”Eu mă duc şi simt nevoia să spun ţarului Rusiei cum trebuie să trăiască dacă eu am dispărut. Trebuie să gândeşti şi să acţionezi cu prudenţă”, scria misticul rus Grigori Rasputin în 1916, iar sfatul ”Călugărului nebun”, așa cum i s-a mai spus, se transformă într-unul atemporal.
Pe de altă parte, George Washington, primul președinte SUA (30 aprilie 1789 – 3 martie 1797), transmitea că ”mai bine să fii singur decât într-o tovărăşie îndoielnică”, iar într-o lume împărțită/adjudecată de două mari puteri – SUA și Rusia dețin, împreună, 90% din arsenalul nuclear al lumii – se poate vorbi, cel mult, de interese comune, nicidecum de ”tovărășii”, fie ele mai mult sau mai puțin… îndoielnice.
Vladimir Putin – etichetat drept ”Țarul de la Kremlin” de foarte multe ori, atât de adversari, cât și de susținătorii fervenți, cei care văd în el un ”om providențial” pentru Mama-Rusia contemporană – oferă imaginea bine întreținută la nivel de PR a unui lider impetuos, ferm și elegant, iar acțiunile sale, de-a lungul timpului, chiar și cele de forță, au în spate o strategie bine pusă la punct.
Adulat și contestat, deopotrivă, Putin pare prototipul conducătorului care nu poate fi prins, niciodată, pe picior greșit, iar atunci când apar, totuși, astfel de situații execută rapid piruete verbale salvatoare sau ia decizii prin care încearcă – de multe ori reușește – să recâștige terenul pierdut într-o fază incipientă.
După plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă, în urma alegerilor câștigate de Joe Biden, s-a spus că Vladimir Putin a pierdut un ”prieten” și că noul președinte american îi va induce insomnii. Cu siguranță, doar medicul personal al lui Putin ar putea oferi informații prețioase despre eventualul nesomn al ”Țarului”, însă este evident că atitudinea lui Biden, cel puțin până acum – la nivel declarativ – îi transmite președintelui rus că mutările strategice americane nu vor lipsi.
Prima întâlnire dintre cei doi lideri, desfășurată la Geneva, a fost mai mult un ”preludiu” al unor viitoare confruntări politice pe care întreaga planetă le anticipează. Fără o conferință de presă comună – iar interpretările nu au întârziat să apară, de altfel, inducându-se chiar și ideea că președintele american a fost sfătuit de echipa de consilieri să evite a-i oferi lui Putin posibilitatea de a lua ”caimacul” într-o apariție ”în doi” –, fiecare președinte și-a prezentat punctul de vedere, pornind către casă cu propriile idei, concluzii și scenarii pe termen mediu sau lung.
Până acum, Joe Biden și Vladimir Putin s-au duelat prin puncte de vedere exprimate cu diferite ocazii, aruncându-și ”ocheade” și încercând să anticipeze o eventuală ”breșă” în sistemul defensiv al celuilalt.
Vladimir Putin pare mult mai preocupat, deocamdată, de ceea ce se întâmplă în imediata vecinătate a Rusiei – Ucraina, Belarus, Moldova etc., țări ex-sovietice care pot ”derapa” către Occident, ceea ce ”Țarului” îi displace profund –, și, din când în când, trimite ”semnale” către NATO, SUA sau Uniunea Europeană. Este nemulțumit de mișcările de trupe ale NATO în apropierea granițelor Rusiei sau în Marea Neagră, de ”imixtiunile” unor state occidentale în politica internă din Belarus sau Ucraina și nu vede cu ochi buni încercările aceleiași Ucraine de a se apropia de UE. Transformat în jurnalist ad-hoc, Putin a scris despre frăția dintre popoarele ucrainean și rus, însă asta nu l-a împiedicat să cheme Ucraina în fața CEDO, Rusia prezentând o listă consistentă de acuzații printre care se regăsește și aceea că… ucrainenii sunt vinovați pentru doborârea zborului MH-17 Malaysia Airlines (17 iulie 2014), fiindcă nu au închis spațiul de zbor deasupra unei zone de conflict.
Joe Biden, de cealaltă parte, bifează pe agenda de lucru problema drepturilor omului – considerând că Rusia le încalcă frecvent, în timp ce Kremlinul neagă cu vehemență -, perturbarea alegerilor americane de către partea rusă, dezinformările marca ”Kremlin” și atacurile cibernetice din ce în ce mai dese ale hackerilor ruși (sunt amintiți, în context, și hackerii chinezi, parteneriatul strategic Rusia-China fiind, de altfel, un alt eventual as în mâneca liderului Rusiei) împotriva unor companii americane. În ultimă instanță, Joe Biden a declarat chiar că un eventual ”război adevărat” cu o ”putere majoră” s-ar putea declanșa tocmai din cauza unor astfel de atacuri cibernetice critice împotriva SUA, acestea fiind nevoite să reacționeze.
Totuși, Joe Biden a decis să ”pluseze”, în timpul întâlnirii pe care a avut-o – marți, 27 iulie – la Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații (ODNI), considerându-l ”periculos” pe Vladimir Putin și afirmând că președintele rus ”are o problemă reală, este la conducerea unei economii care are arme nucleare, puţuri cu petrol şi nimic altceva”. Cu siguranță, replica lui Vladimir Putin nu va întârzia, rămânând de văzut ”cheia” în care va fi transmisă.
Asistăm, în consecință, la un ”balet politic” care se află doar în faza incipientă, pe o scenă mondială și, firește, nu întotdeauna sub lumina reflectoarelor. Sunt executate ”dansuri” și alte ”mișcări mimice”, de către ambii parteneri, iar ”compoziția muzicală” este așezată pe partitură chiar sub ochii noștri.