Prima pagină » Opinii » Barbu Mateescu: ”Partidul cu de toate” (OPINIE)

Barbu Mateescu: ”Partidul cu de toate” (OPINIE)

Barbu Mateescu: ”Partidul cu de toate” (OPINIE)

Pe data de 18 februarie, președintele PSD scria pe Facebook despre guvernarea actuală: „Vor să lase în paragină sute de lăcașuri de cult, multe dintre ele aflate nu doar în patrimoniul național, dar și în patrimoniul universal, prin tăierea cu 90% a investițiilor în conservarea și protejarea acestora! După ce au alocat #Educației cel mai mic buget din ultimii 30 de ani și au tăiat 11% de la #Sănătate, vor să distrugă și tot ce are legătură cu credința acestui neam! Nu vom permite lăsarea în paragină a patrimoniului național! Nu puteți să distrugeți credința, demnitatea și tradițiile acestui popor!”

Ca om, descoperi odată cu trecerea anilor că redundanțele sunt extrem de importante. În absența lor, poți ajunge la o concluzie greșită. Cine este azi nervos poate fi fericit mâine; o ploaie la momentul nepotrivit, o provocare profesională extrem de dificilă sau un eveniment grav în familie pot adăuga unui caracter tușe de moment care de fapt nu îl reprezintă (de asemenea putând și să elimine în mod efemer trăsături de personalitate, comportamente, valori). La fel stau lucrurile și cu partidele politice. Din acest motiv nu aș pune… cruce proiectului de a roti PSD spre stânga, proiect enunțat de Vasile Dâncu și, deocamdată și din câte știu, doar de el. Chiar și așa, textul de pe contul lui Marcel Ciolacu este, aproape în mod impecabil, unul conservator. Republicanii americani ar plânge de emoție. PiS din Polonia ar rămâne cu gura deschisă, descoperindu-și cu stupefacție frați de dogmă. Viktor Orban s-ar pomeni aplaudând fără să vrea.

O formațiune politică de stânga – sau un om politic de stânga – are la dispoziție o serie de atitudini cu privire la instituțiile bisericești. Ateismul nu e obligatoriu, dar statul laic este granița peste care nu se poate trece. Cu moștenirea definită de 1789 și 1917, stânga își asumă rolul de a împinge societatea dincolo de postul de frontieră al obscurantismului. Vede credința drept un „opium” care păcălește masele întru a ignora problemele autentice ale societății, provocate de o ierarhie nedreaptă a capitalului. Mai nou, stânga vede religia ca fiind depozitarul unor valori ce încalcă demnitatea umană: heteronormativitate, patriarhat, sanctitatea vieții. Pentru conservatori, dimpotrivă, ea este atât un reper în sine (deținătorul și propagatorul unor valori chintesențiale în plan civilizațional) cât și simbolic: o componentă a tradițiilor ce trebuie menținute prin definiție, ca metodă de a conecta generațiile prezente și viitoare cu un trecut pe care progresul tehnologic și social vrea să-l sfărâme. PSD este, desigur, un partid conservator. Până și ideea că statul român plătește o parte din salariile preoților, darămite faptul că dă bani BOR ca să-și renoveze bisericile, este stupefiantă pentru orice politician social-democrat de la vest de Tisa. Dar PSD a fost la putere jumătate din perioada de după Revoluție și de asemenea 8 din ultimii 9 ani. Ideea de a reformula relația dintre stat și culte pe o bază laică, autentic social-democrată nu a fost menționată niciodată în partid, nici măcar în glumă, nici măcar la cele mai crunte beții. Revenind la speța de la care am pornit mai sus, un partid de stânga putea critica guvernarea că îndreaptă banii economisiți spre subiectele X sau Y în loc de, să zicem, locuințe sociale de care e mare nevoie. Linia de poziționare prezenta beneficii pragmatice. Absolut niciun preot sau credincios n-a spus, citind cuvintele lui Ciolacu: „Aaaaa! Acum votez PSD!” În schimb, cuplând acest mesaj cu altele din viitor, partidul putea construi o bază de susținere în rândul unui grup în rândul căruia stă execrabil: tinerii cu venituri sub medie, angajați în domenii care nu necesită pregătire tehnologică înaltă și a căror viață, în special, în marile orașe, este foarte grea. Pentru asta, însă, era nevoie de o perspectivă de stânga.

Ce vedem de fapt? Este evident că PSD încearcă să țină pasul cu AUR. Între cele două partide începe să aibă loc o competiție focoasă pentru votul vechilor colonei în rezervă, cam singurul grup social semnificativ numeric care rezonează la conservatorism în mod autentic în România de azi. Dar competiția este falsă. Unul din partide merge cu personalul de la Calafat la Târgu Cărbunești, iar celălalt conduce o mașină de Formula 1 pe Marte.  Forța PSD se datorează unui grup socio-demografic stabil și coerent, extrem de vârstnic. Este, ce să vezi, exact segmentul socio-demografic în rândul căruia AUR a sub-performat la parlamentare. Tinerii despre care scriam mai sus? Au votat AUR, nu PSD. Mai mult, AUR a suferit electoral în Oltenia, locul unde chiar și în perioada 2019-2020 PSD a obținut scoruri foarte bune. Naționalismul AUR a prins și prinde, după cum va deveni din ce în ce mai evident, în rândul unui electorat exasperat de PSD, dacă nu chiar cinic față de trandafiri și ostil acestora. PSD e un partid al structurilor și primarilor; AUR este antiteza, bazându-se pe emoție și comunicare. Să ne imaginăm că nicio pagină oficială PSD nu postează nimic pe Facebook timp de un an de zile. Impactul acestei situații ar fi zero: partidul nici n-ar pierde votanți, nici n-ar câștiga. Presa, oponenții, analiștii, prietenii și dușmanii PSD nici măcar n-ar observa fenomenul. Nu stă nimeni în România să se întrebe, la cafeluța și țigărica de dimineață, „oare ce-o fi scris ieri pe Facebook membrii CEX-ului PSD??” AUR, în schimb, trăiește prin TV și Facebook.

