De ce cad podurile, Mitică?

Anul 2022. În România, stat membru al Uniunii Europene de mai bine de 15 ani, cu un parcurs impresionant în ceea ce privește dezvoltarea economiei, mai toți oamenii politici se întreabă, cu teamă nemărturisită în suflet: care va fi următorul pod care o sa cadă? Căci fiecare dintre ei au pe conștiință cel puțin câte un pod pentru care să tremure. Întocmai ca podul de la Luțca, căzut la datorie pe 9 iunie 2022, pentru gloria pitorescului președinte Arsene-Șosetuță al Consiliului Județean Neamț.

Și adevărată și întemeiată este frica boierilor acestei țări că le vor cădea podurile imediat după ce vor fi fost refăcute din fondurile europene sau din bugetul bietului stat al nostru. Căci niciodată nimeni n-a dat doi bani pe refacerea podurilor, a drumurilor, a căilor ferate, a școlilor și a spitalelor. Sau pe construcția altora noi. Boierii care ne-au guvernat și ne guvernează încă au fost cu totul absorbiți de cumpărarea voturilor cu taxe mici și cu obligații puține.

De ce cad podurile? Iată cel mai simplu răspuns: pentru că avem cel mai mic TVA din Europa, cu excepția prea- bogaților din Luxemburg. Și avem cel mai mic TVA din Europa pentru a stimula consumul, zeul absolut și atotputernic al politicienilor noștri. Fiecare lege și fiecare act scris de guvernanți s-a făcut doar pentru înlesnirea și creșterea consumului.

Trăiască consumul! Ce ne mai interesează școala sau spitalul sau podurile? Căci bugetul de stat e mic pentru că taxele sunt mici, noi având ca unic scop stimularea consumului. Consumăm prea mult și nu mai avem bani pentru poduri. Simplu, nu? Asta vrem, asta avem.

Căci, în aceeași țară, administrată de aceeiași politicieni care tremură la fiecare vânt pentru podurile din județele lor, 2021 se dovedește a fi fost cel mai bun an pentru români de după aderarea la Uniunea Europeană. Deși rămân penultimii din UE la avuție netă/locuitor, românii au cumulat o avere netă totală de peste 2600 de miliarde de lei, aică mai mult decât dublul PIB-ului:

Cu 10% a crescut avuția netă a poporului român anul trecut

Mai mult, consumul real individual la noi în țară a ajuns la doar 18 puncte procentuale distanță de media Uniunii Europene (suntem la 82% cu acest indicator!). Și dacă ne gândim că acest index, consumul individual real măsoară, de fapt, bunăstarea gospodăriilor, ne putem chiar bucura că avem în spatele nostru națiuni precum Grecia (76% din media europeană), Ungaria și Slovacia (70% din media europeană), Letonia (71% din media UE), Estonia (79% din media UE), Croația (73% din media UE) și Bulgaria (63% din media UE).

Poate părea paradoxal, dar românii au o bunăstare de 82% față de media europeană, deși performanța economiei lor este de doar 73% din media UE (indicatorul PIB/locuitor). Cum se explică asta? Simplu de tot: avem cele mai mici prețuri din întreaga Uniune Europeană: media prețurilor de la noi reprezintă doar jumătate din media europeană (evident, la paritatea/standardul puterii de cumpărare).

Cu alte cuvinte, deși Ungaria se găsește la un nivel superior de performanță a economie față de noi (76% din media UE față de 73%), românii consumă mai mult decât ungurii pentru că prețurile din Ungaria sunt mult mai mari decât la noi (62,1% față de 50%),!

Cam la fel stau lucrurile și în cazul în care ne comparăm cu țara dată de exemplu în toate statisticile europene: Estonia. Ei au o performanță economică (PIB/locuitor) de 87% din media europeană, mult peste a noastră (73%), dar nivelul prețurilor la ei este de 84% din nivelul prețurilor europene, astfel încât românii (cu doar 50% din prețurile medii ale europenilor) consumă, în realitate, mult mai mult decât estonienii, cei lăudați de către toată lumea.

Am putea, deci, zice că la noi e mult mai bine. Ce dacă suntem ultimii din UE la ponderea absolvenților de facultate și primii la abandon școlar? Noi ne permitem să consumăm mai mult decât estonienii, care s-au chinuit zeci de ani să fie pe primul loc în Uniune la performanțele copiilor la matematică (media notelor la testele standardizate PISA). Ce dacă suntem ultimii la indicatorul digitalizării economiei și societății, iar estonienii sunt printre fruntași? Noi consumăm mai mult decât ei. Mâncăm mai mult, bem mai mult, fumăm mai mult. Noi putem raporta cu mândrie patriotică că am ajuns să cheltuim mai mult pe o vacanță în cluburile din Mamaia decât cheltuie ei la cabanele posace de unde își admiră renii și țărmurile baltice înghețate.

