Democrație sau friendocrație

Luni, 28 iunie, compania Facebook a ajuns la o valoare de piață de 1 trilion de dolari, fiind a cincea companie din SUA care atinge această performanță, alături de Apple, Microsoft, Amazon și Alphabet (Google).

Momentul a prilejuit relansarea, în spațiul american și global, a dezbaterii cu privire la puterea de monopol a giganților digitali, la raportul dintre puterea politică (puterea de reglementare) și „superputerile private”, dintre democrație și friendocrație.

„Pe vremea ultimului mare proces antimonopol – SUA vs. Microsoft, Zuckerberg era încă la liceu”

Important este faptul că Facebook a atins această valoare de piață după ce o plângere antimonopol depusă de Comisia Federală pentru Comerț din SUA (Federal Trade Commission) a fost respinsă de un judecător federal, pe motiv că este insuficient fundamentată.

Cum important este și că, dintre cele cinci companii cu această amețitoare valoare de piață, patru – Amazon, Apple, Facebook și Google – sunt menționate în celebrul raport Cicilline, publicat anul trecut de Comisia juridică din Camera Reprezentanților a Congresului american; raport care le acuză, printre altele, că „se consideră mai presus de lege sau consideră încălcarea legii un cost suportabil”, că „dictează” prețurile, regulile și practicile dominante din domeniul de acțiune specific, că sunt gatekeeper-i dotați cu o extraordinară putere de supraveghere, deținând „informații aproape perfecte” despre competitori, pe care le folosesc pentru a-i copia sau a-i distruge.

Să revenim la procesul antimonopol deschis împotriva Facebook. Motivarea deciziei de a nu considera, cel puțin deocamdată, că Facebook ar deține o poziție de monopol pe piața „serviciilor de rețele sociale pentru uz personal” („Personal Social Networking Services”) începe într-o notă aproape literară, ca și cum ne-am pregăti să citim un pasionant roman de aventuri al zilelor noastre: „Pe vremea ultimului mare proces antimonopol, SUA vs. Microsoft, Mark Zuckerberg era încă la liceu. Doar după ce a ajuns la Harvard a lansat, din camera de cămin, rețeaua socială Facebook”.

„Ultimul mare proces antimonopol – SUA vs. Microsoft” – face referire la procesul răsunător început în 1998 și încheiat în 2001, prin care Microsoft a fost acuzat de către guvernul federal că a dobândit, în mod ilegal, o poziție de monopol pe piața computerelor personale. Procesul are o istorie sinuoasă, verdictul inițial fiind că, într-adevăr, Microsoft a încălcat prevederile legale privind monopolul; în urma apelului, măsura anti-monopol cea mai severă, anume restructurarea companiei, a fost evitată, iar disputa s-a încheiat printr-un  acord între părți.

Greu de măsurat, greu de reglementat?

Similar acuzațiilor aduse Microsoft, împotriva companiei Facebook sunt formulate două capete de acuzare: faptul că a achiziționat, în mod expres, Instagram și WhatsApp, pentru a sufoca orice competiție, cele două companii fiind bine poziționate pentru a eroda monopolul Facebook asupra „serviciilor de rețele sociale”; și că a adoptat măsuri care să împiedice interoperabilitatea dintre aplicația Facebook și alte aplicații considerate a constitui o amenințare, împiedicând, astfel, apariția oricărui alt competitor”.

Cele două capete de acuzare au fost deocamdată respinse pe motiv că nu sunt suficient de bine fundamentate, iar măsura de restructurare a companiei, adică de spargere a ei în unități mai mici, a fost considerată excesivă.

Ceea ce mi s-a părut spectaculos în argumentarea judecătorului federal este următorul lucru. Potrivit reglementărilor americane în vigoare, pentru ca o companie să fie considerată în poziție de monopol pe o anumită piață, trebuie să dețină cel puțin 60% din respectiva piață.

Ei bine, judecătorul cu veleități literare nu spune că acest lucru nu se întâmplă în cazul Facebook, ci, mai degrabă, că piața pe care acționează Facebook nu beneficiază de măsurători tradiționale, precum „volumul veniturilor sau numărul de unități vândute”: „Piața pe care acționează Facebook nu este una obișnuită sau intuitivă; serviciile de rețele sociale pentru uz personal (Personal Social Networking – PSN) sunt gratuite, iar definițiile a ceea ce înseamnă aceste rețele – ce funcționalități ale unei aplicații mobile sau ale unui website se încadrează sau nu acestei definiții – sunt departe de a fi limpezi ca lacrima. În acest context neobișnuit, incapacitatea Comisiei Federale pentru Comerț de a oferi indicii clare cu privire la modalitatea de a măsura cota de piață a Facebook face ca afirmația cu privire la depășirea pragului legal de 60% să fie prea speculativă și apodictică pentru a fi, în continuare investigată”.

Ca să continui și eu pe linia exprimărilor literare, „ape vor seca în albie” până când comunitatea de experți, cercetători, decidenți etc va ajunge la o măsurătoare care să confirme sau să infirme afirmația „Facebook = spațiul public”, una care să treacă de severitatea unei examinări juridice.

Până atunci, vă invit să aruncați un ochi pe graficul pus la dispoziție de statista, potrivit căruia 73% dintre cetățenii americani cu vârste între 18 și 65 de ani declară că utilizează plaforma în mod regulat (cercetare derulată în trei valuri între februarie 2020 și martie 2021); aceasta fără a lua în calcul utilizarea, de către 49% dintre cei chestionați, a mesageriei de Facebook, a Instagramului (48%) și a mesageriei WhatsApp (14%).

În plus, să ne amintim de unde am plecat: decizia de luni, favorabilă Facebook, a dus la creșterea valorii de piață a companiei, probabil și a numărului de utilizatori și de interacțiuni pe platformă.