”Gia mura, mura, ce mișto…”

Scandalul ultimelor zile, cu casa RAPPS-ului și plecarea lui Traian Băsescu după ce instanța i-a pus eticheta definitivă de colaborator al fostei Securități, scoate la iveală mizeriile trecutului unui fost președinte care a reușit performanța de a trece prin sita CNSAS-ului ca prin brânză, de mai multe ori, și – uite-așa! – a condus țara timp de 10 ani.

Cu bune și cu rele, dar mai mult rele decât bune, Băsescu trăiește azi rușinea de după a unui adevăr stabilit de judecătorii supremi. Toate privilegiile date de lege foștilor președinți nu mai există, azi, pentru el. Nici casa pentru el și urmaș, nici indemnizația de 75 la sută din salariul Președintelui în exercițiu, nici pază SPP, mașină, consilier și secretar personal. Băsescu a revenit la statutul de om simplu, dar foarte bogat, care trebuie să-și găsească o casă în care să stea, pe banii lui, nu pe ai noștri, pentru toată viața.

Am urmărit cum s-a desfășurat toată această poveste. Cu boala lui Băsescu, cu revenirea în țară, cu infractorul Marian Căpățână expunându-și talentele de scriitor pe gardul imobilului din strada Gogol într-un stil de șătrar-combinator de care nu s-a lepădat după ce a stat la “Mititica”. Căpățână zice că vrea să-i dea Băsescu banii înapoi. Niște sute de mii de euro. Eu consider subiectul acesta închis, câtă vreme Căpățână a avut ocazia să aducă ce probe au vrut mușchii lui atât în timpul anchetei, cât și în timpul procesului care s-a lăsat cu condamnarea lui la 3 ani închisoare și a fratelui lui Traian Băsescu, Mircea, la patru ani închisoare. E drept că – la data la care a avut loc serialul ”Isaura și Băsică” – Băsescu era președinte, avea imunitate totală, doar înalta trădare putea să-l scoată de la Cotroceni și să-l trimită la procurori pentru anchetare. Sau un referendum. Dar, la acea vreme, Băsescu era puternic, era protejat, iar Codruța Kovesi era zeița născută din spuma valurilor unei justiții aservite total comandantului de “Biruință”.

Personal, cred că nimeni nu îi va trage la răspundere pe cei care l-au protejat, respectiv cei din serviciile de informații și, în legătură cu statutul de colaborator al fostei Securității, de la CNSAS. Sursele mele mi-au dezvăluit că, dacă s-ar fi dorit adevărul, arhiva CNSAS avea probe de multă vreme pentru a stopa ascensiunea lui.

Eu cred, însă, că între Traian Băsescu și servicii a existat o frăție, o înțelegere. Ei l-au protejat în schimbul protecției pe care el, Traian, după ce a ajuns președinte, le-a întors-o însutit.

Ia să ne amintim: care a fost momentul apariției stelei lui Florian Coldea, apariție care a dus la ascensiunea acestui personaj până ce a devenit boss-ul SRI-ului? În 2005, când România a fost paralizată de știrea că trei jurnaliști români au fost răpiți în Irak. Despre asta s-au scris foiletoane, au fost cascade de dezvăluiri. A urmat debriefing-ul, spălarea pe creier a multora și crearea așa zisului ”Stat paralel”.

A fost adusă Kovesi în fruntea Parchetului General, Coldea a devenit cel mai important dintre olimpienii lui “Zeus” de la Cotroceni. Așa s-a născut marea corporație SRI – Justitie, așa s-a creat ghilotina pentru neobedienții și nesuferiții sistemului băsist. Iar asta nu trebuie uitat, pentru a nu mai fi vreodată repetat.

Mi-aduc aminte că unul dintre ”nesuferiții” aceștia era Decebal. Decebal Traian Remeș. Fost ministru al Finanțelor. A fost una dintre multele victime ale acelor vremuri. Ironia sorții, Remeș s-a născut la Băsești și a murit strivit de “Caltaboș”, dosar contrafăcut în urma căruia a intrat în pușcărie și acolo s-a îmbolnăvit iremediabil. Și, după această experiență, a și murit. Rămân, însă, declarațiile lui cu privire la episoadele conflictuale pe care le-a avut cu Băsescu, printre ele și acela în care a povestit cum, președinte pe atunci, la învestirea Guvernului din care făcea parte și Remeș, Băsescu i-a șoptit, printre dinți: ”Tizule, să nu mă calci pe bătături!” Decebal nu a ținut cont de această amenințare voalată, dovadă că a încasat-o în plin ceva mai târziu.

