Despre continuități și rupturi, adică despre teologie și universitate

Zilele trecute, Claudiu Tufiș – un cunoscut și mediatizat profesor al Universității București – și-a vărsat năduful în legătură cu alocarea pe facultăți, considerată inechitabilă, a locurilor bugetate pentru examenul de admitere din vara și toamna acestui an. După aceea, uitându-se pe lista facultăților și comparând locurile atribuite fiecăreia, profesorul Tufiș a ajuns la concluzia că Facultatea de Teologie Ortodoxă (172 locuri bugetate) beneficiază de mai multe locuri decât alte specializări precum chimia, biologia, fizica – fără să spună, însă și că Științele Politice (213), sau Literele (507) sau Geografia (406) sau se aflau în aceeași situație ”privilegiată”.

Am să mă refer, într-un al doilea articol, la mecanismul atribuirii locurilor către diferitele facultăți, mecanism cu care m-am războit timp de 25 de ani. Aici aș vrea să pun dezbaterea într-o perspectivă ocolită până acum de multiplele luări de poziție declanșate de postarea profesorului Tufiș și să vorbesc despre cele două opțiuni posibile: facultăți de teologie în universități laice sau facultăți de profil laic, științific, în universități confesionale.

Profesorul Claudiu Tufiș a asociat compararea cifrelor de școlarizare votate Senatul Universității din București cu o problemă de principiu, legată de compoziția, pe specializări, a unei universități.

În esență profesorul Tufiș afirmă: ”Repet treaba aceasta de mai mulți ani de zile: facultățile de teologie nu au ce căuta în universități. Putem avea studii religioase sau orice altă specializare vreți, dar nu teologie, unde numirea profesorilor depinde nu doar de concursuri ci și de binecuvântarea bisericii, sau unde studenții au nevoie de recomandare de la duhovnic pentru a candida”. (Sursa AICI)

Argumentarea lui Claudiu Tufiș se dezvoltă pe două paliere:

• unul pur teoretic (teologia este diferită de studiile religioase, în particular și de orice abordare laică a realității, în general)
• altul administrativ (dar cu rădăcini constituționale, așa cum a subliniat fostul ministru al educației, Daniel Funeriu) – dubla subordonare a acestor facultăți (care nu este un caz unic, deoarece și alte specializări din România se află într-o situație analogă).

Pe primul palier, autorul pleacă de la premisa că există o ruptură între profesia de de preot și cea de savant (chimist, geolog etc) și consideră că Facultatea de Teologie Ortodoxă pregătește exclusiv preoți (voi reveni asupra acestor argumente), pentru care ar fi suficientă și o formație de nivel liceal si post-liceal (seminarul de teologie).

Reacția sa a născut mai multe discuții înfocate, inițial în social media, ulterior preluate și amplificate și de unele instituții de presă. Au existat două tipuri de răspunsuri, unul care susține caracterul absolut laic al Universității, excluzând, în numele acestei viziuni, orice coabitare și colaborare cu domeniul teologic și altele care susțin că locul teologiei este în mediul universitar; în acest ultim caz se pornește fie de la argumentul istoric (facultățile de teologie au fost, din Evul Mediu până în prezent, parte a universităților, ba, în plus, în România ele au fost facultăți fondatoare ale universităților), fie de la ideea că teologia are o dimensiune spirituală și teoretică asemănătoare celorlalte ”științe” socio-umane.

Aceste reacții au venit de la persoane particulare și aproape deloc de la instituțiile care erau implicate în această confruntare de principii. În acest context, nu putem ști dacă reacția, publicată pe adresa personală de Facebook de domnul Vasile Bănescu, reprezintă punctul de vedere personal al domniei sale și nu poziția oficială a bisericii ortodoxe române – așa cum au sugerat unele preluări din mass media (deși nu pot să nu spun, aici și acum, că orice student din anul întâi de la o facultate bună de relații publice știe că purtătorul de cuvânt al unei instituții nu trebuie să exprime altceva decât punctul de vedere oficial al instituției respective, pentru că el o reprezintă pe aceasta și nu se reprezintă și promovează pe sine însuși).

În același context se plasează și un text de autor publicat de agenția de presă Basilica, care reia, citând copios, diverse puncte de vedere (respectiv ale profesorului Claudiu Tufiș, profesorului Constantin Cucos, domnului Vasile Bănescu) – Sursa AICI.

