De ce mor oamenii tineri?

Întrebare care inundă mass-media, zilele acestea, în care avem multe preocupări, adesea despre cele două puncte ale vieții care ne interesează mai mult: banul și moartea.

Din depresie. După cazul jurnalistei care, se pare, a decis să-și încheie destinul (și chiar a fost felicitată, post-mortem, de fosta sa terapeută pentru alegerea de a avea forța de a hotărî când și unde se termină totul), au apărut fel de fel de articole despre depresie și bipolaritate, despre cât de periculoase sunt aceste boli ale creierului și ale inimii, care îi împing pe unii oameni către gesturi fatale.

Discuții seci, păreri care nu au nimic de-a face cu realitatea. Pentru că doar un om care a trăit drama depresiei (sau a stat cu depresia în casă) poate înțelege cât de periculoasă e. Și, nu, nu e la fel ca în cazul copiilor, unde mamele spun, cu un soi de superioritate, tinerelor care strâmbă din nas prin parcurile pline de pitici care aleargă și țipă, deranjând plimbările romantice: tu nu ai de unde să știi, nu ai un copil, nu e ca acolo, e mai grav decât atât, e mai dur decât atât.

Așadar, nimeni nu poate să-și dea cu părerea, de parcă ar arunca un zar în aer, despre viața și moartea în cazul pacienților diagnosticați, la un moment dat, cu o boală psihică. Muchia bolii e prea fină.

De la vaccin. Cunosc și eu oameni sănătoși, cu adevărat sănătoși, care, după trei doze de vaccin, s-au trezit cu un AVC, mai mic sau mai mare, cu urmări definitive sau cu dificultăți recuperabile. Nu li s-a găsit, nici până la ora actuală, o cauză pentru această problemă a creierului. O fi vaccinul?, mă întreba cineva. Nu sunt medic, nu sunt nici măcar cercetător, în acte nu sunt nici măcar jurnalist de investigație, așa că am răspuns sincer: nu știu.

Nu mai știm nimic. Suntem vaccinați, înainte de serurile împotriva COVID și împotriva oricărei alte boli, cu un ser cu eliberare prelungită, care nu ne mai permite să mișcăm, să gândim, să punem lucrurile cap la cap ca să obținem un rezultat corect, coerent. Așadar, tinerii mor. Dar habar nu avem, cel puțin la o lectură grăbită, dacă și vaccinul le grăbește finalul.

De la otrava din mâncare. Știu și persoane care încearcă să consume numai alimente din curte, din seră, din balcon, dintr-un spirit boem și sănătos cu care, dacă nu s-au născut, s-au văzut înzestrați de timp și timpuri, știu și persoane care se aruncă în brațele exagerărilor și, deși consumă ciocolată cu arahide plină de e-uri, nu mănâncă albuș de ou în care s-a impregnat vopsea de Paște.

Așadar, din nou, limita între normal și anormal, între bine și rău, între prudență și psihoză, e prea fină. Nu-mi dau seama cât de otrăvite ar putea fi alimentele pe care le cumpărăm pe bani mulți (cât de mulți!) de la supermarketul din colț, ca oamenii să moară la 30, 40 de ani, fără niciun alt semnal de alarmă anterior. Otrava e iarăși mai deșteaptă ca noi.

De ce mor oamenii tineri, tot mai tineri? De ce rămân copii fără părinți și părinți fără copii, la vârste la care, pentru unii, mai norocoși în horoscop, abia începe viața?

Habar n-am. Și mă doare că nu știu și mă doare că nu știm. Că scriem mesaje de condoleanțe în fiecare zi, că ne macină pierderile și ne mascăm lacrimile, ca să nu mai provocăm tristeți celor mai în vârstă din jur, că ne prefacem fericiți, luminoși, în lumea aceasta vaccinată care și-a pierdut de mult timp lumina.

De ce mor oamenii tineri? De ce?

Citește și:

Paște pe datorie

Pomelnicul din WhatsApp

Fănuș Neagu și Romulus Vulpescu

La mila norilor

Când ”acasă” nu-i acasă

Ziua în care ne-am unit