Am făcut trimitere în memoria colectivă la acest episod pentru că mi se pare relevant în istoria abuzurilor judiciare din ultimii 15 ani. Ele au fost multe, așa că ar fi nevoie de mult timp pentru a scrie câte un volum pentru fiecare.

Ceea ce trăiește Traian Băsescu azi este efectul de bumerang al faptelor lui. Eu nu l-am ales niciodată pe Băsescu, nu l-am simpatizat defel, am fost un critic al tuturor derapajelor lui și al abuzurilor de care aminteam. Acum a rămas fără privilegii. Găsesc acest moment ca să îmi exprim indignarea față de o lege care le conferă privilegiile astea foștilor președinți. De ce e nevoie ca statul să le dea casă pe tot parcursul vieții? Și pază SPP permanentă pentru că, vezi Doamne, sunt deținători de strict secrete de importanță deosebită (SSID)?

Să-mi fie cu iertare, dar atâția oameni, în atâtea funcții, sunt deținători de SSID. Ei toți cunosc regimul păstrării unor astfel de secrete, care sunt stipulate clar în lege. Dacă o încalci, comiți o infracțiune, iar infracțiunea se pedepsește. Dar, hai să fiu indulgentă și să zic că foștii președinți au nevoie de pază SPP. Cât despre casă, asta ar putea să facă și ei, de-a lungul vieții, ceea ce face orice om. Să își pună bani deoparte, să facă credite etc, iar dacă nu, să stea cu chirie. Ca toată lumea.

De ce trebuie să plătim noi toți astfel de privilegii toată viața pentru casa, indemnizația și paza unui fost președinte? Asta mă face să mă gândesc că electoratul – prins în menghina crizelor care nu se mai termină – ar trebui să fie precaut mai ceva ca un ministru de Finanțe și să aleagă doar președinți care au de la 75 de ani în sus. Nu de altceva, dar să ținem cu banul public, zic… că pentru pensii mărite, pentru copiii care scormonesc prin gunoaie sau dorm prin canalizări, pentru mâncarea pacienților în spitale nu sunt bani…

Desigur, mai am o variantă, ca aceste privilegii să fie acordate pentru o perioadă de maxim trei ani. Timp în care orice fost președinte poate să se gândească în care dintre multele case pe care le are va locui. Sau, dacă nu are, să își achiziționeze una. Și, bineînțeles, fără indemnizația aia de 75 la sută din salariul unui fost președinte, că nici ăsteia nu îi înțeleg rostul.

Apoi, eu zic că un președinte bun nu are nevoie de pază și protecție à la long, câtă vreme a făcut bine societății. De-asta zic că acela care devine Președinte al României ar trebui să aibă în vedere că, așa cum se va comporta și ce va face pe timpul mandatului lui, tot așa va fi și respectat sau, în caz contrar, va ajunge să îi fie rușine să mai iasă în public.

Traian Băsescu are, în continuare, simpatizanții lui. Chiar dacă numărul lor a scăzut vertiginos. Are și dușmani declarați, unii dintre ei apropiați cândva ca marca de scrisoare de fostul președinte. C-așa e-n politică! Unii ling unde au vomitat, alții vomită unde au pupat!

Mai sunt și unii ca Marian Căpățână, care are cu siguranță în spate o cheiță întoarsă acum de personaje fără față, care se folosesc de lipsa lui de educație și apucăturile căpătate în mediul din care provine. Deunăzi, mi s-a întors stomacul pe dos când l-am auzit cum i se adresa jurnalistului Laura Duță de la RTV, cu apelativul “păpușă”. Un mitocan căruia presa îi dă apă la moară, îl saltă în prime-time, îl invită în emisiuni de parcă ar avea lumea ce să audă sau să învețe de la un individ ca ăsta!

Una peste alta, Poliția și Parchetul, care se ocupă de dosarul de distrugere deschis la plângerea făcută de proprietarul imobilului din str. Gogol, RAAPPS, dorm în post. Căpățână îi face… ca la Nufărul. Și continuă bâlciul, datul în călușei, numerele scurte de magie ieftină cu “uite proba, nu e proba…”, suflatul de flăcări pe nas și scuipatul de semințe în gura telespectatorilor ahtiați după scandal și senzațional.

Ce să mai zic? Zic să continue circul. Și muzica!

“Giacardea, cardea,

Gialino mura,

Gia mura, mura

Ce mișto…”