Barbu Mateescu: ”2020 vs. 2015: ce seamănă și ce nu seamănă în planul sociologiei politice” (OPINIE)

Fiecare din anii menționați în titlu survine după o victorie a lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale. Precum era normal, alegerea respectiv realegerea sa au dat un bonus semnificativ Partidului Național Liberal, forța politică principală care l-a susținut. Scorurile PNL erau astfel de 44% în februarie 2015 și de 41% în februarie 2020.

Diferența apare în ce se întâmplă imediat după aceea. În 2015, un an în cea mai mare parte definit de conflictul dintre președinte și premierul Ponta, PNL rămâne în opoziție. Astfel, intenția de vot pentru PNL în septembrie, înainte de nenorocirea de la Colectiv, era la aceleași cote ca în februarie.

În 2020 însă PNL a preluat puterea și a pierdut procente. E posibil să vedem efectele politice ale pandemiei. Sau pur și simplu ajungerea la guvernare a eliminat fantasme, speranțe nerealiste și idealuri. Conform acestei linii de gândire în toamna anului 2015, PNL reprezenta încă o promisiune. Sute de mii sau milioane de persoane erau energizate, abia așteptând să voteze plecarea guvernului Ponta. Acum guvernarea PNL este o realitate și nu un scop îndepărtat – ceea ce a dus la o aplatizare rapidă a emoției. Lăsând la o parte ipotezele, ceea ce pare a fi indiscutabil este că PNL s-a stabilizat în jurul cotei de 33%. Pentru a sublinia diferența față de 2015: cu cinci ani în urmă, în mijloc de vară partidul era la cota 45%.

A doua mare schimbare față de acum jumătate de deceniu o constituie fracturarea PSD. În vara lui 2015, partidul era susținut de 37% din persoanele care exprimau o opțiune de vot. Acum suma PSD+Pro România este de aproximativ 33%. O paranteză e utilă: tentative de a sparge frontul votanților PSD au fost foarte multe. Cea mai de succes a fost și cea mai timpurie. Scindarea pe spațiile FDSN (Iliescu) vs FSN (Roman) a făcut ca la parlamentarele din 1992 un sfert din voturile însumate ale celor două formațiuni să meargă spre partidul condus de cel de-al doilea. Partidul lui Ponta stă mai bine în acest moment conform sondajelor, captând o treime din voturile însumate PSD+Pro România. Ce înseamnă de fapt o intenție de vot de 11% pentru Pro România și de 22-23% pentru PSD? Obiectivul strategic al fostului premier este accederea în turul doi al prezidențialelor viitoare. Dacă mai smulge încă 6 procente de la PSD – prin creșterea forței organizaționale, o campanie inspirată sau beneficiind de un oponent slab – el își poate atinge acest scop. PSD trece „pe muchie” sub el, fenomen ușor încurajat de migrația fără încetare a primarilor PSD spre liberali. Fundația casei lui Ponta – adică cele 11 procente ale partidului său – trebuie însă să fie securizată. Discuția, atâta timp cât se poartă strict pe baza sondajelor de opinie, este una teoretică. Dacă în seara parlamentarelor Pro România obține 6% din voturi iar PSD 31%, situația fostului premier se complică.

ALDE, PMP și UDMR sunt acum unde erau și în 2015 – aproape de pragul electoral dar ușor sub el. Imaginea cea mai clară a modului în care s-a schimbat România în plan social și demografic este alianța USR-PLUS. Cel mai apropiat echivalent al său în 2015 era M10, creditat cu 1-2%. Cele două partide noi cumulează acum 18 procente. Acest lucru se întâmplă în contextul în care a) la momentul sondajelor din vară existau conflicte interne în USR care distrăgeau puternic energia membrilor de la activitatea pro-partid spre activitatea intra-partid; ele există și acum dar campania pentru locale a ocupat primul plan; b) nici Dan Barna și nici Dacian Cioloș nu sunt foarte vizibili și comunicativi; c) din motivul b), niciunul nu pare să fie o locomotivă pentru partid. Nu vorbim deci despre entități politice ce și-ar datora succesul carismei cuiva. Subliniez informația asta întrucât trecând dincolo de lideri, nu există în USR sau PLUS persoane cu o popularitate sau notorietate absolut ieșite din comun la nivel național. Cele două partide reprezintă aspirații sociale, grupuri și energii vaste – nu o fluctuație de moment.

Scriu aceste cuvinte cu câteva zile înainte de anunțarea datelor dintr-un nou sondaj IMAS. Este eminamente posibil să fi avut loc schimbări dramatice în ultimele săptămâni, dar acord o mică probabilitate acestui scenariu. În loc de concluzie: o privire grijulie asupra informațiilor de mai sus, coroborându-le și cu date din trecut, relevă faptul că românii au din ce în ce mai puțină răbdare. Luna de miere post-preluare a puterii este mai scurtă și curba de creștere este mai timidă. În toamna lui 2001, nu mai puțin de 62% din românii cu intenție de vot ar fi optat pentru PSD – un partid care obținuse (doar) 38% din voturi la alegerile parlamentare din anul anterior. Să avansăm cu o legislatură către prezent. În mai 2005, Alianța DA avea 45% din voturi iar partidele componente luate separat încă 13%. În noiembrie, brandul alianței recolta 32% din opțiunile de vot, iar PNL și PD cumulat încă 19 procente. Punctul de pornire al PNL, atât la începutul lui 2015 cât și la începutul lui 2020, a fost mult mai jos. Nu cred că acest lucru se datorează în mod hotărâtor forței celorlalte opțiuni de pe scena politică. Mai degrabă, consider că potențialul de optimism al cetățenilor s-a moderat. Ca țară, vrem rezultate mult mai repede și acordăm mult mai puțin credit. Acest lucru se datorează probabil faptului că problemele legate de funcționarea instituțiilor de fel și chip sunt mai mari și mai vizibile. Post-integrare în UE standardele cetățenilor s-au schimbat, iar micile incoveniențe de acum 15-20 ani au devenit aspecte jenante sau înfurietoare în prezent.

Notă: am folosit în acest articol sondajele INSCOP (pentru 2015), IMAS (pentru 2020) și Barometrului Opiniei Publice al Fundației Soroș (2001 și 2005).

Barbu Mateescu este sociolog. A absolvit cursurile University of Pennsylvania (studii de lungă durată) specializându-se în sociologia politică.