Cum și de ce pozează Rusia în ”fecioara de serviciu”

Negocierile dintre Rusia și Ucraina sunt suspendate, s-a intrat deja în cea de-a cincea lună de conflict, iar imaginea de ansamblu este aceea a unei ”dramolete” pe care Moscova o regizează sub ochii tuturor. În culise se rescriu scenarii și se pun la cale lovituri de palat, numai că personajele de pe scenă – a se citi ucrainenii – nu vor să ia poziția de drepți atunci când se îmbățoșează Kremlinul. În fața unei astfel de realități surprinzătoare și enervante, totodată, Rusia îmbracă rochia albă a unei purități inexistente și joacă o carte a presupusei virginități.

Înainte de orice, discuțiile despre așa-zise negocieri între ruși și ucraineni nu pot porni decât de la momentul ”T-0”, respectiv invadarea Ucrainei de către armata Federației Ruse.

În pofida dorinței aproape perverse a lui Vladimir Putin de a numi acest război doar ”operațiune militară specială” (ca și cum ar fi prizonierul unei realități paralele la care Europa nu are acces), realitatea a confirmat – prin zeci de mii de morți și prin milioane de refugiați – că planeta inspiră aer de conflict însângerat care prezintă un risc enorm.

Paradoxal, după ce Kievul ”și-a permis” să nu îndeplinească niște condiții creionate, cu lipsă evidentă de scrupule, de Moscova, iar așa-zisele negocieri de pace nu au dus la niciun rezultat, Rusia s-a transformat, intempestiv, în ceea ce am putea numi ”fecioara de serviciu”.

Vladimir Putin pune boii înaintea carului, n-a mâncat usturoi și nici gura nu îi miroase, drept pentru care – prin purtătorul său de cuvânt sau prin Ministerul rus de Externe – anunță că Rusia este ”deschisă” dialogului precum o ușă primitoare, numai că Ucraina, ce să vezi?, strâmbă din nas și servește doar interesele Occidentului.

Maria Zakharova, cea care îl reprezintă pe Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a fost tranșantă, păstrându-se în aceeași notă ofuscat-ironică prin care s-a consacrat, însă nu în cel mai bun sens al cuvântului. ”Manipulatorii americani” depun toate eforturile pentru ca Ucraina să nu facă pace cu Rusia, iar NATO are ca scop permanentizarea acestui impas, a conchis purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. În completare, alți oficiali ruși spun, în cor, ”operațiunea militară specială” se va încheia numai dacă Ucraina acceptă cele 4 condiții (care ar putea fi numite ”Legile lui Putin”) pe care, firește, nu le-ar putea îndeplini, în vecii vecilor, vreun stat suveran călcat în picioare de un stat agresor.

Deja ”celebrele” condiții puse de Rusia pot fi recitate, fără greutate, de oricine a urmărit, cu mai mult sau mai puțină atenție, evenimentele tragice aflate în desfășurare.

• Ucraina ar trebui să înceteze rezistenţa
• Ucraina ar trebui să îşi modifice Constituţia pentru a recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia
• Ucraina ar trebui să recunoască independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk
• Ucraina ar trebui să aducă amendamente Constituției, astfel încât să ”respingă orice obiectiv de aderare la orice bloc”

Citind aceste condiții execrabile, se poate trage concluzia că niciun președinte cu scaun la cap – și nu ne referim acum doar la Volodimir Zelenski, ci la orice președinte al unui stat invadat de o țară vecină – nu va accepta astfel de ”reguli” fixate de statul agresor.

Numai că Rusia, din nefericire, nici măcar nu se consideră ”stat agresor”,  vrea să joace doar pe propria muzică, și spune – prin vocile reprezentanților lui Putin, la toate nivelurile, diplomatic, militar și politic – că vinovați pentru tensiunea crescândă sunt ucrainenii. Probabil că tot ucrainenii s-au invadat singuri în dimineața zilei de 24 februarie.

Sunt declarații care ar dori să transforme negrul în alb, să facă zi din noapte sau, eventual, să rezolve și ecuația ”de ce nu plouă de jos în sus?” Pentru a mai pune o dată bomboana pe colivă, negociatorul-șef al Rusiei – Vladimir Medinsky – a îndreptat degetul acuzator către Kiev, spunând că doar atitudinea ucrainenilor este de vină pentru lipsa de progres.

Înainte de orice altceva, a vorbi despre ”progres” într-un moment când te afli cu tancurile într-o țară suverană reprezintă nu o culme a ipocriziei, ci și dovada supremă că veleitățile imperialiste ale Rusiei nu au fost niciodată uitate. În al doilea rând, Rusia se face că nu mai pricepe cine a strigat ”La atac!” în dimineața zilei de 24 februarie, anul de grație 2022, atunci când un continent întreg spera că iminenta invazie va rămâne doar la stadiul de scenariu.

Este foarte adevărat că rușii nu au probleme cu memoria, cu atât mai mult cu cât Vladimir Putin regretă, la modul sincer, destrămarea Uniunii Sovietice. Dar iată că memoria pe termen foarte scurt a Rusiei lui Putin prezintă simptome cel puțin ciudate, fiindcă nu poți șterge cu buretele ordinul de atac pentru a veni, după mai mult de 100 de zile de conflict, să spui că tocmai Ucraina – respectiv statul luat la palme și supus bombardamentelor – nu dorește continuarea discuțiilor.

Totul este atât de simplu, iar reprezentanții lui Vladimir Putin demonstrează, în fiecare zi, că ei înșiși se simt minunat în sforile Păpușarului de la Kremlin căruia îi fac toate ”plăcerile”, inclusiv cele care miros a praf de pușcă. Însă marionetele vor să pară și orgolioase, și atunci strigă, prinse iremediabil în sfori, că alții sunt manipulați de Omul Negru de peste Ocean.

Feciorelnica Rusie, timida Rusie, îmbujorata Rusie a lui Putin care pare o fătucă speriată de noaptea nunții nu mai poate păcăli, totuși, pe nimeni.

Citește și: 

• Ministerul rus de Externe aplică sintagma ”Hoțul strigă: Hoții!”
• Lupta lui Putin cu el însuși și cu lumea întreagă
• ”Negocieri” à la Kremlin. Putin vrea să-i învețe tocmai pe ucraineni pașii noului cazacioc
• Boala lui Putin
• Experimentul ”Ucraina”