Dana Budeanu, la Verdict App: ”Hellvig pentru deștepți”

„Dacă vrem să înțelegem lumea spre care ne îndreptăm, consider că merită să facem o analiză serioasă a textului scris de Hellvig, cel mai longeviv director civil al SRI după revoluție. Nu prețuiesc textele pompoase în care diverși potentați ai zilei caută să pară intelectuali prestigioși, dar pentru mine Eduard Hellvig nu intră în această categorie.  Date fiind aceste considerente, am citit cu atenție analiza, încercând să descifrez lucrurile esențiale presărate de autor.

Textul debutează cu expunerea problemei esențiale a democrațiilor liberale – stabilitatea societății. Polarizarea și reperele derivate din conceptul de “minorități majoritare” conlucrează pentru asaltul asupra rezilienței Occidentului. Societățile deschise au tendința de a se măcina la suprafață în văzul lumii, în timp ce societățile închise se macină în interior, pe nevăzute, acumulând frustrări sociale nedescărcate în sfera publică. Este evident că rezistența primului grup este infinit mai mare deoarece frustrările acumulate se eliberează periodic, în timp ce în statele iliberale acestea se adună continuu până când răbufnesc asurzitor în fața tuturor. Capcana de astăzi în care cad majoritatea liderilor autocrați este să considere democrațiile liberale eșuate doar din perspectiva polarizării agresive existente în societate. Faptul că Occidentul își permite să lase deschisă scena publică pentru confruntări între diferite viziuni este doar o dovadă a maturității democratice și nicidecum un punct de slăbiciune.

Hellvig consideră că România poate fi un model pentru statele aflată la început de tranziție deoarece am reușit să încheiem cu succes această perioada complicată a istoriei. Calea de urmat, în viziunea sa, este îmbinarea între reperele liberale occidentale și cele naționale, deoarece democrația oferă această șansă a adaptării la specificul cultural al fiecăruia. Istoria ne-a învățat că simpla copiere a instituțiilor democrației liberale nu asigură succesul garantat, în acest sens existând o serie întreagă de state care au eșuat. Lumea în care am intrat este despărțită vizibil de un ZID care va împărți cele două blocuri pentru următoarele decenii. Occidentul se va duela economic și militar cu statele autocratice, iar Europa de Est este astăzi o zonă de intersecție între cele două blocuri tectonice. Fiecare țară își va alege blocul favorit, din fericire pentru noi România aderând cu succes, de ceva timp, la blocul occidental, fără a ne debarasa de specificul național precum alții.

Marea greșeală a Occidentului a fost să ignore avertismentul lui Fukuyama din finalul volumului “Sfârșitul istoriei și ultimul om” pe care l-am relevat în textul de pe Verdict App – “Demnitatea și omul”. Prăbușirea sistemului social marxist a lăsat Occidentul fără un “dușman vizibil”, fapt care ne-a îndemnat la delăsare și un tip de aroganță superioară. America nu a reușit să profite inteligent de fereastra de oportunitate în care și-a impus unilateralismul global. Greșelile vizibile din ultimii 20 de ani, în zone precum Africa sau Orientul Mijlociu, au dat glas unor lideri autocrați, doar că prăpastia dintre critică și soluție este foarte mare, dovada vie fiind reprezentată de societățile conduse de ei.

Pe lângă acest fapt, Occidentul este măcinat vizibil de vocea nemulțumită a celor “rămași în urmă” din societate. Brexitul și alegerea lui Trump nu sunt decât niște exemple reale ale acestei frustrări sociale acumulate. Până la acest moment nu a fost găsit un antidot din simplul motiv că liderii vestici nu înțeleg cauza problemei. Factorul esențial este natura umană, mai precis faptul că indivizii raționează în valorile relative, nu absolute. Explic!

Studiile comportamentale efectuate de economiști renumiți relevă că indivizii preferă să câștige 50.000 de euro anual dacă restul câștigă 25.000, decât să câștige 100.000 euro anual în timp ce restul câștigă 250.000.

Cu alte cuvinte, succesul și prestigiul social contează mai mult decât valoarea absolută a venitului. Acest reper ciudat întipărit în natura umană a fost exacerbat de ultimii 30 de ani ai neoliberalismului individualist. Astăzi, majoritatea din Occident trăiește mult mai bine ca acum 30 de ani, lucru subliniat și de Hans Rosling în Factfulness, doar că acest lucru nu contează. Sentimentul de frustrare vine din faptul că restul lumii s-a dezvoltat și vesticii nu mai sunt singurii cu bani. Ne doboară mental etalonul comparației, chiar dacă veniturile absolute câștigate sunt mai mari. Aceasta este cauza principală a nemulțumirii sociale pregnante din Occident, despre care niciun lider nu vorbește și nu este conștient.

Hellvig, ca orice om inteligent extrem de informat, știe că lumea din următoarele decenii se va împărți în două blocuri combatante. Mai mult decât atât, România și-a ales o cale proprie, în care Occidentul este un partener fără drept de veto. Interesele naționale primează pentru că la finalul zilei doar România contează, în timp ce finalizarea cu succes a tranziției ne-a conferit acest drept:

“Pentru prima dată în mult timp, Europa de Est nu este doar o sursă de conflicte, dispute și provocări, ci și mediul care promovează semnele unei noi ere. Astăzi, mai multe dintre aceste țări și-au finalizat tranziția și sunt capabile să demonstreze noi capacități – printre ele România și Polonia”.

Conceptul de sat global a fost unul utopic și aspirațional, deoarece istoria ne-a demonstrat fără echivoc “că civilizații distincte au coexistat, cu grade variabile de toleranță și dezvoltare”. Pandemia și războiul ne-au subliniat imposibilitatea întoarcerii la dinamica globală anterioară, iar România este conștientă de acest lucru. Prosperitatea și dezvoltarea națională sunt țintele pe care trebuie să le atingem în timp ce Occidentul dezbate teme polarizante, precum inteligența artificială sau schimbările climatice.

Hellvig subliniază apăsat că “Țările europene cu puternice tradiții democratice la nivelul UE au fost întotdeauna modele de democrație funcțională. Dar acum are loc o schimbare, și apar noi oportunități; regiunea poate crea propriul său motor de dezvoltare proactivă. Această rol poate fi asumat de România și Polonia”.

În același timp, relația cu Ungaria trebuie tratată cu inteligență și maturitate, divagațiile suveraniste neavând loc la masa băieților mari care negociază la alt nivel. Cu alte cuvinte, Siemion se poate urca alături de Sandala în caravana medicală din PNRR, unde să înceapă să își facă reciproc EKG.

Blocul estic al Europei demonstrează că un nou model societal rezilient își face apariția, în care valorile naționale se îmbină cu trecutul comun zbuciumat. Acest tip de societate este mai rezistentă în absorbirea șocurilor și amenințărilor care se vor ivi în era confruntării din jurul ZIDULUI, noul Război Rece al secolului XXI.”