Se pare, așadar, că modelul economiei noastre este unul de mare succes. Averea poporului crește, consumul crește, ce ne-am putea dori mai mult? Păi, bunăoară, să nu se mai prăbușească podurile atunci când trece câte un camion mai greu.

Numai că, de multe ori, lucrurile nu sunt chiar așa cum par la prima vedere. De exemplu, este adevărat că avuția noastră netă a crescut anul trecut cu 10%, dar această medie de 10% este dată de creșterea cu 13% a valorii caselor în care stăm și cu doar 3% a valorii deținerilor noastre financiare (bani la bancă, acțiuni și alte active „lichide”). De altfel, dacă ne uităm mai atent la primul grafic din acest articol o să observăm că doar o cincime din averea românilor (puțin peste 500 de miliarde de lei) este dată de active financiare (bani adevărați), restul fiind reprezentat de valoarea caselor în care locuiesc. Iar faptul că ești proprietar de casă este doar un fapt scris pe hârtie, nu prea poți să trăiești mai bine sau mai rău din asta. În schimb banii ținuți la bancă îți mai aduc o dobândă, acțiunile își mai cresc valoarea și aduc și dividende…

De altfel, banii par a reprezenta o povară pe capul românilor, motiv pentru care nici ei nu se împrumută, nici băncile nu îi aleargă cu oferte, toată lumea pare mulțumită cu situația actuală. De fapt, ce rost mai are să iei credit de la bancă, dacă îți crește consumul an de an fără să te omori cu ceva atât de complicat? Și iată cum românii sunt cei mai puțin îndatorați europeni:

Nici măcar firmele noastre nu se prea înghesuie la credite. Ce afaceri poți să faci, până la urmă, în România? Se pare că domeniul cel mai profitabil aici este comerțul (în care nu mai au loc decât marile rețele de supermarket-uri franceze și germane), urmat de industrie (de asemenea acaparat de industriași străini), mica industria extractivă (două firme care extrag gaze și petrol și una care scoate cărbune). În servicii, profiturile sunt cam o treime din cele din comerț, iar în construcții sunt cam o cincime din cele din comerț. Cât privește agricultura, acolo profiturile se cam văd doar dacă te uiți cu lupa.

Avem, așadar, o economie bazată pe comerț și pe ceea ce televiziunile numesc cu emfază „febra cumpărăturilor”. Prețurile mici împing românii la cumpărături, săptămână de săptămână. Singura problemă este aceea că, dacă majoritatea celor apți de muncă se fac casieri la Lidl sau Kaufland, nu prea mai rămâne nimeni să producă ceva. Motiv pentru care cumpărăm masiv ceea ce produc alții și am ajuns să avem un deficit al comerțului internațional cu bunuri de peste 10 miliarde de euro în doar primele patru luni ale anului. În ritmul ăsta o să ajungem la sfârșitul anului la un deficit comercial cu bunuri de peste 30 de miliarde de euro!!!

10 miliarde de euro pe care i-am cheltuit în afara țării pentru a ne satisface pofta de consum. Aproape jumătate din acești bani (4,5 miliarde de euro) i-am pierdut cumpărând din afară produse chimice, după ce ne-am străduit zeci de ani să demolăm a patra cea mai mare industrie chimică a Europei. Încă 1,5 miliarde de euro îi pierdem cumpărând combustibili, după ce am închis, cu mâna OMV și cu ușurință suspectă, a treia cea mai mare rafinărie din țară (Arpechim, peste 3 milioane de tone capacitate). Și mai pierdem vreo 2 miliarde de euro pentru a cumpăra semifabricate sau materii prime. Câte jumătate de miliard de euro pierdem din comerțul cu produse alimentare și din cel cu produse industriale. Să tot consumi la nivelul ăsta, dacă oricum muncesc alții pe afară să ne hrănească „febra cumpărăturilor”! Ai și de unde să cumperi: am ajuns la 76 de mall-uri și 6 milioane de metri pătrați de magazine (https://www.romaniajournal.ro/business/modern-stock-of-industrial-spaces-in-romania-reached-approx-6-million-sq-m-in-s1/ )! După o sesiune zdavănă de cumpărături ne putem, eventual, răcori și cu niște miliarde de euro (nu multe, doar vreo 2) cheltuite pentru turism în străinătate. Păi ori suntem ori nu suntem consumatori serioși nu?

