Barbu Mateescu: ”Votez „pe” vs. votez „cu”” (OPINIE)

În duminica alegerilor, ai votat „cu” un candidat sau „pe” un candidat? Dar la consiliul local și la cel județean, ai votat „cu” unii sau „pe” alții? Mergând înapoi pe firul memoriilor, îți amintești cumva schimbări de perspective? Au fost oare alegeri la care ai votat „cu” și altele la care ai votat „pe”?

Cu riscul evident să mă înșel, cred că prepoziția corectă din punct de vedere gramatical este „pe”. Aruncând o privire prin dexonline.ro, descopăr că și la Caragiale există o preferință în acest sens: „Să-mi spui dumneata pentru cine votez. Iacă, mai e un sfert de ceas și se închide alegerea … eu pentru cine votez?”

„Pentru” nu mai este însă atât de uzitat. În mai bine de un secol, am simplificat și abstractizat în același timp. Votezi pentru schimbare, pentru o administrație bună, pentru cei care sunt la putere, pentru un viitor echitabil, pentru aer curat. Dar votezi pe X, Y sau Z.

Revenind la contrastul dintre „pe” și „cu”, voi deveni un pic subiectiv. A vota „pe” cineva pare selectiv, serios, din vârful buzelor. Implică auto-distanțare, seriozitate, importanță. Votul „cu” cineva este mai apropiat, mai emoțional. Este orizontal, în timp ce a vota „pe” cineva sugerează verticalitate. Mergi „pe” un vârf de munte dar „cu” cineva. La un cinematograf, te așezi „pe” un scaun dar „cu” prietenii – sau „cu” o pungă de popcorn în brațe.

Votul „cu” îmi sugerează, la nivel subiectiv, epocile mai fragede ale societății umane când, împreună, zeci sau sute de bărbați se agitau pentru a înspăimânta și apoi vâna un animal periculos. Și nu întâmplător am făcut referire la bărbați, care au o predispoziție mai puternică pentru votul „cu”. Implică și multă determinare. Un fior puternic – nu neapărat de moment. Poți să votezi „cu” un partid de zeci de ani, să spună ceva despre tine, despre valorile și trecutul tău personal. Acum câțiva ani, de exemplu, existau în Oltenia sau Moldova oameni care spuneau cu mândrie că votează „cu PSD”, acest lucru însemnând apartenența la un sistem, la un cerc de interese și temeri, la o structură care asigura soliditate și protecție într-un climat economic sau social dificil.

Dacă am ajuns cu discuția la partide, mai degrabă decât la candidați, să observăm un lucru. Limba română deformează nuanțele și ne obligă pe cărări anume. Prevalența cuvântului „partid” la debutul campaniilor politice înseamnă că practic toate acronimele încep cu litera P. Acest lucru descurajează folosirea formulei „pe” în relație cu opțiunea de partid. Nu spune practic nimeni că votează „pe PSD”, „pe PMP” sau „pe PNL”, formularea având chiar un iz obscen. Dar chiar și în cazul USR-PLUS, al cărui acronim nu începe cu litera „p”, nu întâlnesc în viața de zi cu zi oameni care să spună că votează „pe” USR-PLUS. Limitările lingvistice și fonetice sunt chiar mai numeroase decât am crede. Nu există oameni care să declare că votează „pentru” PNL, PSD sau USR-PLUS. A vota „pe” poluare, corupție, cinste este gramatic imposibil.

Aparent deci, atunci când vine vorba de opțiunea de vot la nivel de partide, „cu” ar trebuie să domine. Și totuși, în practică, ea este inferioară formulei directe: votez PMP, nu „cu” PMP. Prepoziția „cu” apare dar în contexte speciale, demult apuse: votez „cu” țărăniștii, liberalii etc. Iarăși vedem sentimentul de acțiune colectivă, de identitate. De ce să se fi rărit astfel de formulări față de perioadele interbelică și antebelică, ba chiar și prin comparație cu anii ’90?

Cred că lipsa educației ideologice joacă un rol minor. O excepție de la această observație se poate înregistra la PSD: cu excepția presei mai onctuoase și a membrilor înșiși, nimeni nu se referă la partid ca fiind „social-democrat”. Până și votanții formațiunii vorbesc în acronim: „sunt pesedist / votez PSD”. Nu există cazuri decât, repet, poate la membri, de români care să spună că votează cu „social-democrații”. Ideologic intuiția populației este corectă și reafirmată constant: partidul tocmai a votat mărirea otova a pensiilor, cu 40% indiferent de cuantumul actual – o măsură care duce în mod concret la mărirea imensă a pensiilor deja foarte mari și deci o măsură paralelă cu principii fundamentale ale stângii.

Mai importante în evitarea formulelor comunitare („cu liberalii”, „cu useriștii”) sunt, cred, fluctuațiile. PNL-ul actual, prin comparație cu cel din anii ’90, a pierdut ALDE și a câștigat PDL. Iar acest partid, însuși, era rezultatul plecării unor membri PNL la PD. Au apărut nume complicate, precum PMP, USR, PLUS, USR-PLUS și ALDE însuși, care împiedică sau îngreunează formularea comunitară. „Votez cu liberal-democrații” sună complicat și nenatural. „Votez cu popularii” produce confuzie. „Votez cu democrații” era ambiguu, chiar și pentru votanții PD.

Există desigur și votul „contra”. În practică, putem observa că formularea este destul de intelectualizată. „Votez contra lui A” sună nenatural. „Votez ca să nu iasă A / votez pentru că îl urăsc pe A / votez pe B pentru că e preferabil lui A” sunt expresii ceva mai des întâlnite. Cred că aici percepem ceva legat de fluxul emoțional caracteristic marii majorități a românilor, indiferent de educație sau regiune. Cuvântul „contra” în sine este încărcat cu formalitate, fiind utilizat excesiv de rar, în contexte mai degrabă tehnice: „contraatac”, „contracandidat”, „contralovitură”, „contrasemnatar”, „contragreutate” etc. De aceea, în puținele circumstanțe când el este întâlnit în discuții despre alegeri, termenul este asociat temelor abstracte: „votez contra urii”, „votez contra prostiei”, „votez contra corupției”. Ceea ce nu întotdeauna indică, în mod concret, „pe” sau „cu” cine a votat persoana respectivă.