Cum a ajuns omenirea să depindă de o țară care nu prea există pe hartă

Vânzările de automobile în Statele Unite vor scădea, probabil, cu 20% anul acesta. Situația este similară și în Europa, unde, după vânzările fabuloase din primele șase luni ale anului, când s-a recuperat tot terenul pierdut anul trecut, înmatriculările de autovehicule noi s-au prăbușit. Piața a cunoscut cea mai proastă lună septembrie a ultimilor 10 ani.

Și dacă la sfârșitul primului trimestru, în Uniunea Europeană se vânduseră cu 25% mai multe mașini decât anul trecut, în octombrie, suntem doar cu 2% peste nivelul celui mai prost an al celei mai importante industrii manufacturiere (cea auto) din UE. Numai pentru octombrie, de exemplu, datele artă o scădere cu 30% a numărului de automobile noi în Uniunea Europeană.

Sursa: https://www.acea.auto/pc-registrations/passenger-car-registrations-6-6-nine-months-into-2021-23-1-in-september/

POLITICĂ Ilie Bolojan: „Premierul urmează să fie propus de PSD, iar ministerele urmează să revină, conform discuțiilor și ponderii fiecărui partid”

11:12

SPORT Marius Şumudică, despre Dinamo – Rapid. „Le-am zis că dacă voi găsi vreun bagaj îl arunc afară din stadion. Şi pe el şi pe bagaj”

10:58

Și nu e vorba despre lipsa cererii. Nu, dimpotrivă, europenii, ca și americanii sau asiaticii, sunt în continuare sub semnul zeului automobil. Ei vor să cumpere mașini mai scumpe și mai puternice, dar nu au de unde, pentru că marile fabrici auto nu prea mai lucrează în ultimele luni. Producția a scăzut la cote incredibile.

Evident că și țara noastră a fost lovită din plin: Asociația Constructorilor de Automobile din România a calculat că, în primele zece luni ale acestui an, producția de autoturisme a însumat 333.179 de unități, în scadere cu 6,54% față de același interval de timp al anului trecut.

Cum s-a ajuns aici, la o asemenea prăbușire a producției auto din întreaga lume? Simplu, avem o criză globală de cip-uri semiconductoare, „creierele” noilor mașini care se fabrică astăzi. Pur și simplu, omenirea nu poate produce atâtea cip-uri de cât are nevoie. Pentru că aceste cip-uri sunt parte a oricărui produs electrocasnic, electronic și chiar a multor jucării. Până și cardurile de toate tipurile au astfel de cip-uri. Și sunt mult prea puține fabrici în lume pentru a îndestula ”foamea” de circuite integrate compacte a industriei manufacturiere. Iar o fabrică nouă costă cam 10 miliarde de dolari și nu poate fi făcută peste noapte.

Culmea este că materia primă necesară pentru fabricarea acestor mult-dorite cip-uri este siliciul, al doilea cel mai întâlnit în natură, responsabil pentru un  sfert din greutatea scoarței pământului. Deși nu există ca atare în natură, siliciul poate fi extras dintr-o mare varietate de materiale, de la agată și ametist, la opal, cuarț și chiar nisip.

Până la urmă, ce este un cip? Un grup de circuite care rulează programe, prelucrează date și controlează funcțiunile oricărui tip de dispozitiv.

De ce este atât de greu de făcut, dacă utilizează o materie primă atât de ușor de găsit? Pentru că are niște dimensiuni incredibil de mici: dacă în 1971, Intel lansa primul microprocesor care conținea 2.300 de tranzistoare, cu o mărime a fiecăruia de 10 microni, astăzi, un fabricant produce astfel de procesoare cu tranzistori de 5 nanometri. Adică s-a comprimat dimensiunea unui tranzistor de 20.000 de ori. Iar un procesor conține lejer 10 miliarde de tranzistoare.

Sursa: https://www.bloomberg.com/graphics/2021-chip-production-why-hard-to-make-semiconductors/

Și asta nu e totul: dacă într-un metru cub de aer dintr-o sală de operații pot pluti 10.000 de particule, acolo unde se fabrică procesoarele au voie să plutească maximum 10 particule într-un metru cub de aer. Adică este nevoie de fabrici de 1.000 de ori mai „curate” decât o sală de operații!

Ei bine, pentru a complica și mai mult situația, cel mai mare producător din lume de cip-uri semiconductoare este o țară recunoscută doar de vreo 20 de alte state, majoritatea republici mici și exotice de prin Africa și America Latină.

Pentru a înțelege amplitudinea dependenței întregii industrii de pe glob de micuța insulă Taiwan, iată cum arată piața cip-urilor semiconductoare, o piață de peste 85 miliarde de dolari în 2020:

Sursa: https://www.cnbc.com/2021/03/16/2-charts-show-how-much-the-world-depends-on-taiwan-for-semiconductors.html

Iar dominația taiwanezilor de la TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company) s-a accentuat anul acesta:

Sursa: https://www.cnbc.com/2021/03/16/2-charts-show-how-much-the-world-depends-on-taiwan-for-semiconductors.html

Ei bine, statul care produce astăzi cea mai mare parte a procesoarelor de bază cu care funcționează lumea noastră nici măcar nu exista în urmă cu doar 83 de ani. O insulă ovală, de 400 de kilometri în lungime și 150 de kilometri în lățime, aflată la doar 160 de kilometri de coasta sud-estică a Chinei, Taiwan-ul mai deține încă 22 de insulițe în arhipelagul cu același nume și încă 64 de insulițe în arhipelagul Pescadores (P’eng-hu).

