Barbu Mateescu: ”Cum Firea s-a prăbușit și se va ridica din nou” (OPINIE)

Să privim întregul ciclu electoral care a început cu parlamentarele din 2016 și se încheie cu localele de acum câteva săptămâni. Luând în calcul și ce s-a întâmplat în perioada 2017-2019, deci între alegeri, este evident că fostul primar al Capitalei este marea pierzătoare a perioadei în plan strategic.

Din punctul de vedere al credibilității, era singurul competitor autentic pentru Klaus Iohannis în prezidențialele din 2019. Nu a ajuns la Cotroceni întrucât nu a candidat. A pierdut însă și primăria Bucureștiului. Poate a crezut că trebuie să aleagă între cele două – și da, este posibil să ne imaginăm următorul curs de gândire: „Dacă pierd prezidențialele, îmi va fi foarte greu să mă mai prezint la startul alegerilor din București, oamenii de acolo [reamintesc că Gabriela Firea nu locuia și nu locuiește în capitală, orașul e „acolo”, în fluxul ei de gândire n-are cum să fie „aici”, întrucât „aici” pentru ea e Voluntari] nu apreciază pierzătorii, mai bine nu risc, stau la cutie la prezidențiale și câștig Bucureștiul”. Iar acest raționament este adecvat și valid.

Problema Gabrielei Firea – nu ca primar, ci în calitate de politician cu o ambiție remarcabilă – a fost că a rămas lipită de PSD mult după ce acest lucru a devenit nerentabil pentru ea. Mai deștepți, Robert Negoiță și Mihai Chirica au aruncat prosopul cu cei trei trandafiri, rupându-se de pluton înainte ca acesta să se ducă în prăpastie sub bagheta lui Dragnea, prăpastie din care plutonul/partidul nu s-a ridicat mult timp după ce Dragnea ajunsese în spatele zăbrelelor. Nu fac referire aici la înscrierea celor doi primari într-un partid sau altul – ci la poziționarea lor publică survenită devreme, chiar foarte devreme în perioada post-parlamentare. Odată ce introducem în ecuație apartenența politică oficială a Gabrielei Firea în ultimii ani, observăm nu a existat om mai păcălit de propria strategie ca fostul primar al Bucureștiului. Din calitatea de membru PSD nu a reușit să extragă singurul avantaj posibil pentru un om cu anvergura sa mediatică: candidatura la prezidențiale. Ea a așteptat ani și ani într-un PSD ciuruit de opinia publică prăbușirea lui Dragnea ca să se elibereze poziția de candidat PSD la prezidențiale, ca după aceea … să nu mai candideze la acele alegeri! În schimb a plătit la locale pentru asocierea cu partidul de-a lungul OUG-13, violențelor de pe 10 august și alte momente de acest tip. În plus, susținerea filialelor de sector a fost redusă drastic de lista de candidați pentru Consiliul Municipal, listă de pe care absentau tocmai membrii PSD care așteptau o răsplată pentru anii de servitute. Gabriela Firea a ajuns, astfel, în seara alegerilor locale, „și fără slănină pe buze dar și cu sufletu-n iad”. E ușor să mi-o imaginez pe Dana Budeanu, îmbrățișând-o pe Firea și întrerupându-i torentul de șoapte mânioase, lacrimi și injurii amare cu fraza laconică: „Ciocu’ clanț’, Bacău, te-a jucat ca pe o zdreanță.” Iar la întrebarea stupefiată a fostului primar („Cine m-a jucat ca pe o zdreanță?”), Dana să-i răspundă: „Mintea ta, fată. Și-a bătut joc de tine și de cariera ta.”

Cum ar fi arătat ultimii ani pentru Gabriela Firea dacă ar fi înțeles, precum Ponta, că PSD îți aduce voturi dar te costă și mai multe, netul fiind negativ? În primul rând ar fi trebuit să pornească de la observația că, într-un an astral pentru PSD precum 2016, ea (candidatul PSD!) fusese aleasă primar al capitalei cu mai puține voturi decât orice alt primar din istoria orașului. Marele și puternicul PSD nu însemna de fapt mare lucru, baza de susținere pentru Firea fiind infinitezimală – un bucureștean din șapte. Astfel, Firea ar fi ajuns la concluzia că în 2020 ea ar fi vulnerabilă chiar și în cazul unei prezențe mediocre la vot (ceea ce s-a și întâmplat în realitate). Precum Chirica și Negoiță, ar fi fost mai inteligent să se rupă devreme de PSD, în momentele de nadir, și să blameze toate disfuncționalitățile administrației Bucureștiului pe autorități centrale incompetente (întâi PSD apoi PNL). Ar fi prins astfel în mod optim valul anti-Dragnea, care ar fi fost o trambulină majoră spre orice țintă și-ar fi pus în minte. „Alături de bucureșteni împotriva tuturor!” ar fi fost o paradigmă utilă, chiar fenomenală. Ar fi asigurat dinamism, ar fi protejat-o de practic orice atac, ar fi blocat importanta rută anti-status quo/pro-schimbare uzitată de Nicușor Dan, iar strategic ar fi poziționat-o bine pentru prezidențialele din 2024. O fantomă a acestei perspective a rămas în partea de început a sloganului de campanie, care părea adecvată mai degrabă acestei rute virtuale decât realității: Gabriela Firea a fost, în ciuda logicii, uneori chiar suicidal din punct de vedere politic, veșnic alături de … PSD – nu alături de oameni.

