Alina Bârgăoanu: “Ca să fiu sincer cu voi, nu cred că aș fi ajuns aici fără social media” (OPINIE)

Ați recunoscut, probabil, autorul acestei afirmații, nimeni altcineva decât Donald Trump, cel al cărui mandat de președinte se încheie acum. Oare cum vom privi la acest moment peste un an, sau peste zece? Îl vom considera un punct de inflexiune în reflecția asupra noului ecosistem de informare și comunicare sau în istoria relației dintre politică și big tech? Încheierea acestui mandat tumultuous și neobișnuit din toate punctele de vedere marchează sfârșitul sau începutul unei epoci?

Algoritmul Kane

După cum știm, Twitter, Facebook, YouTube și numeroase alte platforme digitale au suspendat, unele temporar, altele definitive, conturile de utilizator aparținând președintelui Trump, precum și alte conturi din rețeaua sa de susținători ardenți. Aceste interdicții creează un precedent inconfortabil. Sunt măsurile justificate sau nu? Este legitim să i se interzică accesul lui Donald Trump la autostrada digitală prin care comunică direct cu cei peste 74 de milioane de cetățeni americani care l-au votat? Este sănătos ca astfel de decizii să fie luate de către platformele digitale, să fie “decizii de management”? Unde se stabilește granița dintre libertatea de exprimare și responsabilitatea comunicării în spațiul public, mai ales când vorbim despre președintele celei mai mari și puternice democrații din lume, aflat, e-adevărat, la final de mandat?

Așa cum am afirmat și în alt editorial, discuția este, poate, mai puțin despre Donald Trump și mai mult despre platformele digitale, despre forța lor neîngrădită de a stabili cine participă la conversația publică, de pe ce poziții, în ce termeni, chiar cu ce termeni; despre forța algoritmilor de a stabili agenda publică, agenda de preocupări a liderilor și a cetățenilor deopotrivă, forță care pare că o depășește cu mult pe cea a celor mai puternici editori din întreaga istorie a presei. Sigur ați auzit sau chiar ați văzut capodopera “Citizen Kane”, despre puterea nemăsurată și de temut a mogulilor de presă, în special a lui William Randolph Hearst, definiția și întruchiparea maximă a acestei idei. Vi s-ar părea interesant un film care s-ar numi “Algoritmul Kane”?

Angela Merkel: o decizie problematică

În Europa, reacțiile la deciziile giganților digitali sunt împărțite. Purtătorul de cuvânt al Cancelarului german Angela Merkel a transmis punctul de vedere conform căruia platformele digitale au o imensă responsabilitate de a lupta împotriva polarizării sociale și de a împiedica poluarea discursivă bazată pe minciună, ură și incitare la violență. În același timp, “libertatea de opinie este un bun fundamental asupra căruia nu se poate interveni decât în limitele stabilite de cadrul legal stabilit de legiuitor, iar nu pe baza unor “decizii de management din partea celor care dețin platformele digitale”.

Urmând un raționament ușor diferit, Polonia a anunțat că pregătește un pachet legislativ care să împiedice platformele digitale de a închide conturile utilizatorilor în baza unor decizii ce pot fi asimilate “cenzurii ideologice”. Putem observa că cele două poziții au în comun presupoziția că accesul pe platformele digitale este un drept universal, iar limitarea acestuia ar echivala cu îngrădirea libertății de opinie.

Va trebui tranșată, în acest sens, problema statului acestor platforme: sunt entități cu un caracter public sau privat? Sunt infrastructuri neutre, simple gazde ale unui conținut pentru care nu pot fi răspunzătoare, sau sunt editori, adică au responsabilitate, ca orice alt editor de presă, pentru conținutul publicat? Nu putem să nu remarcăm faptul că, până acum, răspunsurile la aceste întrebări doar în aparență simple au fost contradictorii și selective. De natura răspunsurilor depind drepturile, obligațiile, responsabilitățile și limitările ce pot fi stabilite la adresa actorilor din noul spațiu public.

 Era consensului fragmentat

Este foarte posibil ca evenimentele din ultimele săptămâni de mandat ale președintelui Trump să definească termenii dezbaterii privind echilibrul între două imperative: protejarea libertății de exprimare și limitarea efectelor negative pe care, în mod structural, le produce noul ecosistem de comunicare; un ecosistem digitalizat, platformizat, tehnologizat, dominat de big data, motoare de căutare, machine learning și de Inteligență Artificială.

Se aplică libertatea de exprimare boților, trolilor, programelor de calculator care generează like-uri, click-uri, clickbait-uri? Un text de opinie generat prin programe de Inteligență Artificială este protejat de principiul libertății de exprimare? Dar un deepfake care, cine știe, ar pune în circulație, poate, un mesaj “dezirabil”? Există un întreg tronson de cunoaștere potrivit căreia, structural vorbind, platformele digitale ce funcționează pe combinația dintre algoritmi, motoare de căutare și big data recompensează punctele de vedere controversate, le alimentează și le împing, repet, în mod structural, spre extreme. La fel, este aproape unanimă înțelegerea faptului că aceleași platforme ne fac, prin modul de funcționare, să plonjăm în era consensului fragmentat, eră în care, atunci când nu se disprețuiesc sau nu se ignoră reciproc, “consensurile” se ciocnesc și culminează în evenimente de genul celor din capitala americană.

Într-unul dintre rarele interviuri acordate în ultima ultima perioadă, Henry Kissinger afirma: “este posibil ca Trump să fie una dintre acele figuri care apar din când în când în istorie pentru a marca sfârșitul unei epoci și pentru a forța renunțarea la vechile ipocrizii/ prefăcătorii”. Acum, că “Președintele Twitter” nu mai este nici președinte și nu mai este nici pe Twitter, ce suntem dispuși să facem cu acea cunoaștere privind dinamica radicalizării și a controversei pe platformele digitale, cu acele întrebări a căror formulare a fost accelerată chiar de către Donald Trump?