De ce l-am mai împușcat pe Ceaușescu, dacă am ajuns să alegem între Călin Georgescu și Nicușor Dan?

Poate pentru unii pare o asociere ciudată de nume, mai ales că aparțin, teoretic, unor epoci diferite. Însă filonul cultural și filiația ideologică sunt extrem de asemănătoare. Trebuie doar să ne aplecăm puțin asupra lor, ca să le deslușim. Fostul dictator, a cărui naștere unii o vor serba mâine, fără îndoială vinovat pentru nenumărate orori, separat de lucruri bune incontestabile, a fost executat în ziua de Crăciun a anului 1989, în urma unui simulacru de proces. Totuși, moștenirea sa rămâne vie pentru mulți. Să vedem de ce.

Național-comunismul ceaușist – teoretic un nonsens, dacă ne gândim la contradicția dintre etnocentrismul naționalist și universalismul comunist – a fost o formă de populism necesar obținerii adeziunii maselor pentru urmașul lui Dej. Dacă, în 1968, neutralitatea în invazia Cehoslovaciei (la care oricum nu ne invitase nimeni să participăm) a fost culmea legitimității lui Ceaușescu, finalul anilor ’70 și începutul anilor ’80 reclama o nouă validare. Aceasta s-a făcut în laborator, cu teme precum ascendența istorică de la Decebal, Traian, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul.

SOCIAL Care ulei este mai bun, cel de măsline sau cel de floarea soarelui. Mihaela Bilic spune care este mai bun pentru o dietă de slăbit

10:57

FLASH NEWS Rapperul Wiz Khalifa, dat în urmărire internațională. A fost condamnat la 9 ani după gratii în penitenciarele din România

10:53

Secretarul general al PCR era direct descendentul marilor voievozi, care, ca și el, iubeau poporul și erau iubiți de popor, însă erau adesea împiedicați de etajul intermediar de putere, boierii (pe stil nou CC al PCR, iar, după 1989, Parlamentul). Această legătură mistică între liderul cezaric și popor era dublată de protocronism și excepționalism (vechimea noastră pe acestea meleaguri, romanii au învățat latina de la noi, am fost întotdeauna o putere cel puțin regională, dar ne-au ținut îngenuncheați vecinii cei răi, tuneluri dacice, legături directe cu OZN-urile, plus alte asemenea bazaconii).

Astăzi avem doi candidați independenți, Călin Georgescu și Nicușor Dan, ambii preluând anumite părți din narativul ceaușist. Primul se adresează mai degrabă nostalgicilor, care prețuiau siguranța și predictibilitatea sărăciei, alături de cultura și învățământul infinit mai serioase decât azi, când meritocrația și competiția pregătiseră România drept cel mai bun candidat pentru capitalismul feroce al anilor ’90. Al doilea vorbește celor din așa-numita zonă de mijloc urbană – „noul proletariat corporatist”, având conștiința apartenenței de clasă și a vocației istorice, care au prins trenul schimbării, dar sunt dezamăgiți de ritmul acesteia. Temele celor doi mizează pe specificul publicului.

Călin Georgescu vorbește, pe bună dreptate, de slugărnicia ultimilor doi președinți în fața partenerilor externi, omițând să spună că, fără UE și NATO, România ar fi fost astăzi Ucraina sau Belarus. Mai spune că avem un destin mesianic, pe care trebuie să îl înfăptuim (nu se știe cum) și mai e nemulțumit de garanțiile de securitate asigurate prin existența bazelor NATO în țara noastră. Nicolae Ceaușescu ne vorbea (corect, de altfel) de neamestecul URSS în treburile interne și aniversa în 1980 împlinirea a 2050 de ani de la întemeierea Primului stat dac centralizat.

În plus, Călin Georgescu spune că partidele trebuie desființate, eliminând, practic, ideea democrației reprezentative, pe modelul consacrat de fascism. Adică: „Știe mai bine liderul providențial ce îi trebuie poporului, nu e nevoie de mai multe opinii sau dezbateri”. Pe partea economică, bunurile și resursele (la fel ca și mijloacele de producție, probabil) aparțin întregului popor (adică avutului obștesc).

Nicușor Dan, venit în piața publică din ecosistemul „societății civile”, pe filiera ONG-urilor finanțate de George Soros, prin consilierul prezidențial Sandra Pralong, propovăduiește, cel puțin în București, pentru categoria „trotinetiștilor cu rucsac” aceleași idei populist-comuniste.

Luptă, ca și Vadim Tudor, dar mult mai plicticos, cu „mafia”, adică blochează dezvoltarea orașului, pierde procese și nu aplică deciziile instanței, păgubind bugetul cu zeci de milioane de euro, tergiversează proiectele sectoarelor, cere vot la referendum pentru a centraliza banii publici și vrea să naționalizeze proprietatea privată, înregistrând spațiile verzi în curțile private ale fiecăruia.

În plus, gestionează execrabil șantierele termoficării și ale infrastructurii de transport, paralizând orașul. Iar prin parcuri nu putem merge, că arată ca după bombardament. Inamicul „rechinilor” e, de fapt, prietenul lor, dacă ne gândim la explozia prețurilor, urmare a scăderii ofertei, generate de suspendarea tuturor autorizațiilor.

Mai mult, primarul e și dușmanul șoferilor, încercând să îi oblige pe toți să meargă pe jos, cu bicicleta sau tramvaiul, sau izgonindu-i în Ilfov, unde încă se mai găsesc locuințe la prețuri decente. Deci tot un fel de „urbanizare” forțată a mediului rural, cum a făcut și Ceaușescu.

Sunt limpezi asemănările? Dispreț pentru lege și pluralism, mesianism cu har divin, amestec de creștinism, ezoterism, idei orientale ori alte forme de păgânism și lupta cu inamici care musai trebuie stigmatizați și demonizați.

Deși etichetele publice – de „suveranism” pentru Georgescu și „progresism” pentru Dan – sunt deopotrivă eronate, ambii sunt mai apropiați, cu nuanțe, desigur, de populismul fascist și despotic, întemeiat pe hipnoza colectivă în care gândirea critică și rațiunea sunt înlocuite de o relativizare a cunoașterii și democratizarea absolută a cunoașterii, în care idiotul satului a devenit lider de opinie, cum spunea Umberto Eco.

CITEȘTE ȘI:

În 3 luni vom avea președinte. Cine va fi el?

O fi PNL „actorul nonstatal” care a condus la anularea alegerilor?