Barbu Mateescu: ”Fenomenul Șoșoacă” (OPINIE)

Fenomenul nu constă doar în meteorica prezență publică a Dianei Iovanovici-Șoșoacă, cât și în via emoție pe care a stârnit-o eliminarea sa din AUR. Oameni care n-au mai postat nimic pe Facebook despre politică de la alegerile prezidențiale din 2014 și până acum au anunțat cu stupefacție că ea nu mai face parte din acea formațiune politică. Știrea a avut un impact disproporționat, venind la fel de năpraznic peste ecranele telefoanelor și peste monitoare precum decesul unui mare actor sau un cutremur grav survenit în altă parte a lumii.

Acest val de emoție a fost punctul final pentru un show politic survenit într-o perioadă de oarecare acalmie. Această acalmie a avut și are două surse. În primul rând, 2021 este ca 2013 sau 2006: o clipă de somn pentru narațiunile politice principale, o lume în care conflictele din coaliția aflată la guvernare sunt insignifiante pentru societate, un spațiu lipsit de inamici publici (din spațiul politic). În astfel de momente, politica poate oferi cel mult entertainment. Șoșoacă a fost, deci, corespondentul geometric al lui Dan Diaconescu de acum 8-10 ani sau Gigi Becali din 2006-2007. În al doilea rând, într-o lume în care informația în sensul său brut este restricționată de pandemie și natură – nu e plăcut să socializezi în frig, nu e permis (în funcție de localitate) sau plăcut (dacă ești fumător) să socializezi înăuntru – orice notă de excentricitate atrage atenția mai mult decât era de așteptat. Atenția și interesul erau strict epidermice – un protest pro-Șoșoacă în „lumea reală” nu a produs foarte multă susținere concretă.

Mediatic, politiciana suprascrisese AUR. Alianța a organizat un protest acum câteva săptămâni, într-oarecare măsură și pentru a reaminti națiunii că există la vârf și alți oameni decât avocata care comisese blitkrieg-uri repetate asupra studiourilor TV. Activitatea liderilor AUR pe Facebook este consistentă, dar nișată. În afara „bulei”, de AUR s-a auzit de două luni doar cuvântul „Șoșoacă”. El a ajuns astfel, ca un zumzet de fundal, și la oameni ca mine care nu se uită la televizor – și nu în sensul uzual al expresiei, care de obicei denotă un consum auto-perceput drept redus, ci în sensul de 0 (zero) TV.

Decizia conducerii AUR are o logică politică însemnată. Citând dintr-un discurs al lui Franklin Delano Roosevelt cu privire la susținerea materială pentru Marea Britanie în 1940, când SUA nu intrase încă oficial în război, „ieri era târziu, mâine va fi și mai târziu”. Vizibilitatea poate produce putere. Când ești în opoziție, și pe cale de consecință nu ai multe resurse sau multe tipuri de resurse, vizibilitatea ESTE putere. În lupta pentru notorietate, liderii AUR trebuiau să intre în competiție cu Diana Iovanovici-Șoșoacă. Din câte înțeleg, prezența lor în studiourile TV a fost semnificativă cantitativ. Dar nu sunt familiar cu existența vreunui status viral cu vreo declarație din ultimele zeci de zile a lui Sorin Lavric, George Simion sau Claudiu Târziu. Niciunul nu a „rupt” Internet-ul în două. Odată cu trezirea din somn a lui Marcel Ciolacu, scena s-a complicat și mai mult. În aceste condiții, a permite ca dominația autoritară a lui Șoșoacă să continue încă un an sau doi ar fi periclitat orice candidatură prezidențială din spațiul AUR. Impresia că „AUR=Șoșoacă” s-ar fi cimentat. Din acest punct de vedere, tăierea nodului gordian a fost oportună. Scandalurile pe care avocata și aliații săi politici le pot genera se vor stinge în anii ce urmează până la alegeri. Zece nenorociri politice cu 2 ani și jumătate înainte de alegeri sunt nimic; o gafă între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale sau cu 10 zile înainte de alegerile parlamentare poate fi decisivă. Publicul este acum iertător, neinteresat de politică, cu memoria atenuată și atenția distrasă de COVID-19. De altfel, de aceea aș privi cu circumspecție orice sondaje din această perioadă sau din lunile următoare. Măsura AUR va fi dată de situația sa la un an după ultimul deces de COVID-19 în România – adică probabil peste un an și jumătate sau, privind altfel lucrurile, cu un an și jumătate înainte de alegerile locale și europarlamentare din 2024.

Mai este loc și timp de o speculație mediatică, de un scandal artificial, de o fâșneață de poveste. Nu a venit încă primăvara, nu s-a ajuns încă în etapa a treia a vaccinării care să permită multor cetățeni să își dezmorțească viața socială, consumul de TV – ca în orice iarnă – este major. Recomand însă prudență în evaluarea strategică a furtunilor din acest pahar de apă numit România actuală. Pe 15 februarie 2010, Klaus Iohannis era un primar oarecare ce tocmai ratase obținerea funcției de prim-ministru iar Victor Ponta nu era încă președinte al PSD, ci doar o tânără speranță – urma să devină președinte al partidului peste șase zile. La finele acelui ciclu electoral, adică în câțiva ani, cele două figuri cândva marginale se întâlneau în turul doi al prezidențialelor. În februarie 2015 ar fi părut neverosimil ca Viorica Dăncilă (atunci perfect anonimă) să ajungă în turul doi al următoarelor prezidențiale după o luptă strânsă cu Dan Barna (atunci perfect anonim) … al doilea reprezentând un partid ce încă nu exista. Cu o excepție – candidatura la prezidențiale a președintelui PSD, în speță Marcel Ciolacu, candidatură care pare bătută în cuie – suntem într-un an fără constante relevante.