Arde Europa!
În partea cea mai de vest a Europei, prin Portugalia, incendiile de vegetație sunt o dramă aproape normală. În fiecare primăvară, deja călduroasă, autoritățile roagă populația să ia toate măsurile de prevenție, pentru ca, în iulie sau august, după voia Cerului, focul să nu ajungă să ardă iarăși hectare întregi de pădure bătrână. Nu totdeauna se poate. Caniculă, peste 40 de grade Celsius, foc în aer, topit în mici rafale de vânt care nu fac decât să împartă pe o mai mare suprafață dezastrul.
Anul acesta, din nou Spania și Portugalia iau foc. În centrul Portugaliei, peste 7.000 de hectare de pădure au ars, iar autoritățile au încercat zile la rând să găsească o soluție pentru a opri flăcările. Nu-mi pot imagina chipul disperat al portughezilor, atât de poeți și atât de blânzi, căutând soluția pentru supraviețuire! Nici vecina Spania nu stă prea bine la prevenție și la noroc. În România, însă, nu are ce să ardă. Au fost și aici peste 40 de grade, dar pădurile noastre, înainte să ia foc, au fost tăiate de comercianții de mobilă de peste granițe puternice, pe care nu îi interesează decât un profit cât mai mare, un buzunar cât mai plin de bancnote strălucitoare.
Am avut, de multe ori, privind în jur, sentimentul că România nu mai are ce să piardă. Că oamenii sunt atât de dezumanizați, că vorbesc atât de fără sens și aud așa de puțin, că sângele ne curge așa de greoi prin vene, încât numai propria noastră dispariție sau suferință ne-ar putea atinge. În rest? Că ar arde vreo pădure sau ar veni vreun cutremur în orașul de lângă? Nicio problemă! Că ne-ar muri vreun vecin sau ar arde Europa? Ce ghinion!
Nici în Grecia lucrurile nu stau mai bine. Corfu, Rodos, Atena și alte zone ale țării au ars, în mari proporții, de la razele atât de puternice ale soarelui, la sfârșitul lunii trecute. Iar turiștii, cărora nu le-a dat mâna să-și anuleze concediile deja plătite, au fost evacuați cu greu de prin resorturi înconjurate de vegetație.
Și-n echilibrata Elveție, sate întregi de munte au fost afectate de aceeași tristețe. Fiecare a luptat cum a putut, fiecare s-a salvat cum a putut. Și nu toți au găsit soluție.
Lupta pentru supraviețuire a devenit, de când lumea din jur s-a degradat atât de tare, singura pe care merită să o ducem. Arde Europa, o Europă care e oricum, mai puțin unită, mai puțin solidară, mai puțin demnă. O Europă care trage după ea o Uniune, despre care nu știm prea multe și pe care niște oameni mai puternici decât noi au inventat-o, cine știe din ce motive ascunse. Vom trece și noi, de la București la Vaslui, de la Craiova la Timișoara, de la Sighet la Alexandria, la moneda euro cândva și, poate, atunci ne vor absorbi de tot, identitatea noastră, conștiința noastră, oricum rătăcite, se vor topi și mai tare.
Dar despre asta e timp să mai vorbim.
E timp, dacă nu vine vreun incendiu de vegetație, e timp, dacă nu vine vreun mare cutremur, e timp, dacă Dumnezeu are altceva de făcut și nu ne trage de mânecă, așa cum, poate, am merita. Dar ne-am mai trezi, dintr-un dezastru, așa cum, iată, se trezesc portughezii, spaniolii, grecii, elvețienii? Ne-am mai trezi?
CITIȚI ȘI:
„Noi n-avem valoare, noi nu existăm”