 de limbi și care ajung la 244 milioane abonați din 118 țări.
În România, Discovery Networks distribuie în prezent Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery World, Discovery Science, Discovery HD Showcase și ID Investigation Discovery.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor / Mesaj pentru cei care...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”