Barbu Mateescu: ”O aventură posibilă: desemnarea câștigătorului alegerilor americane de către Congres” (OPINIE)

Modelul utilizat la alegerile americane (câștigătorul unui stat ia toți electorii sau „punctele” alocate acelui stat) nu e foarte popular printre americani și, în unele situații, nici chiar printre autoritățile locale sau statale.

Atât statul Maine cât și statul Nebraska posedă comunități cu identități, economii și interese extrem de diferite. De aceea, pentru a cuprinde cât mai bine voința populară, ele acordă câte un elector și districtelor congresionale care le compun. Să vedem cum arată asta în mod concret și de ce contează la alegerile prezidențiale ce se încheie în timp ce citești aceste cuvinte.

Pe baza populației, statul Nebraska are alocați 5 electori. Dacă ar fi un stat cu o organizare electorală precum oricare altul, candidatul care obține cele mai multe voturi în Nebraska ar „primi” toți cei 5 electori, adică 5 puncte din cele 270 necesare la nivel național pentru victorie. În realitate, odată ce se cuantifică toate voturile acordate în Nebraska, câștigătorul (la nivel de stat) primește doar 2 electori. De asemenea, statul este împărțit în 3 districte, câștigătorul fiecărui district primind 1 elector. Evident, această împărțire nu exclude posibilitatea ca un singur candidat să câștige atât la nivel de stat cât și de districte, obținând toți cei 5 electori. Pe de altă parte, ei pot fi și împărțiți. În 2008, Barack Obama a câștigat scrutinul într-unul din cele trei districte, nu însă și în celelalte două sau în statul ca atare – el primind în consecință 1 elector iar oponentul său, McCain, pe ceilalți 4. Să ne apropiem de prezent și să privim spre Maine, celălalt stat nuanțat, care este împărțit în două districte. În mod asemănător cu ce se întâmplase în Nebraska cu ani mai devreme, în 2016 în statul Maine candidatul republican a câștigat unul din cele două districte (deci 1 elector), Hillary Clinton câștigând restul (electorul din celălalt district + cele 2 voturi pentru statul ca atare = 3).

Acest aspect, oarecum minor, al alegerilor americane ar putea să conteze într-un scenariu pe care îl consider probabil. Nu m-aș aventura să îl consider cert sau măcar cu o probabilitate majoră. La momentul la care scriu aceste cuvinte, nu există un scenariu anume care să aibă o șansă colosală de întrupare în realitate, diferențele dintre candidați în anumite state-cheie fiind foarte mici și deci scenariile posibile fiind foarte numeroase. Dar ce urmează mai jos este un scenariu demn de luat în seamă. El arată astfel:

Florida, în care organizarea structurilor de partid ale republicanilor este superioară, ar fi câștigată de către Donald Trump. În ultimele decenii, acea organizare a fost suprascrisă doar de carisma lui Barack Obama, care a dus la o mobilizare majoră a afro-americanilor – mobilizare ce poate că nu există acum.

Atenția limitată acordată de campania lui Biden statului Ohio îi va costa, acolo Trump câștigând așa cum a făcut-o și în 2016.

În Pennsylvania, există o diferență majoră și atipică între republicani și democrați în ceea ce privește nivelul de interes cu privire la aceste alegeri. Votanții potențiali ai lui Biden sunt mult mai puțin mobilizați. Să presupunem că acest aspect va fi decisiv, Trump obținând o victorie pe muchie.

Biden nu reușește să încline Georgia, Carolina de Nord sau Texas în favoarea sa. Pierde, ca și în 2016, unul din colegiile electorale din Maine.

Chiar dacă aplicăm la sondajele efectuate în acest an modificări în defavoarea lui Biden conform erorilor observate în 2016, Biden ar câștiga în Arizona, Michigan și Wisconsin, precum și unul din districtele statului Nebraska.

Practic, față de harta electorală din 2016 se schimbă doar 3 state și un colegiu electoral – cele menționate în paragraful imediat anterior. Acest lucru este mai probabil decât pare, în medie Trump câștigând la alegerile trecute aceste 4 curse electorale la o diferență medie de 1,7%, una ușor de rotit.

Rezultatul final este o victorie pe muchia muchiei pentru Biden (270 de electori vs. 268 pentru Trump).

Dacă excludem însă districtul din Nebraska și presupunem că Trump îl câștigă din nou, Biden obține victorii doar în Arizona, Michigan și Wisconsin.

În acest caz ambii candidați ajung să dețină 269 de electori, cu unul mai puțin decât numărul necesar pentru o victorie directă și imediată. Câștigătorul ar fi decis de Camera Reprezentaților (echivalentul Camerei Deputaților de la noi). Te-ai aștepta poate să existe un vot direct, ex. partidul X are 300 de parlamentari, partidul Y are 135, deci candidatului partidului X va fi votat președinte. De fapt, sistemul de alegere al președintelui îl emulează pe cel utilizat de către cetățeni ca atare: aleșii ar fi grupați pe state și ar vota ca atare, pentru fiecare stat determinându-se câștigătorul pe principiul „locul unu ia totul”, dar cu nuanța că statele sunt egale. Pare complicat? Nu este deloc. De exemplu, atunci când cei 27 de parlamentari ai statului New York ar vota președintele – presupunând că ar vota pe linii de partid, 6 din ei pentru Trump și 21 pentru Biden – rezultatul acestui mini-scrutin va fi că „statul New York îl susține pe Biden”. Pentru a fi ales președinte, un candidat ar trebui să obțină susținerea din partea a 26 de state. Dar SUA, vei spune, are 50 de state – ce se întâmplă dacă totul se rupe pe linia 25-versus-25? Votul în acest caz se repetă până când egalitatea se sparge – deși este de estimat că măcar unii aleși din unele state ar opta măcar la al doilea vot pentru câștigătorul votului popular (pentru a evita impresia că sute de politicieni suprascriu voința a zeci de milioane de americani) iar decizia lor ar înclina balanța.

În acest moment republicanii ar câștiga un astfel de scrutin, parlamentarii lor fiind superiori numeric în 26 de state, situație ce se poate schimba în urma alegerilor – întrucât americanii votează acum nu doar pentru președinte, ci și pentru congres și deci pentru Camera Reprezentanților.

Probabilitatea unei egalități în colegiul electoral, și deci atingerea scenariului descris imediat mai sus, este relativ mică. Însă existența sistemului special de vot din Maine și Nebraska, în contextul unui scrutin strâns și a absenței unor valuri de emoție ce „deplasează” numeroase state în aceeași tabără, mărește probabilitatea ajungerii la situații mai puțin obișnuite.