Guvernul a călcat pe greblă

Atunci când a născocit tot soiul de scutiri de la plata impozitelor și de excepții de la regula impozitării, guvernul nostru a lăsat practic câte o greblă prin curtea palatului Victoria.

Și inevitabilul s-a produs într-o bună zi: mergând țanțoș prin grădina oficială, guvernanții premierului Nicu-Motorină au călcat pe una din aceste greble și s-au lovit în frunte cu coada greblei. Și grebla pe care au călcat mai-marii țării este populismul nesăbuit cu care au subțiat veniturile statului prin tot felul de scutiri de taxe acordate pe ochi frumoși.

În urmă cu două săptămâni o undă de șoc a lovit palatul Victoria: cel mai mare constructor român a amenințat cu rezilierea tuturor contractelor pe care le are cu statul pentru construcția de autostrăzi și drumuri expres.

Amenințările cu rezilierea vin din partea  grupului de companii UMB, deținut de familia Umbrărescu, prin care constructorul cere încetarea de comun acord a contractelor pe Autostrada A0 Nord – lot 4 și Autostrada A3 Nădășelu-Zimbor, pe motiv că formula de ajustare a prețurilor nu acoperă creșterile reale de costuri.

Mai mult, se spune că antreprenorul ar fi trimis notificări similare pe toate contractele pe care le are în derulare, adică pe autostrăzile A3 Zimbor-Poarta Sălajului, A0 Nord – lot 2 și drumurile expres DEx12 tronsoanele 3 și 4 și DEx6 Brăila-Galați (sursa: https://trans.info/ro/umb-spedition-vrea-sa-renunte-la-contractele-cu-statul-294873).

De altfel, situația tuturor investițiilor în infrastructură din țară este cât se poate de complicată și se complică cu fiecare aprindere a „inflației industriale”, adică a indicelui prețurilor de consum.

Explicația acestui impas este cât se poate de simplă: compania națională de care administrează infrastructura rutieră (CNAIR) a încheiat contracte cu diverși constructori, în general pe bani europeni, la anumite prețuri. Toate aceste contracte au fost încheiate în baza celui mai mic preț oferit în cadrul licitațiilor organizate în acest scop.

Numai că inflația nu a ținut cont de contractele guvernamentale și a dus la scumpirea nemaivăzută a materiilor prime și a materialelor. Ba chiar a adus cereri de creșteri masive de salarii. Și atunci prețurile la care s-au încheiat respectivele contracte au devenit irealizabile.

Statul ar trebui să crească prețurile din contractele în vederea punerii în concordanță cu realitatea din piață. Doar că nu prea are cum s-o facă: fondurile europene sunt deja contractate în totalitate, iar fonduri naționale lipsesc din bugetul de stat, care trebuie să facă față unui deficit oricum extrem de mare și unei proceduri de deficit excesiv declanșate de Comisia Europeană încă din 2019.

Pentru a înțelege dimensiunea incredibilă a scumpirilor din piața materiilor prime și a materialelor de construcții este suficient să contemplăm inflația industrială din ultimul an (perioada mai 2021-aprilie 2022): cu 60% s-au scumpit produsele „la poarta fabricii” în țară și cu 25% cele importate.

La produse metalurgice (oțelul beton de exemplu) vorbim de o scumpire cu 54%, la lemn avem o scumpire cu 48%, la produse din țiței (bitumul de exemplu), vorbim de o scumpire cu 113% și exemplele pot continua.

A, am uitat să vă spun ceva și mai grav: România este campioana Uniunii Europene la scumpirea produselor industriale, cu acel procentaj incredibil de 60% într-un singur an, aproape dublu față de media UE:

Blocajul din piața construcțiilor se vede de pe lună, numai guvernul nu vrea să îl vadă: construcțiile inginerești au o valoare pe primele patru luni ale anului 2022 cu 12 puncte procentuale mai mică decât cea a lucrărilor similare din perioada corespunzătoare a anului trecut (sursa: https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/indici_constr04r22.pdf ).

Vă mai aduceți aminte promisiunea guvernului Ciucă de a face anul acesta investiții record în infrastructură? Ei bine, aflați că pe primele cinci luni ale acestui an investițiile publice sunt cu jumătate de miliard de lei mai mici decât în aceeași perioadă a anului trecut!

Recapitulăm: avem lucrări inginerești de construcții în scădere cu 12% față de anul trecut, deși inflația industrială a crescut cu 60%! Asta seamănă cu un dezastru. Pe care toți politicienii și „influencerii” lor de casă îl ignoră cu vitejie…

Ei bine, vă veți întreba: dacă fonduri europene suplimentare nu avem, de ce nu alocă guvernul bani din fondurile naționale pentru terminarea investițiilor? Pentru că nu are acei bani.De ce nu îi are? Păi, de exemplu, pentru că a exceptat prea multă lume, prin lege, de la plata impozitelor.

Ironia sorții: printre cei exceptați de la plata impozitelor se numără chiar constructorii, care acum se plâng de insuficiența fondurilor alocate lucrărilor de infrastructură. Ce s-a întâmplat în România ultimilor ani poate fi un caz școală pentru orice manual de proastă administrare a țării.