În mod ciudat, în această confruntare nu s-au auzit vocile instituțiilor care erau implicate, fie și măcar prin evocarea numelui lor, în dezbaterea pornită de către profesorul Tufiș și mereu amplificată de alte persoane care și-a exprimat opinia pro sau contra. Universitatea București s-a mărginit să răspundă – dar la cererea Edupedu.ro – printr-un mesaj al purtătoarei de cuvânt Mirabela Amarandei, referindu-se exclusiv la chestiunea distribuției locurilor pe facultăți: textul respectiv arată că în Senat s-au votat doar propunerile facultăților, pe care urmează apoi să le confirme Ministerul Educației și abia apoi se va trece la (faimoasa) ”redistribuire internă”. Se pare că ziariștii nici nu au băgat în seamă acest răspuns, deoarece ei l-au ignorat și s-au concentrat asupra problemei legitimității prezenței facultăților de teologie în spațiul universitar!

A existat un comunicat al Facultății de Teologie Ortodoxă a a Universității București (Sursa AICI), preluat de presă mai ales pentru tonul vehement și atacurile ad personam (”Prin urmare, considerăm că afirmațiile domnului Claudiu Tufiș sunt fără niciun fundament, constituindu-se doar într-un atac necolegial, neacademic și lipsit de orice etică, fapt care nu poate onora un membru al comunității noastre universitare”) – aspect care, de altfel, a aruncat în umbră argumentele constituționale și academice judicious evocate. Și atât…

Exact gazda Facultății de Teologie și obiectul dezbaterii – adică Universitatea București – nu a exprimat nicio poziție oficială, astfel încât în acest moment nu știm dacă Universitatea București consideră validă sau nu, din punct de vedere măcar al filozofiei didactice, al istoriei, al principiilor constituționale sau al relațiilor cu piața muncii, integrarea teologiei în profilurile universitare.

Nu am văzut nicio luare de poziție din partea Consiliului Național al Rectorilor, instituție de obicei vocală în diversele chestiuni legate de viața universitară și vizată implicit de chestiunea evocată. De asemenea mărturisesc că m-aș fi așteptat să văd o reacție altor facultăți de teologie din țară (fie ele ortodoxe sau de altă confesiune), sau, la modul ideal, un document semnat de decanii acestor facultăți, reuniți în jurul apărării menținerii facultăților teologie în inima mediului academic.

Nici măcar ASCOR, o asociație puternică și foarte activă în viața socială, religioasă și universitară, nu a exprimat public vreun punct de vedere asupra acestei chestiuni.

Dezbaterea aceasta poate să continue sau poate să se stingă, ca o vâlvătaie care a mistuit pasiuni de moment, dar care nu a generat o reflecție profundă.  Ceea ce mă surprinde pe mine, din ce am citit până acum, este puținătatea argumentelor și sărăcia cunoașterii fenomenului despre care toată lumea își dă cu părerea – ideea dominantă  a adversarilor păstrării facultăților de teologie în universități este aceea că facultățile de teologie produc preoți de parohie, că numărul acestora este deja prea mare și că ar trebui să se reducă cifra de școlarizare alocată și să se redistribuie către alte profiluri de care societatea ar avea mai mare nevoie.

În subtextul acestei idei se află o veche temă a secolului al XIX-lea, deci a perioadei asociată cu ceea ce numim modernizare și care susține că progresul și emanciparea socială, politică, educațională etc., nu se pot produce decât într-un cadru radical laic; sau, întorcând moneda, obstacolul cel mai mare împotriva modernizării este gândirea religioasă și instituțiile care o reprezintă – deci acestea trebuie marginalizate (tema privatizării religiei și a fragmentării puterii ecleziastice).

Cei care au studiat mersul istoriei sau care au aprofundat lucrările, fie din științe politice, fie din sociologie, fie din filosofie, fie din științele comunicării, fie din socio-antropologia religiilor, știu că la ora actuală nimeni nu mai crede că laicizarea este cel mai important motor al modernizării și că religia este un fenomen condamnat la dispariție.

Din contra, toate studiile arată că modernitatea și postmodernitatea sunt în continuare, în formula memorabilă a lui Peter Berger, la fel intens religioase precum și epocile anterioare. În consecință, fondul problemei nu mai este dacă religia și instituțiile religioase sunt sau nu un obstacol în calea modernizării, dacă își au sau nu au locul în toate instanțele și instituțiile moderne, de la sfera publică la parlamente, guverne, universități etc. Problema esențială se referă la modul în care se poate face sinteza dintre gândirea laică și gândirea religioasă (temă care i-a preocupat pe Jurgen Habermas și John Rawls) și modul în care instituțiile religioase contribuie la dezvoltarea socială, economică, politică și culturală (subiectele tratate de nume celebre precum J. Casanova sau A. Giddens).

