Bilete la clasa întâi

August, ultima șansă pentru o vacanță de vară așa cum se presupune că ar trebui să fie. Șosele țării sunt pline de mașini care caută cazarea perfectă: condiții bune, la preț mic. Tot mai greu de găsit, în ultimii ani, în care profitul gazdelor a început să conteze mai mult decât orice altceva. Valea Oltului s-a deschis, chiar cu două zile mai repede decât se anunțase, dar n-am auzit prea multe laude la adresa autorităților care, iată, mai pot și să se țină de promisiune.

Trenurile, pline și ele, mai ales acelea care duc la mare sau la munte. Întârzieri mari, ca de obicei. Anunțul că în Gara de Nord trenurile nu ajung aproape niciodată la timp nu mai miră pe nimeni. Obișnuiți cu veștile proaste, ridicăm din umeri și așteptăm să ne vină rândul la urcarea în vagoanele bătrâne, inscripționate uneori pe lângă lege, care stau pe loc la fel de mult cum merg, atunci când vreo rută lungă le iese în calendar. Și, până la urmă, e vacanță! De ce ne-am enerva, de ce ne-am pierde timpul cu bătălii care, de la început, sunt câștigate de altcineva?

Avioanele? Întârziate și ele. Cei care preferă ultimele săptămâni de vacanță în străinătate, după un calcul rapid care le dovedește că plata unui bilet de avion și a unei cazări prin țările altora înseamnă bani mai puțini decât o săptămână pe litoralul românesc sau în stațiuni luxoase de munte, au, de asemenea de așteptat. Mai ales cursele low-cost aduc acest „bonus” plătitorilor: o oră, două, uneori o zi, două de așteptat pentru ca vacanța să poată începe. Bilete la clasa întâi nici nu prea mai există pe rute scurte, lăsând la o parte prețul mare dintotdeauna al acestora. De cele mai multe ori cele mai scumpe dintre locuri asigură azi ceva de ronțăit pe durata zborului și niște locuri ceva mai în față în aeronava care ar trebui să ne ducă acolo unde se găsește fericirea.

Nici în Grecia nu se mai merge cu același avânt, de când podul de la Ruse a fost închis pe o bandă, iar circulația se face greoi, pe o singură bandă rămasă valabilă, după bunul plac al unui semafor care vrea să facă ordine acolo unde cu greu se pot readuce undele de liniște. Așadar, ne rămâne și varianta unor câteva zile de concediu petrecut acasă, în liniștea caselor noastre, mai mult sau mai puțin bătrâne, cu ai noștri rămași în viață, în seri care se dovedesc, la final de socoteală, mai greu de scos din sacul cu amintiri decât orice alt decupaj de vacanță.

Biletele la o clasă întâi mințită, în drumul spre bunici sau spre unchi, mătuși, către părinți rămași prin orașe îndepărtate sau mutați pe cine știe unde, rămân, cu permisiunea dumneavoastră, cea mai frumoasă dintre declarațiile de dragoste pe care ne mai lasă viața să le scriem, să le semnăm, să le învățăm pe de rost.

În ajun de Sfântă Marie, să mai facem și planuri care aduc fericirea înainte celorlalți. Empatie. Asta încerc să îmi învăț copilul să simtă mai des, să dea mai departe cu inima deschisă. Ce puțin mai e din această vară! Ce puțin mai e din această vacanță! Și, de fapt, ce puțin mai e din această viață!

CITIȚI ȘI:

Nouă cu noroc

Cristian Buică, destinul artistului folk

Olimpicii