Guvernele au acceptat licitații cu unic criteriu prețul cel mai mic, astfel încât marile contracte de drumuri se semnau cu cei care cereau mai puțini bani de la stat.

Problema era că acele lucrări nu se puteau executa corect în bugetele asumate, iar fondurile europene nu prea pot fi suplimentate. Așa încât cei care câștigau contractele cu prețul cel mai mic au început să-și silească subcontractorii români să lucreze pe prețuri mici.

Și cum angajații doreau salarii din ce în ce mai mari, guvernul a găsit soluția miraculoasă: a eliminat impozitul pe venit pentru construcții. Și astfel, angajații s-au văzut cu salarii crescute cu peste 20%, iar angajatorii au rămas cu costuri scăzute. Numai bugetul statului a rămas cu mai puțini bani.

Mai ales că IT-iștii și lucrătorii din agricultură și industria alimentară au beneficiat de același regim. Plus încă câteva sute de mii de microintreprinderi care plătesc impozit de 1-3% pe venituri.

Și-uite așa bucuria constructorilor de acum câțiva ani s-a transformat acum în panică, pentru că nu mai au de unde să păstreze prețurile cu care au semnat contractele cu statul.

Ai fi zis că atâtea exceptări de la plata impozitelor plus cea mai mică cotă de TVA din UE (cu excepția irelevantă a Luxemburgului) au adus o mare prosperitate printre români. Numai că, în mod ironic, nu prea e deloc așa: românii au rămas cu cel mai mic venit mediu disponibil din întreaga Uniune Europeană.

Acest venit este definit ca media veniturilor nete (inclusiv ajutoare și transferuri sociale de la stat) dintr-o gospodărie, împărțite la numărul de adulți echivalenți, la standardul puterii de cumpărare (PPS- purchasing parity standard- adică în cifre comparabile). Adică sumele efectiv disponibile pentru cheltuieli și economii. Iată, deci, cam cât de mult au ajutat politicile populiste de scutiri de impozite: aproape deloc.

România, din punctul de vedere al bunăstării propriei populații, se află în același loc unde era și în urmă cu 10 ani și în urmă cu 20 de ani, adică la coada Uniunii Europene.

Au apărut zeci de mall-uri, s-au colorat vitrinele, s-au îmbogățit cele câteva zeci de mii de fericiți conducători și cam atât. Poporul tot în fruntea clasamentului sărăciei a rămas.

Toate facilitățile acordate microintreprinderilor nu au dus deloc la un rai al acestora pe pământul patriei: țara noastră rămâne cu o pondere mică a întreprinderilor mici (sub 40% locul 10 din coada UE) și cu o pondere și mai mică a companiilor mijlocii (sub 20% -locul 8 din coada UE ).

Iar ponderea companiilor mari ne plasează pe un loc fruntaș în UE, locul 8, cu aproape 45%. Deci toate facilitățile au condus tot la prosperitatea marilor firme, nu a celor mici și mijlocii:

Și ca să vedeți că exceptarea de impozite nu a dus la o explozie a salariilor în construcții, iată că am rămas tot penultimii din UE la costul angajaților din acest sector, fix ca și înainte de facilitățile fiscale acordate sectorului:

Cu doar 10.000 euro cheltuiți pentru un angajat în sectorul construcțiilor, firmele românești de profil nu vor putea niciodată ieși din capcana alergtului după facilități: se încăpățânează să plătească salarii mici, crezând că astfel vor câștiga licitațiile făcute doar după criteriul celui mai mic cost.

Iar statul român se face că nu vede această problemă și crede că soluția este anularea impozitelor. Minte simplă de oameni prea simpli să poată conduce o țară cu 19 milioane de locuitori…

Colac peste pupăză, scutirea de impozite pentru constructori nu a făcut deloc viața mai blândă pentru firmele românești de profil, dar a făcut să avem cea mai mare creștere a costurilor locuințelor noi din întreaga Uniune: cu 600% s-au scumpit locuințele noi între 2000 și 2021, de trei mai rapid decât în Ungaria și de 10 ori mai rapid decât media Uniunii. Cu ce a ajutat atunci scutirea de impozite?

Mai avem scutiri de impozite și la IT, ba chiar de acolo au plecat scutirile. Și ce să vezi? Costul cu un angajat din IT este al patrulea cel mai mic din Uniune, cu vreo 20.000 de euro pe an, adică mai puțin de 2.000 de euro/lună:

Iar efectul acestor facilități? Suntem ultimii din UE la productivitatea în IT și comunicații la patru din șapte subramuri ale domeniului:

Concluzia este cât se poate de clară: scutirile de impozite sărăcesc bugetul statului, dar nu aduc și înflorirea industriei scutite.

Soluția ar fi schimbarea comportamentului statului, dar și al industriei. Statul nu mai trebuie să sub-bugeteze marile lucrări de infrastructură, iar constructorii nu mai trebuie să accepte contracte la prețuri nerealiste.

Când vom avea contracte la prețuri corecte, firmele de construcții vor da salarii normale și productivitatea va crește. Numai că asta presupune sfârșitul ipocriziei prețurilor mici rezultate din licitații primitiv organizate.