„Fake news” nu înseamnă jurnalism
Transformările tehnologice ale ultimilor ani s-au constituit și într-un asalt fără precedent la adresa sistemelor de tip expert, a sistemelor de intermediere a cunoașterii și a accesului la informație. Jurnalismul nu a fost ferit de acest asalt venit mai cu seamă din partea giganților digitali, tendință la care țări precum Franța, Germania, Canada au început să ofere un tip de răspuns (amenzi aplicate giganților, investiții pentru diversificarea mass media, obligativitatea unor onorarii pentru conținutul preluat din mass media). În România, dezbaterea privind raportul dintre mass media și tehnologie, dintre mainstream, pe de o parte, și mass media alternative, creatorii independenți de conținut, jurnaliștii-influenceri sau influencerii-jurnaliști, cetățenii autoproiectați în roluri temporare de jurnaliști, pe de alta, se află, cu câteva excepții, la început.
Deficitul de atenție și deficitul de încredere
În ultimele două decenii, ecosistemul informațional a fost martorul unor imense transformări induse în principal de schimbările tehnologice. Dinamica acestor transformări ce preced cu mult pandemia a creat o suită de provocări pentru toate sistemele de autoritate și de intermediere a cunoașterii, pentru ceea ce, în genere, este văzut, perceput drept establishment – știință, școală, mediu academic, instituții tradiționale, chiar mainstream media.
Până la apariția și ascensiunea trepidantă a Internetului, știrile, jurnalismul profesionist reprezentau pilonul de bază al ecosistemului informațional. Democratizarea accesului la informație a fost însoțită, ca urmare a posibilităților oferite de tehnologie, și de o democratizare a producerii și diseminării conținutului, inclusiv a conținutului eronat, înșelător, asociat unor scopuri de dezinformare și de destrămare a țesutului social. Așa încât, astăzi, într-o lume a surplusului de informații, a bombardamentului informațional continuu, știrile ca produs finit, complex și costisitor, rezultat al unui efort organizațional, nu își mai găsesc decât cu greu locul în ecosistemul profund schimbat, iar profesia în ansamblu și sistemul mainstream media se confruntă cu un deficit de încredere și un deficit de atenție. Deficite gemene care se traduc în migrarea publicului către surse „alternative”, pierderi financiare și pierderea relativă a relevanței sociale.
Mass media – țintă predilectă a atacurilor împotriva „sistemului”
Interesant este că, în timpul pandemiei, mass media mainstream/ tradiționale din întreaga lume occidentală au fost sub atac predilect, acuzate că fac parte din „conspirația globală”, că sunt „plătite”/ „corupte” pentru a susține doar punctele de vedere oficiale/ „globaliste”, că „cenzurează” vocile incomode, chiar că „dezinformează”, transmit „fake news”. Pe scurt, că sunt parte a sistemului, chiar un simbol al acestuia.
Așa cum am argumentat în repetate rânduri, în mod fundamental, la originea dezordinii informaționale, a patologiilor informaționale pe care le denumim cu termenul imprecis, dar popular, „fake news”, se află mediul online/ platformele digitale; iar mass media mainstream – privite ca întreg – sunt mai degrabă în postura de „victime colaterale”, alături de alte sisteme tot „tradiționale” de intermediere a cunoașterii și a accesului la informație. Acesta este, în interpretarea mea, și sensul afirmației recente a lui Jean-Paul Philippot, directorul pentru comunitatea franceză a Societății belgiene de radio-televiziune (RTBF): „fake news nu reprezintă jurnalism”.
Volumul și amploarea dezinformării, mai ales a dezinformării care mimează produse și practici jurnalistice amenință și mai mult rolul jurnalismului, accelerând procesul de pierdere a credibilității și a reputației. Consecințele acestor fenomene sunt că, în contextul unor societăți polarizate sau, pentru a împrumuta expresia lui Pablo Neruda, cele aflate într-o „splendidă derută”, dezinformarea, mai ales cea alimentată dinspre mediul digital, riscă să eclipseze și mai mult rolul deja fragil al jurnalismului, în fapt, al unui sistem de referință privind realitatea factuală, realitatea împărtășită.
