Prima pagină » Opinii » Fraților, sunteți haliți! Alde Tate au ajuns pe mâna femeilor!

Fraților, sunteți haliți! Alde Tate au ajuns pe mâna femeilor!

Fraților, sunteți haliți! Alde Tate au ajuns pe mâna femeilor!

De când au fost arestați – din 30 decembrie 2022 și până acum -, frații Tate au ajuns pe mâna femeilor. Aș zice că nu mai au nicio șansă. Parcă văd cum vor sta în arest preventiv șase luni dacă rechizitoriul nu va fi finalizat în acest timp, ca să mai ia după aia o porție de cătușe în formă continuată. De ce spun asta? Pentru că judecarea lor a picat până acum doar la judecătoare, nu la judecători.

Din păcate pentru ei, discursurile pline de misoginism le-or fi adus faimă printre grupurile neorganizate de tineri imberbi sau printre adulți cu creierul emasculat, dar nu s-au gândit o clipă că, dacă vor ajunge într-o zi după gratii, în instanțele din România, majoritare sunt femeile-judecător.

Așa că eu cred că degeaba își fac alde Tate mari speranțe că data de 1 februarie 2023, atunci când se va judeca contestația la prelungirea mandatului de arestare, va fi o zi de bun augur, cu soare pe Drumul Bisericii din Voluntari și că vor scăpa cu o măsură preventivă mai blândă cum ar fi arestul la domiciliu sau controlul judiciar.

Pentru că – din informațiile mele – completul de la Curtea de Apel care va judeca această contestație va fi tot unul feminin, ca și în data de 10 ianuarie 2023 (președinte complet Daria Isabela Miheț și judecător de drepturi și libertăți Rodica Greta Ciurtu), când s-a judecat contestația la mandatul de arestare.

La TMB, în data de 20 ianuarie 2023, când s-a judecat prelungirea mandatului de arestare preventivă, ce să vezi… tot judecătoare femeie, doamna Cătălina Cruceru. Așa fiind, frații Tate n-au nicio șansă. Sunt mâncați. Dincolo de tot ce pledează avocații lor în apărare, dincolo de insuficiența probelor subliniată chiar și de aceste doamne judecător în încheierile lor cu privire la infracțiunea de viol și, după cum se arăta în motivarea Curții de Apel din 20 ianuarie 2023, “se impune administrarea de probe suplimentare, care să coroboreze declarațiile persoanei vătămate și să lămurească situația de fapt“, sau “(..) din perspectiva probatorie sunt suficiente elemente care să conducă la suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele expuse“, se poate pune întrebarea cât de imparțial poate fi un judecător-femeie care a citit în dosarul de la instanță transmis de procurorii DIICOT fraze pe care Andrew Tate le-a rostit la adresa femeilor.

În motivarea judecătoarelor de la TMB chiar se face trimitere la una din declarațiile lui Emory III Andrew Tate, care sună așa: “Femeile înțeleg să folosească sistemul judiciar pentru a pedepsi bărbații și eu consider că aceste declarații împotriva mea sunt date de aceste femei care sunt geloase, care nu au știut altceva decât să îmi ceară bani pentru a merge la cumpărături “.

Mai mult, judecătoarele TMB notează că toate persoanele vătămate din prezenta cauză (n.red. – patru, nu șase, cum zice DICOT, că două sunt “victime” care nu acceptă că au fost făcute victime de către Parchet!) i-au cerut inculpatului Tate III Emory Andrew atenție și afecțiune, solicitare care, evident, a fost condiționată de acest inculpat de realizarea de către victime a unor activități care să îi aducă tocmai acestuia venituri”.

Dacă mai adaug aici încă o frază din motivarea Curții de Apel din 20 ianuarie 2023, frații Tate, repet, oricât s-ar visa ieșiți din celula arestului Capitalei, șansele lor sunt minime.