Încercările PSD de a calchia AUR, într-un fel de cursă nebunească pentru cine ajunge să spună primul cuvintele cele mai tari și mai multe dintr-o paradigmă conservatoare, ar reprezenta ruperea de un model istoric. PSD a fost expert, de-a lungul existenței sale, în a se prezenta drept varianta fezabilă și acceptabilă prin comparație cu alte organizații politice. „Măcar nu suntem PRM” a fost ideea subliminală pe baza căreia s-au mâncat multe pâini electorale. Prin comparație cu PSM-ul lui Ilie Verdeț, PSD (sau FDSN cum se numea atunci) era moderat din punct de vedere politic și economic, având o bază relativă de respingere a acuzațiilor de cripto-comunism. Comparația Ponta-vs-Dan Diaconescu a făcut de asemenea bine PSD în perioada ce a urmat măsurilor de austeritate. De fapt, atunci când PSD nu a avut mișcări marginale la care să se raporteze, a devenit el însuși marginal, epoca Dragnea fiind definită de un mix destul de ceaușist între stalinism și naționalism. Ar fi fost de așteptat ca în acești ani PSD să se primenească, să scoată la vedere niște figuri noi și prezentabile cu care să ia ochii în 2024, să devină prudent, convenabil, acceptabil, moderat, așteptând calm erodarea forțelor aflate la putere, pregătind astfel cartea stabilității. Vom vedea în lunile și anii următori dacă poziționarea PSD din ultima perioadă este un simplu gest reflex („Puterea face X, noi suntem deci anti-X”), gest irelevant pentru strategia propriu-zisă a anilor de opoziție, sau dacă partidul dorește să fie mai AURit decât AUR.

În favoarea primei opțiuni cântăresc cele mai recente declarații ale lui Vasile Dâncu într-un interviu acordat Prima TV. Sociologul aflat la conducerea Consiliului Național al PSD a afirmat: „Vom construi un bloc de stânga format din mai multe partide pentru următoarele alegeri. Vom fi un dirijor al stângii. Îmi pare rău că la ultimele alegeri generale nu am reușit să facem o alianță cu Victor Ponta. Cheia ca PSD să câștige alegerile în 2024 este să aibă un proiect nu doar pentru pesediști.” Ultima propoziție este în mod evident adevărată, nefiind însă clar nimănui ce partide s-ar putea ralia unui bloc de stânga. Ce partide de stânga avem în România? Oare Demos mai există? Se vor apucă, în mod sârguincios, membrii PSD să creeze 5-6 partide „să fie, acolo”, precum tema din gimnaziu la o materie nesuferită? Iarăși se va apela la Laufer și Coiță? Ce exact îl face pe Victor Ponta de stânga? Să zicem că apar partide noi în anii ce urmează. Ce i-ar îndruma spre PSD, formațiunea care în mod asumat – prin vocea președintelui – face elogiul tradițiilor? Își poate imagina cineva mitinguri la care, după un discurs ținut de un intelectual timid și pirpiriu în favoarea legalizării căsătoriilor între persoanele de același sex și măririi impozitelor pe proprietate, se urcă pe scenă lideri de filială voluminoși și extrem de prosperi care, cu degete butucănoase, se apucă să pipăie cruci în timp ce pupă un steag cu portretul lui Ștefan cel Mare?

 

Este evident că cei doi lideri PSD nu se sincronizează deocamdată. Unul acționează tactic, celălalt gândește strategic. Asta nu e o problemă. Dificultatea apare la cârmirea leviatanului numit PSD. Aspectul tactic trebuie să se unească cu cel strategic, altfel cel de-al doilea e condamnat să rămână chiriașul perpetuu al unui viitor nedefinit. Dacă vrei să fii un partid sau un bloc de stânga, de la un punct încolo mai lași crucea, lemnul și spațiile mari și te apuci vânjos să dai în glia ideologică cu sapa inegalității. În declarații: mai mult sex și mai puțin CEX. Cu cât faci mai târziu trecerea de la temenele în fața preoților la mitingurile anti-BOR, cu atât mai puțin credibil va fi acest viraj. Iar pentru PSD acest viraj la stânga, despre care se discută deja de un deceniu, e mai greu de realizat decât lăsatul de nicotină pentru un fumător înrăit. Până să ajungem la criza existențială a votanților, să înțelegem cum ar fi această întârziere nepermisă pentru membri. Imaginează-ți un bătrânel din Focșani care în toamna anului 2023, cu un an înainte de parlamentare și prezidențiale, intră în sediul organizației locale de partid, al cărui membru este de zeci de ani. El află că, începând cu acea dimineață, portretul lui Ion Iliescu a fost înlocuit cu cel al lui Freddie Mercury. De la pupat talpa stăpânului județean s-a trecut în ședință la discurs-anti-cei-1%, ținut de o tânără cu mai multe piercing-uri decât ani de închisoare făcuți, datorită corupției, de toți membrii filialei CUMULAT. Tradiționala vizită din fiecare vineri la cârciuma de lângă biserica de vizavi va fi substituită cu un concert de trap underground ținut în sala de ședințe a filialei de o trupă neo-marxistă al cărei sugestiv nume este „Mori, Oprișan!”. La auzul schimbării de lume și ruperii de redundanță care s-a pogorât peste micuțul PSD Focșani, oare ce va gândi acel bătrânel? Dumnezeu știe.