Barbu Mateescu: ”Două partide în aceeași teacă – o dilemă americană” (OPINIE)

Sistemul electoral din Statele Unite nu permite existența a trei partide. Cu excepția cazurilor în care există o minoritate etnică semnificativă, țările ce au un sistem de vot uninominal într-un singur tur dețin două și doar două formațiuni politice majore, restul fiind absolut insignifiante. (În România singura experiență comparabilă este alegerea primarului, care de aproape un deceniu este ales într-un singur tur. Însă ne votăm parlamentarii și europarlamentarii pe liste iar președinții în două tururi. Apariția și dispariția partidelor – ex. USRPLUS respectiv PDL – nu au permis nici măcar la nivel local o sedimentare în două blocuri politice evidente).

Despre tensiunile din interiorul Partidului Democrat va fi timp să vorbim pe măsură ce ele devin publice. În rândul Partidului Republican, însă, are loc în aceste luni o confruntare importantă. Să fie conservatorii clasici, precum Mitt Romney, viitorul? Un răspuns pozitiv implică categorisirea lui Trump drept o furtună într-un pahar cu apă. Nu prima. George McGovern, Joseph McCarthy, George Wallace și alții au fost figuri semnificative, cu mare popularitate, ale căror puncte de vedere au fost radicale. Pe stânga sau pe dreapta, în sânul republicanilor sau democraților, au avut impact o vreme. Dar nu au schimbat în mod radical destinul formațiunii politice din care făceau parte.

Susținerea populară pentru Trump a fost însă extrem de consistentă, sugerând că răspunsul la întrebarea de mai sus ar trebui să fie unul negativ. Pur și simplu nu există zecile de milioane de votanți republicani creștini, moderați și/sau raționali care să fi întors spatele unui candidat atipic, considerându-l nedemn de votul lor. Ba chiar 11 milioane de oameni care nu îl votaseră în 2016 l-au votat în 2020. Asta deși a lipsit motivația emoțională a scandalurilor ce o înconjurau pe Hillary Clinton sau lipsa sa de carismă. Privind spre trecutul recent, reacția votanților republicani cu privire la asedierea Capitoliului este mai degrabă echivocă. O parte importantă a electoratului partidului – o treime sau un sfert – sunt terifiați. Foarte mulți sunt însă alături de Trump în continuare.

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

Ce ar însemna o Trump-izare definitivă a republicanilor? Să măsurăm în aspecte concrete. Convertirea republicanilor într-un partid protecționist – deja începută în ultimii ani de președintele în funcție – ar fi, logic vorbind, extrem de consistentă. Pentru absolventul de liceu cu două mitraliere dar zero locuri de muncă, cât de folositoare să fie o politică pro-corporații? Cât de mult să fie ajutat locuitorul Floridei sau Alaskăi rurale de o reducere a impozitelor pentru antreprize economice ce activează în domenii cu care nu are nicio legătură? Fluctuațiile negative de pe Wall Strett afectează, indirect, viața unei mame cu zece clase de școală din orășelele Virginiei de Vest – dar fluctuațiile pozitive ale Wall Street o lasă rece, ea neurmând să câștige vreun ban de pe urma lor. Locuri de muncă bine plătite, „made in America”, preferabil în industrie, protejate prin tarife – acest lucru pare atât de apropiat de valorile și nevoile electoratului republican că te și miri cum de-ar fi putut lucrurile vreodată să stea altfel.

Dar au stat altfel. Politicienii republicani au tăiat decenii la rând taxele pentru cei mai bogați dintre americani vorbind albilor săraci, cu adidași peticiți și geci de blugi devenite zdrențe, despre creștinism. Trump s-a menținut, cu mici excepții care l-au amuzat și pe el, pe granița ridicolului în legătură cu acest subiect, neîncercând să pară un om credincios. Din punct de vedere electoral acest lucru nu l-a costat foarte mult. (În același pachet cultural intra și posesia armelor, falimentul NRA (National Rifle Association) ce a avut loc la începutul acestui an fiind un fenomen simbolic dar suprascris de evenimentele politice presante ale zilei).