Iată cum sună această frază:

“Pericolul concret pentru ordinea publică derivă astfel din natura infracțiunilor, modul de comitere (prin acțiunea conjugată a mai multor persoane, recrutând mai multe victime prin inducerea lor în eroare, prin acte multiple de executare față de victimele aflate în situații vulnerabile, ajutând la satisfacerea intereselor patrimoniale ale inculpaților, perioada de timp în care s-ar fi desfășurat activitatea infracțională, dar și din mediul din care inculpații provin și a altor împrejurări privitoare la persoana acestora, sens în care completul colegial are în vedere faptul că inculpații Tristan și Andrew Tate sunt persoane cu o deosebită influență (influenceri) în mediul digital, adresându-se unui segment foarte vulnerabil al populației  (tineri, în special de sex masculin, cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani) cu mesaje ce denotă lipsă de respect față de femei, încurajând la fapte de natura celor presupus a fi săvârșite de inculpați. Or, astfel de fapte trebuie reprimate și dezavuate în mod clar de către reprezentanții societății, pentru a constitui un exemplu clar pentru oricine ar considera că legile sau rigorile sociale sunt mai prejos de propria persoană și nu i se aplică și lui”.

Personal, mă întreb: ce femeie care i-ar avea de judecat pe frații Tate, citind în materialul procurorilor declarațiile făcute de aceștia ar reuși să-și suprime esența feminină astfel încât să nu aibă un minim de resentiment? E greu, foarte greu, să judeci, femeie fiind, un astfel de caz. Eu, una, nu știu cât de obiectivă și imparțială aș fi putut fi dacă eram în locul lor. Dar, cine știe, poate mă înșel eu… deși rareori s-a întâmplat.

Sigur că există persoane care s-ar întreba cum de au picat, până acum, frații Andrew și Tristan Tate doar pe mâna unor judecătoare. Unul dintre răspunsuri ar fi simplu, dar deja celebru pentru că a ieșit din gura Președintelui: GHINION!

Alții ar spune că acesta ar putea fi un “ghinion” aparent, că pot exista aranjamente, pentru că, de-a lungul timpul, presa a scris maldăre de articole despre vulnerabilitățile sistemului ECRIS și a enumerat ce metode sunt de a ”fenta” sistemul pentru ca un dosar să ajungă la un complet de judecată „favorabil” parchetului.

Concluzia mea este frații Tate și-au făcut-o cu gura lor. În opinia mea, ei ar fi trebuit să știe măcar două citate celebre și astea i-ar fi ferit de multe necazuri:

  • Femeia e ca o punguță de ceai: nu știi niciodată cât de tare este până nu o vezi cum fierbe”Eleanor Roosevelt
  • ”Zona cea mai erogenă a unei femei este mintea” Raquel Welch

P.S.- La Tribunalul București, din 215 judecători 76,44 % sunt femei. La Curtea de Apel București, 75,2%! Procentele astea mă duc cu mintea la un alt citat: ”Iniţial a fost o lume a bărbaţilor. Apoi, a apărut Eva.”


Citește și:

EXCLUSIV VIDEO | Cum se pot compromite dosare penale și cum pot scăpa posibili vinovați. Medic legist: ”Cu cât eliberezi o expertiză medico-legală mai târziu, cu atât ții pe loc mai mult ancheta și se împlinește termenul de prescripție”

EXCLUSIV | Mărturia lui Andrew Tate despre femeia din Republica Moldova care îl acuză de viol. Ce făcea când a cunoscut-o la Londra și de ce i-a cerut sute de mii de euro. ”Voia să devină celebră pe TikTok”

EXCLUSIV VIDEO | De ce se emit, în continuare, certificate de virginitate. Medicul legist Cristian Stan rupe tăcerea: “Ultima dispoziție spune că facem, penultima spunea că nu mai facem, dar în legea în vigoare este consemnat că facem! Normal, ca tehnică de lucru, ar trebui să respectăm legea!”

EXCLUSIV VIDEO | INML are puțini autopsieri și unii sunt voluntari. Medicul legist Cristian Stan: “Implicațiile unei autopsii prost făcute sunt extrem de grave”

EXCLUSIV VIDEO | Șoferii prinși drogați la volan ar putea scăpa nepedepsiți. Dezvăluirile șocante făcute de medicul legist Cristian Stan despre depistarea etnobotanicelor la INML și influența drogurilor asupra capacității de conducere auto: ”Fiecare evaluează cum consideră” 

Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor ... vezi toate articolele