Cazinoul de la Constanța
Sigur că ne mirăm! Cazinoul de la Constanța, monument de arhitectură ce aparține patrimoniului cultural național și face parte, evident, din lista monumentelor istorice, a început, încă din 2020, să fie reabilitat, pentru a putea fi redat oamenilor ca – atenție! – spațiu cultural. Și multicultural. Lucrările ar fi trebuit, conform proiectului inițial, să dureze doi ani, însă, ca în orice lucrare de amploare, s-au găsit atâtea probleme suplimentare planului inițial, încât a mai fost nevoie de cel puțin doi ani pentru ca schelele să poată fi ridicate și clădirea să își poată relua activitatea, în plină și totală strălucire. Se pare că la sfârșitul acestui an, așteptarea va lua… sfârșit.
Ne mirăm, spuneam, pentru că ne-am obișnuit, de la un timp încoace, fără să mai putem protesta, ca orice spațiu valoros, orice clădire care reprezintă ceva în arhitectură, orice colț de lume care e altfel decât ne-am învățat să vedem și să cuprindem cu privirea, să fie restaurate cu buldozerul.
Am mai scris despre acest tip de „restaurare”, atât de românesc și original… Când avem vreun palat, când dăm de vreo casă memorială, când apare orice alt monument, decât să ne apucăm să le reparăm, să dormim prin biblioteci căutând aspectul original al respectivului punct de atracție arhitecturală, decât să învățăm meșterii ce trebuie făcut, când, cum și tot așa, mai bine renunțăm și băgăm buldozerul.
Apoi, construim repede (dar foarte repede) ceva din rigips, mai punem niște ornamente kitsch și apărem la televizor – sau pe rețele de socializare, după modă – pentru a ne lăuda cu restaurarea dusă la bun sfârșit.
Se pare, din fotografiile văzute, că la Constanța s-a ales calea grea. Că restaurarea se face încă, respectând toate definițiile din dicționarele din care cei mai mulți refuză să învețe ceva. Iar autoritățile care au avut grijă de acest monument arhitectural al României merită, până la proba contrarie, un gând de bine, pentru că au investit în istoria, dar și în prezentul țării noastre.
Rămâne de văzut care vor fi actele culturale care vor fi primite de cazinoul proaspăt refăcut. Cine va avea loc acolo, pe ce principiu se va face selecția și cât de curată de intruși va fi lista de evenimente pe următorii ani.
Așteptăm, așteptăm și, încercând să nu mai punem răul înainte, credem în mai bine. Pentru că, până la urmă, în lumea din care se pare că nu știm nimic dinainte, nici nu am putea lua altă decizie. Decât să „cheltuim tristețea prea curând”, vorba poetului, mai bine o legumim, să ne ajungă pentru zilele în care motivele pentru a fi triști vor fi cu adevărat ale noastre.
Până atunci, capul sus și atenție la detalii! Pentru că urmează zile în care iarăși vom fi păcăliți că alegerea e la noi și apoi alte zile în care iarăși vom fi păcăliți că suntem de vină pentru drumul ciudat pe care se pare că am luat-o. Cu țară cu tot! Cu monumente cu tot! Drum ciudat, veșnic înfundat la un capăt.
Citește și: