Barbu Mateescu: ”La final de maraton electoral” (OPINIE)

Maratonul nu este campania electorală pentru alegerile parlamentare. Și nici măcar anul electoral 2020, adică ce se întâmplă atunci când suprapunem locale și parlamentare, extrem de apropiate în timp, cu o pandemie. Mai degrabă, este vorba de faptul că în doar 19 luni România a avut toate cele patru tipuri de alegeri posibile.

Am mai trecut prin această succesiune în perioada 2008-2009, cu nuanța că atunci totul s-a încheiat dramatic și anume cu alegerile prezidențiale. Prin comparații cu ce trăim acum, acea sarabandă a fost una relativ domoală. Chit că prezența la vot a fost 27% (la europarlamentare) sau 54% (primul tur al prezidențialelor) sau valori intermediare, raportul dintre forțele politice a fost practic stabil: din fiecare 10 voturi, PDL primea 3, PSD 3, PNL 2 iar restul partidelor 2.

Astfel, cel mai slab scor al PSD a fost înregistrat la scrutinul pentru consilii județene (28,0%) iar cel mai bun la parlamentare (34,2%), rezultatele din primul tur al prezidențialelor și de la alegerile europarlamentare încadrându-se în această marjă de 6,2 procente. PDL a jucat atunci într-o marjă și mai mică, de doar cinci procente, toate scorurile sale încadrându-se între 29% (cel mai slab, ca și PSD la locale) și 34% (la europarlamentare, dacă adăugăm voturilor pentru partid cele pentru Elena Băsescu). PNL-ul de atunci a jucat de asemenea în spațiul 14,5-20%, pentru o variație de 5,5%, în ciuda unei schimbări a conducerii la mijlocul ciclului de alegeri, adică între parlamentare și europarlamentare.

Prin comparație cu ce am trăit și cu ce trăim acum, scena era statică. Votanții au fost nevoiți acum 11-12 ani să confirme și să reconfirme o anume dispunere a societății, o paradigmă prin care societatea relaționa cu oferta politică.

Ce e diferit acum, în afară desigur de identitatea liderilor partidelor, unificarea PNL și PDL, apariția USRPLUS și alte aspecte care țin de evoluții naturale ale scenei politice?

În primul rând, prezența atipic de înaltă de la alegerile europarlamentare cu care a început totul înseamnă că, în toate scrutinele din ultimul an și jumătate, participarea a fost la cote similare: 51% din cei de pe liste la europarlamentare, 51% și 55% în cele două tururi ale prezidențialelor, 46% la locale. Dacă acum mai bine de un deceniu, după cum scriam mai sus, am văzut toate nivelele de prezență posibile și imposibile, diferența dintre cea mai mare prezență și cea mai mică fiind de 27%, acum această diferență este de doar 9%.

În al doilea rând, și oarecum paradoxal având în vedere ce am scris în paragraful anterior, marja în care joacă fiecare partid s-a mărit. PNL a obținut și 27% (europarlamentare) dar și 37% (primul tur al prezidențialelor), rezultatul de la locale fiind intermediar. Într-o situație similară, de variație considerabilă de aproximativ 10%, se găsesc USRPLUS și PSD. Această fluctuație s-a înregistrat, deci, la fiecare din forțele politice principale, deși unele – precum PNL sau USRPLUS – nu și-au schimbat conducerea iar PSD și-a schimbat-o de două ori.

Una din cauzele principale ale acestei variații o constituie fluctuațiile de votanți, extrem de reduse spre inexistente în 2008-2009. Suma PNL+USRPLUS se plimbă, în funcție de tipul de scrutin și de modul cum cuantificăm alianțele locale, între 47% (locale) și 53% (primul tur al prezidențialelor). Suma PSD+Pro România + ALDE a fost de 33% la europarlamentare, de 31% la prezidențiale și aproximativ 38% la locale. Odată ce punem problema în termen de blocuri politice, nu mai vedem fluctuații considerabile – precum cele de 10% din cazul siglelor propriu-zise – ci unele acceptabile/moderate, de 6-7%, aproape identice cu cele din 2008-2009. O altă sursă de stabilitate și coerență a peisajului o reprezintă PMP, ale cărui scoruri se plimbă în spațiul 5,7% – 6,0% indiferent de tipul de scrutin.

Spre deosebire de logica „3-3-2” de la caruselul electoral trecut, acum este probabil mai bine să vorbim despre un raport „5-3”, raportul de forțe în interiorul „5”-ului – adică suma PNL+USRPLUS – depinzând de candidaturi, circumstanțe locale și dreptul de vot al românilor ce locuiesc în altă localitatea decât cea din buletin. De asemenea, constanța PMP nu are echivalent acum un deceniu. Dacă ne uităm la partidele nu foarte mari ca scoruri, formațiunea lui Vadim Tudor obținea și 4%, și 6%, și 8% din voturi în funcție de moment. PMP este, prin comparație, mult mai stabil.

Apropierea în timp a parlamentarelor de locale sugerează că rezultatele ar trebui să fie similare. În joc sunt însă și alte forțe politice, precum AUR, care pot fragmenta blocurile în vederea distribuirii mandatelor parlamentare. Pandemia este la alte cote decât în septembrie. Gradul de mobilizare al primarilor din rural, relativ la cel al votanților din marilor orașe, este neclar. Ca ipoteză pe baza europarlamentarelor, punctul tare al USRPLUS este brand-ul – și nu candidaturile propriu-zise. Prezența mai scăzută este însă principalul jolly joker, putând aduce schimbări semnificative față de raportul de forțe despre care am scris mai sus.