Nu a existat un moment anume pentru renunțarea la această strategie sau pentru adoptarea ei. Detașarea de PSD s-ar fi putut face nu în 2017 ci mai târziu, în clipa când Gabriela Firea a decis că nu va candida la prezidențiale. Ușa a fost mereu deschisă. Argumente rezonabile împotriva acestei strategii sunt două. Pe de o parte, alegerile locale sunt într-un singur tur în care PSD, pus în fața plecării lui Firea, ar fi fost obligat să vină cu un candidat propriu. Spre deosebire de 2008, când partidul și electoratul său și-au putut permite să se divizeze între Sorin Oprescu și candidatul oficial Cristian Diaconescu, orice fel de împărțire a voturilor ar fi costat-o pe Firea. Chiar și trei mii de votanți PSD loiali siglei – și deci candidatului partidului la primăria generală – ar fi putut s-o încurce. În practică, după cum au demonstrat candidaturile ALDE și Pro România în 2020, foarte mulți bucureșteni din spațiul anti-contemporaneitate s-au adaptat la votul într-un singur tur și înțeleg logica sa, nerisipindu-și voturile. Dar acest lucru nu putea fi știut înainte de ziua scrutinului, adică nu se putea estima în 2017 sau 2018 că lucrurile vor sta așa. Al doilea factor l-au reprezentat sondajele, în care Firea a stat probabil foarte bine („De ce să strici ce merge?”).

Eroarea de poziționare a Gabrielei Firea este însă nimic pe lângă atitudinea conducerii actuale a PSD, care îi dă fostului primar un loc de prim rang la parlamentare. Liderii PSD par a fi în continuare impresionați de Firea, acționând de exemplu drept ecouri pentru plângerile sale cu privire la o așa-zisă fraudă electorală, iar acum întroducând-o în Parlament. Mișcarea logică ar fi să o îndepărteze sau chiar să o ignore. Ce ar face Firea dacă n-ar fi pe listele PSD pentru Parlament? Ar fi avut ea timp să genereze o candidatură independentă? Ce ar face ea oare timp de trei ani, în contextul în care nu există alegeri de niciun fel, deci niciun moment de concentrare a agendei publice pe politică? Nu cumva ar lâncezi și s-ar stinge? Un exemplu elocvent este ce i s-a întâmplat Elenei Udrea, amintită doar de unii foști PDL-iști după câteva pahare de vin și un picuț relevantă încă pentru presa de cancan. Însă, ce să vezi, cu un apetit suicidal, de dimensiuni mai mari decât apetența Gabrielei Firea de a rămâne alături de PSD în perioada 2016-2020, Marcel Ciolacu a pus șarpele nu la sân ci în jurul gâtului, oferindu-și jugulara. Singura logică posibilă pentru menținerea Gabrielei Firea în prim-plan este promovarea sa drept candidat al partidului la prezidențialele din 2024 urmată de sabotarea din interior în momentul decisiv. Însă în 2024 prezidențialele au loc cu parlamentarele, partidul urmând să joace complex: „în turul unu, când se votează și partidul și candidatul, o susținem iar între turul unu și turul doi o nenorocim”. Ca multe alte calcule din politică, el poate fi răsucit de o victorie a Gabrielei Firea în turul doi, care ar pune-o în poziția de lider suprem al PSD, cu o autoritate ne-egalată din 1992 și până acum asupra tuturor proceselor interne. Mai ușor să tai răul din rădăcină – să îndepărtezi oamenii care nici măcar nu ascund cuțitele pe care le țin în mână. Dar nu există la vârf, se pare, capitalul politic necesar ruperii de Firea. Într-o ironie colosală pentru un partid conservator și tradiționalist, care pune în prim-plan (și care se bazează electoral pe) familia neaoș-misogină fundamentată pe palmă și pumn, bărbați maturi și serioși vor pleca ani de zile capul în fața unei femei dinamice, cu limbariță și convinsă, la cote Trump-iene, de valoarea propriului său destin politic. Acest noroc incredibil compensează pentru fostul primar eroarea de calcul din 2016-2020, dându-i o nouă viață.