Prima pagină » Știri » VICTOR PONTA este ACUZAT DE PLAGIAT în revista Nature și publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ponta, dispus să renunțe la titlul de doctor

VICTOR PONTA este ACUZAT DE PLAGIAT în revista Nature și publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung. Ponta, dispus să renunțe la titlul de doctor

Ce lovitură pentru premierul român

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat în revista Nature sub semnătura lui Quirin Schiermeie și în publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un articol semnat de Karl-Petter Schwartz, care susțin că au „accesat” documente prezentate de o „sursă anonimă” indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate. Nici una dintre cele două nu au publicat, până la această oră părțile din text vizate de acuzația de plagiat.

În replică, premierul Victor Ponta a lăsat să se înțeleagă că președintele Traian Băsescu se află în spatele articolelor din presa internațională în care este acuzat de plagiat.„Tot o să merg la Consiliul European ca să înțeleagă și președintele Băsescu. Acum s-a supărat pe mine și mi-a studiat teza de doctorat. Nu-i nimic, mergem mai departe”, a declarat premierul pe aeroportul Henri Coandă, după ce s-a întors din Austria.

Victor Ponta a spus că revista „Nature” este cea ” în care dă Funeriu interviuri„. „Sunt gata să mă supun la orice verificare”, a declarat premierul, care a adăugat că I se pare ciudat că a plagiat un profesor care i-a scris prefața la lucrarea de doctorat. RESTUL DECLARAȚIEI ÎL GĂSIȚI AICI

UPDATE

Ce spune revista Nature

„Premierul Victor Ponta a fost acuzat că a copiat largi secțiuni ale tezei de doctorat în drept din 2003, fără a cita sursele bibliografice corespunzătoare. Dacă acuzațiile se vor dovedi întemeiate, ar putea apărea presiuni publice pentru demisia lui Ponta, conform unor surse politice. În plus, acuzațiile ridică noi dubii în legătură cu capacitatea Guvernului de combatere a corupției în învățământul superior”, scrie revista Nature.

Nature a accesat documente prezentate de o persoană anonimă care arată că mai mult de jumătate din lucrarea de doctorat de 432 de pagini scrisă de Ponta, privind funcționarea Curții Penale Internaționale, ar conține texte copiate. În plus, teza a fost republicată drept carte, cu foarte mici modificări, în 2004, și constituie baza unei alte cărți, din 2010, privind responsabilitatea în dreptul internațional umanitar.

„Părți substanțiale ale textelor din cele trei lucrări par să fie identice sau aproape identice cu materiale scrise în limba română de specialiștii în drept Dumitru Diaconu și Vasile Crețu. De asemenea, textul se aseamănă cu traduceri în română ale unei lucrări în engleză publicată de specialistul Ion Diaconu”, constată revista Nature.

„Indiciile privind plagiatul sunt mai mult decât evidente”, afirmă, pentru Nature, Marius Andruh, profesor la Universitatea din București și președintele Consiliului român pentru recunoașterea diplomelor universitare.

Dacă acuzațiile se vor dovedi reale, „în România și în străinătate vor trebui organizate dezbateri serioase pentru evitarea unor astfel de situații”, consideră Andruh.

Conform Nature, Victor Ponta nu a răspuns solicitării revistei de a comenta acuzațiile.

 

Jurnaliștii germani de la Frankfurter Allgemeine Zeitung publică și ei informația, comparându-l pe Ponta cu fostul președinte al Ungariei, Pal Schmitt, și fostul ministru german al Apărării, Karl-Theodor Guttemberg, ambii demisionând după ce au fost acuzați de plagiat.

Materialul publicat de revista Nature, scris de Quirin Schiermeier, nu este însoțit de dovezi privind acuzația de plagiat. Începând din 1999, Quirin Schiermeier a scris pentru revista Nature articole științifice și despre politicile aferente acestui domeniu existente în Germania, în alte state ale Uniunii Europene, în estul Europei și în fostul spațiu sovietic.

Revista Nature îl intervieva pe fostul ministru Daniel Funeriu

Nature a relatat și despre acuzațiile de plagiat la adresa fostului ministru al Educației în Cabinetul Ponta, Ioan Mang. Aceeași revistă publica în ianuarie 2011 un interviu cu fostul ministru al Educației în Cabinetul Emil Boc, Daniel Funeriu.

Băsescu, după ce Guvernul a luat ICR: „Când ești doctor în drept, ești tare. Dottore!”

Președintele Traian Băsescu a făcut referiri ironice, în câteva rânduri, săptămâna trecută, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta. Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunțat, măcar telefonic, înainte de ședința de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea șefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect, și adăugând: „Când ești doctor în drept, ești tare. Dottore!”.

Traian Băsescu a repetat de mai multe ori, într-o declarație de presă, că Victor Ponta are titlul de doctor în Drept, inclusiv în contextul în care sugera că acesta nu cunoaște textele tratatelor europene, iar în final a spus că „acel puțin acid legat de doctor” a fost „un foarte mic drept la replică pentru toate atacurile”.

„Acel puțin acid legat de doctor, pentru că domnul prim-ministru Victor Ponta este un doctor făcut de domnnul Adrian Năstase, căruia nu-i putem contesta cunoștințele în materie de drept internațional… Deci, chiar puținul acid este o foarte mică, un foarte mic drept la replică pentru toate atacurile pe care prim-ministrul le-a făcut de la momentul în care i-am pus mandatul în mână și până astăzi”, a spus Traian Băsescu în finalul declarației de marți, de la Cotroceni.

Citește și