„Dezordinea informațională – o criză care le exacerbează pe toate celelalte”

Pe 15 noiembrie, Comisia Institutului Aspen pentru studierea „dezordinii informaționale” a publicat un raport cu privire la cauzele acest fenomen, formele de manifestare, precum și modalități de acțiune prin care autoritățile, sectorul privat, liderii comunității și societatea civilă (inclusiv mediul educațional) ar putea contribui la reducerea efectelor sale negative.

 Suntem în plină criză a încrederii și a adevărului

În avalanșa de studii și cercetări cu privire la dezinformare, raportul Aspen se distinge prin faptul că leagă fenomenul de o criză majoră a democrațiilor liberale, criza de încredere: „Suntem în plină criză a încrederii și a adevărului… Problema se extinde cu mult dincolo de dezinformarea promovată de actori statali sau de escrocheriile medicale care promovează remedii minune; este înrădăcinată în provocări mai largi cu care se confruntă, azi, statele – de la creșterea inegalităților la  scăderea încrederii publice în instituții, până la fragmentarea spațiului public, fărâmițarea mass media și explozia rețelelor sociale”. Dezordinea informațională exacerbează toate celelalte crize deoarece „atunci când pseudo-informațiile devin la fel de răspândite, de persuasive și de distribuite precum informațiile factuale, legitime, se creeză o reacție în lanț de efecte negative”.

Raportul comisiei subliniază că, într-o societate liberă, nu există „arbitri ai adevărului”, ceea ce nu conduce, totuși, la ideea că fenomenul ar putea fi lăsat să se dezvolte în voie.  Mai mult, dezordinea informațională este o problemă care nu va fi niciodată complet gestionată, eradicarea ei reprezentând un fals obiectiv. Ceea ce se propune, în schimb, este înțelegerea fenomenului, atenuarea efectelor sale negative, mai ales atunci când aceste efecte se înregistrează la nivelul categoriilor celor mai vulnerabile ale unei societăți. Așa cum am relevat deja, raportul încadrează fenomenul în „galeria” unor suferințe cronice ale societăților contemporane: inegalitatea, injustiția socială, percepția de „oameni, locuri și țări lăsate în urmă”, incapacitatea actualelor sisteme de guvernare de a produce bunuri publice, precum educația, sănătatea, infrastructura fizică sau infrastructura digitală.  

Cert este că, mai peste tot în lumea occidentală, lipsesc abordările strategice, asumate la nivel de leadership. Peste tot, statele au fost luate cu asalt de noile tehnologii și de ecosistemele informaționale dominate de acestea. În același timp, potrivit analizei, liderii/ proprietarii platformelor tehnologice, aflate la originea acestor mega-schimbări ale ecosistemelor informaționale au abuzat de încrederea sau exuberanța utilizatorilor, au ascuns date importante despre ceea ce se întâmplă în spate și au blocat cercetările care ar fi contribuit la cunoașterea și conștientizarea noilor probleme care confruntă societatea.

 Ce facem când adevărul devine o ruină?

Comisia Aspen își propune să facă mai mult decât să combată dezinformarea, anume să creeze un ecosistem informațional mai robust. Pentru aceasta, sunt recomandate câteva acțiuni precise, care să (re)construiască integritatea acestui ecosistem: scoaterea la suprafață a fenomenului și creșterea nivelului de înțelegere a formelor de manifestare, consolidarea încrederii și reducerea efectelor negative.

Parcurgerea acestor recomandări și adaptarea lor la contexul cultural și social al țării noastre ar putea constitui, în opinia mea, un bun punct de pornire pentru o eventuală conversație națională pe marginea amplului fenomen al dezordinii informaționale. Indiferent de posibilele soluții ce ar putea fi gândite, există câteva dominante ale acestei conversații care are loc în toate statele lumii occidentale, în toate democrațiile liberale: nevoia de a investi în sisteme mass media robuste, capabile să inoveze și să reziste ele însele bombardamentului care vin dinspre mediul online, bombardament care, printre altele, drenează și resursele și contribuie la starea de precaritate a jurnaliștilor; implicarea și responsabilizarea platformelor digitale în ceea ce privește moderarea conținutului, transparența publicității, transparentizarea superspreader-ilor și a instrumentelor de viralizare folosite de aceștia, organice sau artificiale; investiții masive în alfabetizarea online, o nouă alfabetizare la nivelul întregii societății cu privire la modul în care funcționează rețelele sociale.

Vă invit să citiți aceste recomandări și să reflectați la validitatea și realismul lor pentru spațiul public românesc, așa cum arată acesta în zilele noastre: fracturat, degradat, învrăjbit, dominat de zvonuri, emoții negative, informații aproximative, capturat de superspreaderi vocali și agresivi și, mai ales, afectat de o acută criză de încredere.    

O ultimă idee merită, cred, subliniată, în contextul acestei analize sumare. Raportul face un apel la liderii comunității, liderii mediului de afaceri, liderii politici și cei care și-au dovedit competența într-un domeniu profesional precis: apelul ca acești lideri să promoveze noi norme de interacțiune în spațiul public, bazate pe dialog, pe discurs civilizat, rațional și factual. Doar prin această coaliție implicită, cei care, în mod intenționat și repetat își folosesc expunerea publică tocmai pentru a distruge încrederea, pentru a instrumentaliza suspiciunea, pentru a afecta bunurile publice și integritatea ecosistemului informațional în ansamblul său ar putea reveni la poziția relativ marginală în acest ecosistem. Atâta timp cât superspreader-ii dezinformării nu se confruntă nici măcar cu riscuri reputaționale, este posibil ca spațiul public să se degradeze în continuare. Iar adevărul va deveni, ca să preiau exprimarea inspirată a lui Jennifer Kavanagh și Michael D. Rich, o ruină. Nu ne rămâne decât să medităm dacă o stare de ruină a adevărului și a încrederii publice ar fi ceva care să ne lase indiferenți.