Centrul Cultural Pastoral Sfântul Iosif Mărturisitorul
Sătulă de rele, de anotimpuri care nu mai încep sau care nu se mai termină, de furăciuni pe față și de minciuni pe pagina primă a publicațiilor pe care, oricum, nu le mai cumpără nimeni, fug uneori din toate acestea. Mă ascund. Ca să pot supraviețui. De aceea, opinia mea complet liberă de aici, din Gândul, aduce, atunci când e posibil, în prim planul pe care toate situațiile l-ar vrea, și cazurile în care se poate. Nu-s multe, nu-s ușor de întâlnit. Dar există.
Am ajuns, printr-un atât de fericit concurs de împrejurări și de întâmplări, cu volumele mele de poezie în Sighetu Marmației. „Unde se agață harta în cui”, cum îmi spunea bunicul, de fiecare dată când mă auzea că vin aici. Aproape de Ucraina, mi-au spus câțiva prieteni, ceva mai prevăzători. Aproape de România, le-am răspuns, și eu – prevăzătoare. Și n-am ajuns doar în orășelul cochet de la margine de hartă, cu clădiri încă vechi și frumoase, recuperate de oameni care înțeleg că arhitectura bătrână merită, prin respect, să redevină actuală, ci și într-un Centru Cultural Pastoral, îngrijit incredibil de Părintele Catedralei din Sighet – Dan Sidău.
Un palat! Spun copiii care intră acolo, fericiți de tavanele înalte și de ferestrele prin care lumina totdeauna intră altfel – mai multă. Un palat! Spun oamenii mari, care însoțesc sau nu copii, și care văd, de la primul pas, cum s-a reușit recuperarea unei instituții de asemenea anvergură, cu fonduri europene și efort enorm din partea a câteva suflete. Un loc superb în care chiar se fac fapte de cultură, în care au loc mereu și necondiționat cei buni.
Dacă ar exista un om ca părintele Dan Sidău în fiecare oraș din România – îmi spunea cineva, seara, târziu, după ce luminile de pe toate scenele erau stinse, țara noastră ar arăta altfel, s-ar comporta altfel, în fața străinilor care totdeauna cred că au mai multe și mai importante de spus decât noi, țara noastră, care n-a reușit să atragă, de exemplu, decât foarte puține fonduri europene, ar fi putut fi refăcută, îngrijită, de la temelii, ar fi putut să-și păstreze autoritatea pe care cândva chiar a avut-o.
Muzeele ar fi rămas în picioare, pline de artă, pentru că artiști avem destui! Bisericile vechi s-ar fi păstrat vechi, fără betoane și instalații moderne care să strice, pe față, frumosul, iar credincioșii s-ar fi întors mereu la Dumnezeu – pentru că oamenii cred în Dumnezeu și-L caută. Casele de cultură ar fi devenit Centre Culturale, palate sau nu, dar centre adevărate, cu spații generoase, gata oricând să primească expoziții, cărți și oameni care mai cred în adevăr și în forța sa.
Dacă ar exista un părinte Sidău în fiecare oraș… Dar nu există. Se bucură Sighetu Marmației că-l are, se bucură Maramureșul adevărat că e purtat, la fiecare pas, de acest excepțional preot și conducător de cultură și de întreaga sa familie, se bucură Glod, sat din care a plecat spre Sighet, cu biserica aceea incredibilă din lemn, ca multe biserici din Maramureșul istoric pe care încercăm, atât cât ne lasă vremurile, să-l cunoaștem.
Dar despre Maramureș vom mai vorbi.
Despre toate vom mai vorbi.
Timp să avem, cuvinte să găsim.
Citește și: