Adina Anghelescu-Stancu: ”Surprinși de Valul Trei. Ce se (mai) poate face?” (OPINIE)

E din ce în ce mai clar că România nu va ieși curând din bucla în care a intrat, iar stoparea răspândirii coronavirusului e un vis frumos, dar care nu are deocamdată nicio soluție fiabilă. Totul e o bălmăjeală, o bezmeticeală, un melanj de decizii haotice care nu duc deloc spre un orizont salvator. Și totul pornește de sus. De la factorii de decizie, de la guvernanții de ieri și de azi, de la heirupism, prostie și lipsă de viziune pe termen mediu și lung.

Prima observație. Toți par a fi surprinși de Valul Trei al pandemiei. În țara lui „Iarna nu-i ca vara”,  nici Valul Doi nu-i ca VALUL Trei. Păi, cum așa? Că doar existară destule voci care să strige, de luni bune, că asta se va întâmpla și că trebuie să ne pregătim. De la sfârșitul lui septembrie 2020, cunoscători sau mari corifei ai medicinei mondiale avertizau că nu e cazul să lăsăm garda jos. Că va veni Valul Trei care va lovi mai dramatic, inclusiv în România. În timp ce ei au vorbit, la București s-a dormit.

Între timp, au fost incendiile de la Piatra Neamț, de la Balș, a ieșit la iveală toată sărăcia și mizeria din sistemul medical. Scandaluri peste scandaluri, morți după morți, unii contenționați la propriu fără a fi nevoie, alți contenționați de lipsurile acestei perioade negre pe care o trăim de mai bine de un an.  Azi, iată, ni se dovedește că nici ambulanțele nu sunt ceea ce ar trebui să fie, că dotarea este jalnică și de aceea a murit și ambulanțierul de la Gorj. Că totul în ambulanța aia era zdrențăraie, improvizație, iar ventilarea cu oxigen nu a putut fi realizată.

Oribil. În plină lovitură a valului 3, noi am rămas cu chiloții în vine. La fel ca în vremea lui Tătaru, când totul a luat-o iarăși razna, a început –  de două-trei zile – agitația. De la vârful Ministerului Sănătății a pornit iarăși același tardiv ordin: Să se facă locuri noi la ATI!

Dumnezeule mare, chiar nimeni nu mai gândește în țara asta? Cine poate să creadă că în spitalele pe care le știm cum sunt clădite, care nu erau pregătite pentru asemenea nenorocire cum e pandemia asta, se pot crea paturi de ATI peste noapte? E vreunul deținător de baghetă magică sau frate cu Harry Potter? Cine poate să creadă că spitale non-COVID  pot să facă circuite separate peste noapte, că achizițiile vor dura o zi, că instalațiile electrice, ca să nu fie supraîncărcate și în care să nu se folosească prelungitoare (că așa e reglementarea) vor fi gata în două ore, că nu e nevoie de senzori (care și ei trebuie cumpărați!) fără de care te poți trezi cu un incendiu major și cu un dosar ditamai la parchet pentru ucidere din culpă?

Doar capetele fisurate din Ministerul Sănătății, din DSP și – în general – din Guvern cred că astea sunt floare la ureche. Gata, de mâine, creați paturi noi pentru bolnavi de COVID și la spitalele non-COVID. Tâmpit ordin. Pe bună dreptate, la discuția conducerii MS cu managerii de spital din toată țara, unii (așa am aflat) au zis PAS! Și au și explicat care sunt impedimentele.

A crea infrastrutura necesară pentru paturi noi ATI și un circuit separat față de partea de spital care trebuie să continue să satisfacă necesitățile medicale ale bolnavilor cu alte afecțiuni decât COVID e nevoie de timp și bani. Și asta, în condițiile în care și așa este supraaglomerat peste tot după ce fostul ministrul Tătaru a fost în vizită la câteva spitale și i-a rugat să mai adauge paturi la cele existente, spunându-le atunci că vor sosi și banii aferenți investițiilor aferente acestor noi redimensionări. Bani care nu au sosit, din ce știu, nici până azi. Cum nici până azi nu au fost plătite cadrele medicale care se ocupă de vaccinare. E clar că multe dintre spitale, mai ales cele monodisciplinare, nu vor fi de acord nici mâine, nici poimâine, cu o asemenea propunere. Pentru că nu au cum să asigure circuitul separat. Așa au fost create, iar modernizarea lor, mai ales în România, unde știm că și amenajarea unei toalete într-o școală durează ani buni, înseamnă timp și bani. Și mai e ceva. Ceva extrem de important. LIPSA CADRELOR DE SPECIALITATE. De unde aduci medici si asistente ATI? Că doar nu au crescut în pomul de iarnă…