Până pe la 1600, în această insulă (Formosa era trecută pe hărțile navigatorilor portughezi) era un stat propriu, care a fost cucerit vreo 40 de ani de olandezi și apoi preluat de Imperiul Chinez pentru mai bine de două secole. În urma războiului chino-japonez, câștigat de niponi în 1895, Japonia cucerește Taiwan și îi stabilește statutul de colonie. Până la sfârșitul războiului, în 1945, când Taiwan-ul revine Chinei.

Dar China a ieșit dintr-un război mondial doar pentru a se reîntoarce la un război civil, care avea să se încheie abia în 1949. Atunci când învinșii, membrii Kuomitang-ului generalului Chiang Kai-shek, au zburat în Taiwan direct din Chengtu. Era ziua de 7 decembrie 1949, care încheia o perioadă de puțin peste un an (din august 1948) în care, cu 50-60 de zboruri zilnice, generalul a mutat 2 milioane de oameni pe insulă, muniție și armament. Plus 115 tone de aur și multe artefacte cu valoare istorică. Plus 26 de nave militare.

Dar, atunci, pe 7 decembrie 1949, odată cu retragerea generalului Chiang Kai-shek pe insulă, nu începe propriu-zis aventura Taiwanului modern. Pentru că generalul și Kuomitang-ul său aveau ca scop central recucerirea Chinei continentale.

Proiectul se numea „Gloria Națională” (Guóguāng Jìhuà). Dar atunci când a început efectiv atacul asupra Chinei lui Mao, pe 6 august 1965, flota comunistă a torpilat scurt nava Zhangjiang și a înăbușit din fașă operațiunea „Tsunami 1” , iar mai apoi, în noiembrie, lângă insula Magong, 12 vase ale Beijingului au surprins și distrus alte două nave militare ale Taiwanului, Shan Hai și Lin Huai, terminând orice ambiție a generalului Chiang Kai-shek.

A fost momentul în care, Kuomitang-ul a renunțat la planul de recucerire a Chinei și s-a concentrat pe construirea unei noi economii în Taiwan. Și a reușit din plin. În topurile pentru 2019 și 2021 ale IMD World Digital Competitiveness Ranking (WDCR), Taiwanul se clasează pe locul 9 în lume ca dezvoltare tehnologică. Taiwanul deține a 10-a cea mai bună infrastructură tehnologică din lume, a 6-a cea mai bună infrastructură științifică de pe glob și a 4-a capabilitate de inovare de pe planetă:

Sursa: https://www.moea.gov.tw/MNS/doit_e/content/Content.aspx?menu_id=20964

Cu o populație comparabilă cu cea a României (23 de milioane de persoane), Taiwanul are un PIB nominal de 760 de miliarde de dolari  (a 21-a cea mai mare economie a lumii, de trei ori cât noi) și un PIB în cifre comparabile de 1.400 miliarde de dolari (a 19-a cea mai mare economie a lumii, tot de trei ori cât noi). Exporturile taiwaneze ajung la 245 de miliarde de dolari, cu 50% mai mult decât PIB-ul României.

Gigantica armată și industrie americane depind de procesoarele taiwaneze într-o măsură incredibil de mare: TSMC produce atât procesoarele pentru F-35, cât și cele pentru produsele Apple (iPhone 12, MacBook Air și MacBook Pro).

Dar, în egală măsură, și China depinde de importurile de cip-uri din Taiwan: atunci când TSMC a oprit livrările către Huawei, aceștia au oprit producția la Kirin 9000, cel mai avansat produs al lor. Și dacă taiwanezii vor opri definitiv exportul de cip-uri către Huawei, aceștia vor fi în pericol de a nu mai putea produce telefoane celulare 5G. Pentru că Taiwanul este cu o generație mai avansat: de exemplu, dacă prima firmă chinezească, SMIC (Semiconductor Manufacturing International Corporation), lucrează acum la un cip cu tranzistori de 7 nanometri, TSMC deja este în faza finală cu producția de procesoare cu tranzistori de 3 nanometri.

Competiția tehnologică dintre SUA și China s-a transformat într-o luptă pentru resursele de inteligență taiwaneze: în vreme ce americanii  presează TSMC să fabrice cip-uri în America, chinezii angajează anual câte 100 de ingineri pensionari de la același TSMC.

Ei bine, ironia sorții este că țara de care depinde cel mai mult dezvoltarea digitală a omenirii este nerecunoscută de către aproape întreaga lume. Acum exact 50 de ani, după reconcilierea sino-americană, pe 25 octombrie 1971, ONU a alungat Republica China (Taiwanul) și a primit oficial Republica Populară Chineză (China continentală). Rezoluția 2758 (numită „de admitere a Pekingului”) a generat un lung șir de recunoașteri ale Republicii Populare și de nerecunoaștere a Taiwanului.

România face și ea ce știe mai bine și se conformează unei linii directoare pe care n-o înțelege: deși pare extrem de belicoasă față de marele aliat de altădată – China Populară -, diplomația noastră continuă să ignore total existența Taiwanului. Situația începe să devină chiar jenantă pentru campionii anti-chinezismului de la București: singurele state membre UE care nu au permis deschiderea unor misiuni taiwaneze au rămas România și Bulgaria.

Sursa: https://www.roc-taiwan.org/portalOfDiplomaticMission_en.html#Europe

Autor

Petrișor Peiu

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar ... vezi toate articolele