Barbu Mateescu: ”Prudența față de vaccin – un fals inamic” (OPINIE)

Două sondaje de opinie realizate la luni distanță arată existența unei realități coerente în România în ceea ce privește poziționarea față de vaccinarea anti-COVID. În vară, adulți din 28 de țări – printre care și a noastră – au fost intervievați de firma internațională de cercetare IPSOS vizavi de subiect. În urmă cu doar câteva zile, Avangarde a făcut publice rezultatele unei cercetări pe care a realizat-o în România. Eșantioanele celor două sondaje au fost alcătuite în mod diferit: studiul IPSOS a fost realizat exclusiv în rândul românilor cu acces la Internet; Avangarde a realizat cercetarea sa în mod telefonic, atingând astfel, cel puțin teoretic, toate segmentele societății.

Cu toate acestea, valorile numerice sunt similare și las la o parte implicațiile acestei stări de fapt pentru a le prezenta. În vară, în fața scenariului atunci ipotetic conform căruia ar fi disponibil un vaccin anti-COVID, 29% din adulții intervievați afirmau că nu s-ar vaccina. La fel de mulți acum, conform Avangarde, au această perspectivă.

La celălalt calapod se află 29% din români (în vară) sau 30% (acum) care cu siguranță s-ar vaccina. Pluralitatea – adică nu majoritatea românilor dar cel mai mare grup dintre cele trei – sunt cei care ezită. Motivul principal, conform IPSOS, îl reprezintă teama de efectele secundare: două treimi din cei care se opun sau ezită iau în calcul acest aspect. Doar un român din zece se opune vaccinării în principiu și în mod absolut.

Ezitarea prudentă – ”să vedem dacă nu cumva li se întâmplă lucruri grave oamenilor vaccinați primii” – nu este, din punctul meu de vedere, blamabilă. Atâta timp cât nu vorbim de o respingere radicală, de obicei pe fundații iraționale, ea este de bun simț. Ea survine într-un cadru anume, și anume o creștere a notorietății pericolelor de orice fel. Nu există, în ultimele sute de ani, descoperire științifică care să nu fi venit cu un cost, mai mic sau mare, mai evident sau descoperit ulterior. Progresul în domeniul construcțiilor a dus și la nenorociri: azbestul e atât ignifug cât și un bun izolator în ceea ce privește electricitatea, amenințarea serioasă pe care o reprezintă la adresa sănătății umane fiind conștientizată mai degrabă recent. Heroina și-a căpătat numele datorită prezumției că va fi medicamentul-”erou” care va elimina dependența de morfină, pe care în realitate a surclasat-o, reducând-o la dimensiuni insignifiante dar nu în modalitatea dorită inițial. Dezvoltarea de metode noi în agricultură sau în creșterea animalelor pentru consum au de asemenea un impact în bună parte deja măsurat asupra funcționării organismelor noastre. Fără excepție, orice pas înainte a însemnat și o mică penalitate.

Pentru a lua încă un exemplu, conform Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 1,3 milioane de persoane mor în fiecare an în accidente de automobil. Cum în primul război mondial, care a durat patru ani și jumătate, au murit aproximativ 15 milioane de soldați, cu un pic de aritmetică ne dăm seama că un deceniu înseamnă pe șoselele globului un prim război mondial de două ori mai lent decât cel real. Acest lucru nu trebuie să ascundă faptul că apariția automobilului a fost un progres semnificativ – dar nu totalmente pozitiv.

În condiții de pandemie, orice fel de temeri sau ezitări sunt multiplicate. Fobiile produse de un fenomen nou contaminează gândirea: după ce te-ai ars cu o ciorbă sufli și-n iaurt. Mă refer aici la faptul că apariția atât de rapidă a unor vaccinuri este fără precedent în istoria medicinei. După ce inițial termenele limită au fost de un an și jumătate sau doi, iată că la nici zece luni de la conștientizarea pericolului pe care îl reprezintă COVID-19 sute de mii de doze sunt în producție, livrate și utilizate.

Graba oamenilor de știință și a autorităților în a găsi o soluție au fost evidente și subliniate de presă. Pentru oamenii care nu cunosc bine domeniul, e natural să apară dubii cu privire la întregul proces și la obstacolele care au fost evitate. Spre deosebire, de exemplu, de vaccinurile anti-gripale cu care majoritatea românilor sunt familiari, la vaccinurile anti-COVID-19 nu există un traseu bine definit și cunoscut de performanță, adică ani și ani de rezultate indubitabile.

Cred că problema se va rezolva în bună măsură de la sine, întrucât strategia de vaccinare însăși este segmentată. Din ce în ce mai mulți români o să descopere că rudele sau prietenii care lucrează în domeniul medical și care au fost printre primii vaccinați nu au căpătat un ficat în minus sau un rinichi în plus și nici nu au început să sângereze suc de portocale.

Acceptarea vaccinurilor va crește în timp, în special dacă între persoanele vaccinate și cele ne-vaccinate încep să apară diferențe de tratament, opțiuni și perspective. E posibil ca în lunile următoare Avocatul Poporului sau Curtea Constituțională să aibă mult de muncă, pe măsură ce aceste diferențe se implementează. Astfel, pe glob dar și în România a urca într-un avion, a obține un bilet de tren sau a participa la un eveniment sportiv sau la un concert ar putea să depindă, măcar o perioadă, de dovada că ai fost vaccinată sau vaccinat.

Întrucât în țara noastră, în acest an, cele două instituții menționate mai sus au pus accentul pe libertatea individuală, e posibil să ajungem la contraste interesante: fără țidula de vaccin nu vei putea zbura pe curse internaționale, dar vei putea lua avionul către altă destinație din România. Chiar și acest slalom complex printre prevederi, norme și legi nu va putea să încetinească creșterea gradului de acceptare pentru vaccinuri. În vară sau la început de toamnă vor exista povești senzaționale de presă despre cum militanți anti-vaccin intră la reanimare: ultimele victime ale pandemiei. Aceste cazuri autentice vor schimba și ele perspective, înclinând balanța în mintea multora în sensul vaccinării. Din acest motiv cred că prudența față de vaccin este atât temporară, cât și irelevantă pe termen lung.