România nu a avut o politică de atragere a medicilor specialiști din alte țări, cum a făcut Occidentul. Care a absorbit, ca buretele, medici rezidenți sau foarte bine pregătiți din Est sau din alte state. În Vest, medicii ATI nu lucrează sub nicio formă peste program. E în legislație, e scris clar în norme, nimeni nu le încalcă. Și atunci, restul timpului, după ce ei pleacă acasă să se odihnească, este  preluat de către cadre medicale ce provin din medicina imigrantă.

Noi, ca țară, nu am avut viziune în ce privește resursa umană din sistemul medical. Iar acum, li se cere lor, celor rămași aici și cărora trebuie să le mulțumim în fiecare zi că nu au ales exodul spre Vest sau peste ocean, să facă minuni. Și dacă se poate, să facă – pe românește spus – din rahat, bici! Și să și trosnească!

Revin la Valul Trei. Ne punem toți speranța în vaccinare. Ni s-a spus că asta ne va scoate la liman. Părerea mea e că lucrurile așa ar sta doar dacă sunt îndeplinite două condiții:

1. Vaccinarea populației să se realizeze cât mai rapid, cum a făcut Israelul.
2. Până la atingerea acelei așa-numite imunizări de masă (aș numi-o imunizare temporară pentru că nu știm cât durează anticorpii – și asta este diferențiat, de la persoană la persoană), un lucru e clar. Și vaccinații și nevaccinații trebuie să respecte măsurile sanitare care nu lasă virusul așa ușor să se răspândească, să se multiplice și să devină mai contagios.

Dacă nu sunt luate în calcul aceste două chestiuni esențiale pe care mi le-au explicat și mie specialiști în domeniu scârbiți de modul în care se petrec lucrurile și aici și în alte țări, vom trăi în continuare în bucla de care scriam la începutul acestui material. Motivul e logic: pentru că cei care se vaccinează în perioada asta – să zicem 2 milioane, cât or ajunge ei până la finele lui martie 2021, nu se știe cât îi vor ține anticorpii. Poate 3 luni, poate 6…?  Nu se știe. Asta e în studiu, și pentru a trage o concluzie e nevoie de timp. Cam un an.

În tot acest timp, unul vaccinat poate lua virusul, poate face forma ușoară (să sperăm că nu va exista nici un caz care să infirme această certitudine a companiilor producătoare de vaccinuri anti-corona) și nu se știe încă dacă el nu poate contamina un nevaccinat (sau mai mulți) care ar putea face forma gravă sau severă și are avea nevoie de ATI. Mai mult, nevaccinați fiind, mulți ar ajunge pe patul de spital. Dacă vor avea noroc. Dacă nu vor fi full, cum e acuma. Când alți 2 milioane se vor vaccina, primele două milioane vor începe să rămână fără anticorpi. E posibil? Este. Drept urmare, repet, vom continua să trăim în această buclă a contaminării. Până când, până unde?…. Nimeni nu știe. Și nici cât de mare va fi prețul vieților pierdute.

Tot legat de vaccinare, mă întreb dacă nu cumva există în multe locuri de pe planetă decidenți care vor ca această imunizare să fie cât mai înceată. Ca pandemia să dureze cât mai mult. Ca afacerile unora, cu măști și dezinfectanți și alte produse destinate uzului medical sau personal pe vremea pandemiei să producă miliarde și miliarde de euro. E bine să ne uităm și spre această latură nevăzută,  a îmbogățirii unora din vârful piramidelor politico-economice, să punem cap la cap tot ce se petrece. Și aici, și pe mapamond. Până la urmă, jocurile mari nu se fac în țările mici… iar țările mici sunt piese din jocul celor mari!