Cu precizarea că mass media mainstream/ tradiționale nu sunt tocmai victime inocente în jocul dezinformării sau cel puțin nu întotdeauna; poate de prea multe ori, ele intră în jocul dezinformării prin insuficientă documentare, politică editorială și sistem de finanțare, prin presiunea de a ieși cu o informație de breaking news sau, în mod ironic, prin presiunea de a „prinde” din urmă ceva ce s-a diseminat, viralizat deja în mediul online.
Libertatea de exprimare – cuplată cu libertatea de atenție
Cum poate ieși jurnalismul – ca profesie, ca sistem de referință pentru înțelegerea realității – din această adevărată strânsoare?
În primul rând, cred că este necesar să recunoaștem: competiția dintre platformele digitale și mass media mainstream a fost, fără doar și poate inegală; printre motive: noutatea, atractivitatea, posibilitățile autentice privind interactivitatea, generarea conținutului, oferirea unei voci, a unei posibilități de exprimare celor excluși în mod sistematic din conversația publică. Faptul că, mai ales sub imperiul pandemiei, am constatat că aceste sunt săbii cu două tăișuri, ar merita o discuție de sine stătătoare.
În același timp, este onest să recunoaștem că platformele digitale au inovat imens, la niște cote nebănuite până acum 10-20 de ani, iar acest ritm trepidant de inovație nu a fost urmat de către mass media. În țările care investesc mai mult în această direcție, apar deja proiecte notabile privind jurnalismul vizual, sau jurnalismul bazat pe date (data journalism). Redacțiile de știri se transformă în adevărate laboratoare de realitate augmentată, laboratoare digitale care folosesc Inteligența Artificială, automatizarea, computerizarea, analiza seriilor de date pentru a relata subiecte complexe. Așadar, o primă ieșire ar putea fi oferită tocmai de un avânt de inovație în ceea ce privește mass media, cuplarea cu tehnologia; dar fără a deveni o palidă copie a acesteia, o simplă sursă de venit pentru deținătorii tehnologiei (cu un exemplu posibil incomod, fără simple pagini de Facebook ale publicațiilor/ emisiunilor radio sau TV).
Audiența online a jurnaliștilor reprezintă o valoare imensă, al cărei potențial nu este încă valorificat pe deplin. Jurnaliștii dispun de o mulțime de instrumente noi care permit angajarea publicului și diseminarea conținutului original; știrile pot fi transmise prin intermediul spațiilor interactive, cum ar fi podcast-uri, camere audio live, buletine informative personalizate sau decupate tematic, precum și alte instrumente care pot pune la lucru conectivitatea actualului ecosistem informațional.
Dar poate cele mai importante demersuri sunt cele de reclădire a relației de încredere cu publicul și de recâștigare a atenției. În general, când vine vorba despre jurnalism, principalul concept și principala preocupare sunt cele legate de libertatea de exprimare. Dată fiind bătălia pentru atenție, „economia atenției” în care trebuie să performeze mass media, poate că acest concept tradițional ar trebui completat de „libertatea de atenție”. Concept care să aducă în mod constant în conversația publică, în scopuri de conștientizare, chiar de apărare, rolul algoritmilor, al motoarelor de recomandare și de căutare, al practicilor de colectare a datelor în vederea publicității targetate, a propagandei algoritmice.
În sfârșit, în paralel cu aceste posibilități (inovație, valorificare a tehnologiei, recâștigarea atenției în confruntarea cu giganții digitali) și multe altele asemenea, jurnalismul ar trebui să lupte pentru propria sa relevanță. Și o poate face prin faptul că îmbrățișează valori precum complexitatea și meticulozitatea (diferite de îmbrățișarea simplității, a coincidențelor, a traducerilor sau preluărilor întâmplătoare de pe Internet, a documentării de genul „las că știm noi cum stă treaba”); prin faptul că se luptă pentru prestigiul profesiei, ceea ce presupune, printre altele, coduri de etică, procese transparente care să ofere mijloacele de validare publică a muncii jurnalistice, standarde minime pentru includerea în profesie. Plus cultivarea sistematică, în interiorul profesiei și în afara ei, a conștiinței că, într-o democrație liberală, jurnalismul este un bun public, care ar trebui dezvoltat, întreținut și conservat ca orice alt bun public.