Dacă jurnaliștii sau alte persoane care s-au implicat în discuția aceasta ar fi deschis siturile universităților, ar fi observat că facultățile de teologie pregătesc nu numai preoți de parohie, ci și specialiști care vor activa în domeniul asistenței sociale, alții care vor fi cadre didactice, alții care vor fi pictori, restauratori,  muzeografi etc.

În opinia mea, integrarea formării teologice cu alte tipuri de specializări într-un model de tip dublă specializare, este încă la început și facultățile de teologie nu au explorat decât o parte din multele posibilități de dialog cu celelalte specializări din cadrul universităților.

Haideți să facem acum un exercițiu de gândire ipotetică și să privim problema și din cealaltă perspectivă. Să plecăm de la presupunerea că ceea ce susține profesorul Tufiș este legitim și că facultățile de teologie nu ar trebui să fie plasate în interiorul universităților; evident de aici se deduce că nici în cadrul universităților inginerești, al celor de medicină sau al celor de construcții ori agronomie etc. Deci, cu alte cuvinte, teologia ar trebui să fie ruptă de specializările oferite în spațiul universităților tradiționale.

Și atunci? Ajunge să ne uităm în jurul nostru ca să constatăm că există numeroase, chiar foarte numeroase, universități confesionale, multe din ele mai mult decât prestigioase, atât în planul cercetării științifice, cât și al formării de specialiști în diverse domenii. Aceste universități, construite în jurul unei religii sau denominații, pot purta nume de rezonanță precum Universitatea Sapienza din Italia, sau Université Catholique de Luvain la Neuve din Belgia, sau Westminster College din Anglia, fără a mai vorbi de numeroasele universități de pe teren american, asociate diverselor denominații (între cele mai reputate fiind Texas Christian University, Southeran Methodist University, Baylor University, Concordia University etc). Chiar și în România există universități confesionale, precum ar fi Universitatea Emanuel din Oradea, Institutul Teologic Protestant din Cluj etc. Și probabil că, dacă ne uităm la scara întregii planete, vom găsi universități confesionale asociate tuturor marilor religii ale lumii moderne.

Și atunci ce ar împiedica, păstrându-ne în ipoteza sugerată de reacția profesorului Tufiș, crearea unor universități ortodoxe în România – lucru, de altfel, destul de ușor de îndeplinit în plan legal, administrativ și academic? Universitățile se creează prin legi votate de Parlament și mă îndoiesc că Parlamentul român nu ar vota o asemenea lege – ba, mai mult, îmi aduc aminte că în Parlament a fost schimbată un articol de lege a educației, pentru a se permite acreditarea universităților confesionale cu o singură facultate (de teologie evident) și nu cu trei facultăți cum spunea legea.

De asemenea, există o comisie de profil în ARACIS, iar marea majoritate a facultăților și a secțiilor, la nivel licență, precum și a programelor de master de tip mono sau pluridisciplinare, a fost deja acreditată; la aceasta să adăugăm faptul că dublele specializări, deja existente, între teologie și cariera didactică, teologie și asistență socială, sau teologie și arte plastice ori muzică vor putea fi un model pentru apariția altor programe de dublă specializare, unele în interiorul câmpului teologic, cum ar fi teologie și comunicare, altele în spațiul laic, unde anumite domenii pot, prin cumularea unor cunoștințe de specialitate cu alte cunoștințe de tip teologic, să ofere specialiștii de care societatea are nevoie. Ceea ce va conduce și la un exod de cadre didactice și de candidați la admitere dinspre universitățile devenite acum declarat laice si agnostice ori atee, către universități cu o componentă spirituală mai accentuată.

Dar despre problema candidaților la admitere și repartizarea locurilor bugetate, în articolul următor.

Citește și:

Magda Bistriceanu: ”Unii așa-ziși «salvatori» nu sunt decât niște vânători de voturi”

VIDEO | Incident FABULOS la ședința Consiliului Local Sector 1. Un consilier a apărut în pielea goală. „Alberto, închide camera!”

Universitățile și polarizarea puterii

Către universitatea corporatistă

Lanțul slăbiciunilor

CCR, lovitură pentru Nicușor Dan, USR și ONG-urile care pun ”frână” urbanismului în Capitală: ”A respins, ca NEÎNTEMEIATĂ, obiecția de neconstituționalitate formulată”