Există boli fără leac în anul 2021! Nu am intenția de a desena vreun tabel medical al maladiilor care au un parcurs ireversibil. Nu mi-am propus să scriu despre cancer sau despre nu-știu-ce altă maladie epustuflantă față de care cercetările din domeniu nu au developat niciun remediu. Nici nu am competența medicală.
Voi scrie, însă, despre cea mai necruțătoare afecțiune a sistemului medical din România. Una care pare să nu răspundă la niciun tratament. Diagnosticul, oricare ar fi el, nu o poate cuprinde fidel și nicio rețetă nu-i poate fi prescrisă. Este epicriza unei boli care ucide mai mult decât ucide cancerul. Și mai mult decât orice altă boală. Este vorba despre mită! Mita înrădăcinată în sistemul de sănătate și care a murdărit până acum, dar murdărește și azi halatele albe. Mita care erodează statuia mitică a lui Hipocrate, legendarul tămăduitor din Cos, considerat ”Părintele medicinei”, cel la soclul căruia fiecare student jură să-i urmeze învățăturile. Să se supună, umil, unui codice al moralității, să slujească necondiționat semenilor. Să slujească celui aflat în suferință.
Azi, jurământul lui Hipocrate nu mai pare decât un angajament vetust, golit de valori. Nici simbolul nu s-a mai conservat, darămite obligația în sine. În Grecia antică a lui Hipocrate, șarpele încolăcit în jurul unei cupe ori al unui sceptru era simbolul medicinei. În medicina actuală, mita pare să se fi încolăcit peste spitale și să fie negrul simbol al ei. Cel puțin în România!
Săptămâna trecută, citeam un sondaj publicat de GÂNDUL.RO (DETALII GĂSIȚI AICI!), iar concluziile patologice ale acestuia expuneau radiografia unui sistem putred. Sistemul de sănătate.
”Un român din cinci a dat mită, în perioada pandemiei, în spitale”, este diagnosticul unei maladii cumplite. Mi-e teamă că, în realitate, această maladie este mult mai acută.
Același studiu sociologic realizat de Transparency International este tranșant ca un bisturiu. El arată – dacă mai era nevoie de un sondaj, iar lucrurile nu erau evidente – că nivelul corupției constituie, în sănătate, ”o problemă majoră” în România. Însă, dacă situația nu ar fi gravă și ar permite o glumă digerabilă, mi-aș aminti de celebrul banc ”Avem o veste bună și una rea!”
”Vestea rea” ar fi că această problemă – a mitei din spitale – a cangrenat România, iar ”vestea bună” ar fi că întreaga Europă pare să fie afectată de mită. Cu alte cuvinte, niciun stat european nu este declarat ”sănătos clinic” din acest punct de vedere. Mai mult ori mai puțin, este o boală care a pătruns, asemenea unui microb, în sistemele de sănătate publice de pe continent.
Dar să ne focusăm asupra propriilor suferințe. În timp ce numai 6% dintre persoanele din interiorul U.E. au declarat că au oferit șpagă pentru a avea acces, sub o formă sau alta, la serviciile medicale, 22% dintre români au recunoscut, cu onestitate, că au mituit un cadru medical pentru a beneficia de un tratament privilegiat.
Acest procent ne clasează pe primul loc în clasamentul sistemelor de sănătate corupte. Bulgaria (19%), Ungaria (17%), Lituania (17%) și Croația (14%) ne urmează. ”Fenomenul este, de asemenea, relativ frecvent și în Belgia (10%), Austria (9%) și Grecia (9%), arată sondajul, care a fost realizat între octombrie și decembrie 2020”, potrivit colegilor de la GÂNDUL.RO.
Desigur, justificările acestei ”boli” sunt nenumărate, iar buzunarele cadrelor titulare și personalului auxiliar înregimentate în unitățile medicale din România par tot mai largi. În asemenea patologii, nu doar efectul – persoana cea coruptă – ar fi prezumat unui tratament, ci și cauza – persoana care corupe – ar fi tratabilă. În practica judiciară, cel care mituiește îmbracă „halatul” denunțătorului și e absolvit, legal, de orice culpă. De ce oare? Mituitorul nu este cu nimic mai sănătos decât cel mituit. Dacă nimeni nu ar accepta să corupă, nimeni nu ar fi corupt!
Însă cum ne tratăm de teamă, devenită tradiție, că, oricând, bisturiul ar putea ”aluneca” în zig-zag dacă nu e ”uns”?!
Atâta vreme cât cauza va exista, nici boala nu se va eradica! Sloganul ”Stop șpagă!” – prezent pe culoarelor spitalelor în ultimii ani, într-o sterilă campanie națională – nu a avut, carevasăzică, niciun efect. Poate că e momentul să schimbăm strategiile de prevenție și să acceptăm că problema e la noi, pacienții, nicidecum la ei, la așa-zișii bolnavi din sistemul de sănătate. Sau să ne declarăm bolnavi fără leac și să funcționăm ca și până acum.
P.S. Personal am constatat că există și mulți medici care nu acceptă mita ca recompensă a meseriei lor, ci primesc zâmbete și mulțumiri. Dar ei sunt doar excepțiile!