Mai contează că guvernanții ne-au promis, de fapt, investiții în drumuri și căi ferate, nu mall-uri? Ia să vedem cam cum merg construcțiile inginerești la noi în țară. Păi, pe primele patru luni din an au scăzut cam cu 13% față de perioada similară a anului trecut, în vreme ce mall-urile s-au construit cu 11% mai mult:

De altfel, în primele cinci luni din an, volumul total de investiții ale statului a scăzut cu jumătate de miliard de lei față de perioada corespunzătoare a anului trecut:

Dacă este să fim scrupuloși, inflația anualizată de peste 14% ar fi fost compensată de o creștere a investițiilor pe anul acesta de peste 2 miliarde de lei. Suntem, așadar, în cel mai prost scenariu posibil pentru investițiile publice, cu o scădere valorică, pe fondul unor scumpiri majore ale materiilor prime și materialelor. Asistăm, practic, la o prăbușire a investițiilor făcute de stat.

Și dacă am văzut că România trăiește din plin paradoxul unui rai al prețurilor mici pentru consumatori și al unui iad al infrastructurii publice precare sau chiar absente, hai să revenim un pic la întrebare: de ce cad podurile, domnilor guvernanți? Pentru că  prețurile astea mici înseamnă, de fapt, taxe mici, în primul rând un TVA prea mic. Iar taxele mici înseamnă bani insuficienți la buget.

Mai înainte de asta, ceva ar trebui totuși știut despre organizarea acestei țări: cu exceptia podului de la Maracineni ( Buzău) aflat pe un drum național important, DN 2 / E 85 cazut in mai 2005,  care se afla in administrarea CNAIR, celelalte evenimente s-au produs la poduri aflate in administrarea Consiliilor Judetene. Cam la fel cu spitalele: cele din subordinea Ministerului ard mai rar decât cele județene.

Căci Consiliile Județene trăiesc din mila transferurilor de la bugetul de stat. Dar bugetul de stat e mic pentru că taxele sunt mici, noi având ca unic scop stimularea consumului. Consumăm prea mult și nu mai avem bani pentru podurile alocate județelor. Cam asta e ceea ce facem.

Este evidentă diferența intre CNAIR si Consiliile Judetene , ca structură, personal tehnic, reglementari (instrucțiuni tehnice si normative), seriozitate. Dar oare se poate justifica neseriozitatea, indiferența si neprofesinalismul celor de la Consiliile Județene  sau de la  Consiliile Locale prin importanța redusă a drumului administrat? Pana la urma un drum local/județean este tot un drum și de cele mai multe ori șoferii aleg astfel de rute pe drumuri mai putin “importante”, pentru a evita drumurile naționale care „gem” de trafic.

În cazul colapsului unui pod aflat in administrarea Consiliului  Județean sau chiar a  Consiliului Local efectele pot fi foarte grave,  chiar dacă locale și chiar dacă nu au impact national. Sau au impact național,  dar doar la știri și doar pentru 5-10 minute.

Dacă considerăm capacitatea administrativa a unui Consiliu Judetean ca fiind, de regulă, mai slabă, comparativ cu CNAIR- ul , haideți să ne intrebăm cum este cea a unui Consiliu Local? Poate cu posibile excepții în cazul marilor orașe.

Dar daca este vorba de drumuri naționale sau drumuri europene (DN, DN Europene)?

Avem oameni buni, zeci de poduri amplasate pe drumuri naționale și europene, cu vechime de peste 50 de ani,  ( podul cazut la Lutca, in Neamt, avea doar 50 de ani!) aflate in administrarea unor  Consilii Locale sau Județene ! Bunăoară, la Dej, chiar în județul Cluj. Singurul pod rutier peste Somes la Dej, podul este practic traversat de traseul DN 1C sau cum i se mai spune – E 576 , si DN 17 sau drum European E58. Cele doua drumuri leaga Clujul de Baia Mare si de Bistrita – Suceava. Ne putem imagina ce s-ar intampla daca podul peste Somes ar ceda? Este posibil?  Este probabil, vă spun că nu ar fi o surpriză dacă urmatorul pod de anunțat la știri ar fi podul in discuție. De ce vă spun asta? Pentru că acolo cineva a decis să nu se respecte restrictia de tonaj legală. Căci așa e mai comod pentru toată lumea, să ne facem că nu vedem astfel de abateri. Și-apoi, s-o gândi primarul: doar n-o să mi se-ntâmple tocmai mie!