De ce au dispărut aceste canale? Trump nu este o cauză ci un efect. La începutul acestui mileniu, în ciuda unității temporare provocate de atacurile de pe 11 septembrie 2001, falia culturală exista bine mersi. Am prins „pe viu”, în SUA, înfrângerea lui John Kerry în fața lui George W. Bush. Publicul liberal din orașul în care mă aflam era aproape la fel de incredul precum suporterii lui Trump care, pe 6 ianuarie, se plimbau prin Congres. Motivele pentru care, atât atunci cât și în 2000 sau 2016, suporterii democraților au reacționat non-violent, chiar pasiv, sunt variate. Unii provin din comunități segmentate de sărăcie, în care pierderea speranței este absolut generală și totală, necunoscând opreliști. Foarte mulți au un trai confortabil ce le permite etanșeizarea de politică, măcar într-o oarecare măsură – pierderea Casei Albe nu înseamnă nici că ți se topește monitorul, nici că-ți explodează frigiderul sau că rămâi fără conexiune la Internet. Pentru fanii lui Trump, Trump e însă ultimul pai. Nu se poate spune că „fără el s-ar sufoca”. Sufocarea exista și înainte de el, și în timpul mandatului său și va exista și după ce el va muri. Se poate spune însă că „fără el nu mai există decât conștientizarea sufocării”. Precum în cazul PSD-ului dragnist, în fiecare zi America e mai puțin lumea fanilor lui Trump și mai mult altceva. În fiecare zi SUA se îndepărtează cu încă o zi de 1985 sau 1950. Devine mai sofisticată tehnologic. Mai puțin albă. Mai puțin rurală. Mai puțin dependentă economic, demografic sau cultural de statele confederației sudiste, de centrul cu densitate limitată, de statele care în epoca industrială erau diamante ale productivității planetare. Accesul femeilor pe piața muncii cunoaște din ce în ce mai puține opreliști. Fenomene condamnate de creștinism, precum avortul sau homosexualitatea, capătă o acceptare din ce în ce mai răspândită. Pe o scală de la 1 la 10, importanța lui Dumnezeu în viața personală a scăzut în SUA de la 8,2 (în 2007) la 4,6 (în 2019). Scăderea, identificată de Ronald Inglehart și Pippa Norris, este întâlnită în marea majoritate a țărilor de pe glob. Nu este un fenomen strict american. Dar scăderea din SUA (3,6 puncte în 12 ani) este cea mai mare de pe glob. A două scădere ca dimensiuni a avut loc în Chile. Iar acea scădere este aproape de două ori mai mică decât scăderea din SUA. Planeta a coborât o treaptă – SUA a schiat de a ajuns în josul dealului. Pentru mulți republicani apelul la valorile creștine nu mai contează de fel. Pentru republicanii în rândul cărora acestea contează, conștientizarea faptului că au devenit o insulă într-o țară atee nu e chiar un lucru plăcut. Pe foarte mulți i-a radicalizat.

Convertirea republicanilor într-un paleopartid pare o ipoteză insolită, dar din istoria SUA au mai dispărut partide, inclusiv unele cu nume sonore și care sunt prezente în manualele de istorie, furnizând președinți de țară. Americanii au avut și The Whig Party, și federaliști. Până acum jumătate de secol identitățile celor două partide existente acum erau diferite în mod semnificativ. Sudul respectiv minoritățile etnice votau invers decât ne e familiar. Mai mult, pe YouTube pot fi găsite dezbaterile prezidențiale la care au participat Richard Nixon (în 1960) sau Gerald Ford (în 1976) – nu numai că sobrietatea și calmul contrastează violent cu adolescentinul Trump, dar lipsesc tentativele de a aduce teme creștine în dezbatere; optimismul, profesionalismul și pragmatismul răzbat din fiecare silabă. Aproape că te întrebi: unde e acel partid? Când a dispărut el?

Asaltul de pe data de 6 ianuarie nu este ultimul act din piesă. Zilele, săptămânile și lunile următoare sunt periculoase. Încă o înfrângere a fost marcată pe răbojul americanilor lăsați în urmă de evoluții tehnologice și istorice de o viteză amețitoare. Numirea lui Biden s-a suprapus, în mod șocant, cu pierderea de către republicani a celor două mandate de senator din Georgia. Statul în care se desfășura acțiunea din „Pe Aripile Vântului” este acum reprezentat în Senat de un afro-american și de un evreu. Victoriile lor au dat democraților o incredibilă majoritate în Senat, aproape imposibil de prevăzut acum câteva luni. Toate aceste lucruri duc la acumulări majore de emoție. Următorul pas al facțiunilor radicale ar putea fi cel care să decredibilizeze total Trump-izarea partidului republican. Astfel, într-un mod întortocheat, s-ar reveni la un făgaș al reconstrucției calme.

Detalii despre scăderea religiozității reale în SUA: https://www.foreignaffairs.com/articles/world/2020-08-11/religion-giving-god

Autor

Barbu Mateescu