Cât despre inconștiență, ce să mai zic? Că este multă, multă, pe metru pătrat. În urmă cu câteva zile, când era soare și frumos afară, am văzut ciorchine de cetățeni fără măști. Buluceala în parcuri era de nedescris.  O grămadă de părinți, o grămadă și mai mare de copii. Eu înțeleg nevoia de aer, de zbenguială firească a celor mici și mai ales a celor care locuiesc la bloc, sunt copii. Totuși, părinții nu trebuie să uite nicio clipă că trăim – încă – vremuri atipice. Iar spitalele de pediatrie au devenit pline și ele până la refuz și copiii rămân, în lipsa unui vaccin adecvat vârstei lor, un mare factor de risc.

Pe pârtii, la schiat, era la fel de mare îmbulzeala. Prin piețe și pe străzi, nu doar în București ci și în alte localități, doar jumătate din cetățeni respectă măsurile de protecție. Nu îi judec. Nu am acest drept. Pot doar să spun că nu e deloc bine. Că și asta ne menține în bucla nimicitoare a coronavirusului ucigător. Și că unii își dau seama de asta prea târziu, când jelesc un om drag și nu se gândesc că regretele eterne sunt ca florile de pe mormânt. Nu mai folosesc celui ce-a fost…. nici celor ce-au rămas. Doar naturii și metamorfozelor ei.

Repet. Nu judec pe nimeni, doar constat. Însă, mă întreb, cum altfel să se comporte oamenii, să își schimbe felul de a privi lucrurile în esența lor, când însuși președintele țării, într-un cinism de neuitat, la o zi după ce a vizitat Institutul Matei Balș, după incendiu și după moartea unor pacienți, se dădea vesel pe schiuri fără nici cea mai mică urmă de compasiune față de tragedia ce tocmai se consumase?  Ce să înțeleagă oamenii de la Alesul națiunii? Că e mai bine să fie dezumanizați și că poate-poate, așa n-or să ajungă virusați? Ei uită, însă, că marele proprietar vremelnic al jilțului de la Cotroceni este foarte apărat, toate mijloacele de protecție sunt luate pentru ca el să nu se îmbolnăvească, să nu intre în contact decât cu persoane cu PCR-ul la zi, să aibă pârtia liberă. Asta face diferența între el și noi.

Azi, numărul celor depistați cu coronavirus a crescut la 6118. Și crește în continuare… Ce facem, ne trezim sau privim neputincioși cum ne împuținăm? La ședința conducerii Ministerului Sănătății cu toți managerii de spitale, aceștia din urmă au fost întrebați în legătură cu măsurile de prevenire a coronavirusului. Ce părere au? Sursele mele, medicale firește, mi-au spus că mulți dintre ei au afirmat că e nevoie de măsuri restrictive mai aspre, ca în alte țări care au înțeles că așa, în vertijul acesta lipsit de rațiune, nu se mai poate. Altfel, vom ajunge la colaps.

Toți cei care, în acest ultim an, au servit linia întâi, sunt la capătul rezistenței. Și ei sunt oameni, și ei au familii, și ei au colegi care au murit, și ei pot cădea din picioare în orice moment. Chiar lângă patul unui pacient din ATI. La ei cine și cât de mult se gândește? Aici e buba cea mai mare. Aici e nevoie urgentă de soluții salvatoare. Pentru că am ajuns nu numai noi să avem nevoie de medici și asistente, ci și ei – la rândul lor – să se întrebe cine, în viitor, i-ar mai putea vindeca. Pe ei și pe noi. Rănile pandemiei se adâncesc din ce în ce mai mult. Tulpini mai contagioase, oameni din ce în ce mai indiferenți, sau mai răzvrătiți, sau mai agitați, sau dezinformați, guvernanți proști și autosuficienți, acesta este tabloul de dinaintea Sfintelor Paști. Oare câți se vor bucura anul acesta de Învierea Domnului și câți nu vor mai apuca?

P.S. – Postul Paștelui înseamnă smerenie, înseamnă a dărui aproapelui gândul bun, ajutor și protecție. Înseamnă a te întoarce cu privirea spre lăuntrul tău și a curăța tot ce întunecă mintea, sufocă sufletul și distruge iremediabil. Asta trebuie să facă și cei care conduc destinele acestei țări, asta trebuie să facem fiecare dintre noi. Dumnezeu ne iubește. Mai rămâne să nu uităm să ne iubim și noi.