În Basarabia abandonată de București, nu va mai exista niciun colac de salvare pentru mult timp de acum înainte

Dacă presa noastră cultivă o imagine idilică a noii puteri de la Chișinău, cu un președinte în adidași, auster și corect vorbitor de engleză, realitatea economică din Republica Moldova este cât se poate de potrivnică regimului Maia Sandu. În general, politicienii și analiștii oficiali și oficioși de la București se culcă și se trezesc în fiecare zi fără să le pese câtuși de puțin ce se petrece peste Prut, acolo unde locuiesc aproape 3 milioane de români. Dar parcă niciodată Basarabia nu a lipsit din știrile și din viața publică de la noi în măsura în care se întâmplă asta acum.

Românul de rând este convins că la Chișinău s-a instaurat un guvern de absolvenți de Harvard, care a fost îmbrățișat de către Occident și care mai are vreo două săptămâni și trei poze ale Maiei Sandu în adidași pe scara avionului pentru a integra Republica Moldova în Uniunea Europeană.

Regimul Iohannis, căruia i s-a imprimat în întregime lenea și suficiența inspirată din vârful piramidei proprii, a găsit scuza perfectă să șteargă total Basarabia de pe agenda sa, și așa scurtată de somnul interminabil de frumusețe al primului schior al țării.

La Chișinău, avem un guvern „pro-european” care rezolvă totul cu un zâmbet modest, iar noi nu mai avem nicio grijă – cam asta este narațiunea oficială pe la noi. Influencerii și vedetele media trudesc de zor la icoana unei Maia Sandu care ar putea, vreodată, deveni președintele României, uitând că aceasta nu are nicio intenție unionistă și că România nu a existat niciodată în discursul acesteia, decât ca o umbrelă de vreme rea („România trebuie să ne ajute economic pentru ca noi să devenim o națiune de sine-stătătoare prosperă și puternică”).

Pentru cei care trăiesc încă în amăgirea că dincolo de Prut curge lapte și miere, zilele trecute, o veste foarte proastă a venit de la Chișinău și a trecut neobservată (ca de obicei) la București: Produsul Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova estimat pentru trimestrul II 2022 ( 64,3 miliarde lei moldovenești), s-a micșorat, în termeni reali, cu 1,3% :

Dacă ne uităm cu atenție un trimestru în urmă, o să observăm că avem o scădere a PIB-ului real cu 6,3% și pe primul trimestru (I din 2022). Asta înseamnă că acolo este deja recesiune. A doua în ultimii trei ani, după cele trei trimestre de contracție (IV din 2019 și I și II din 2020) de acum trei ani. Înainte de 2019-2020, Republica Moldova a mai avut o scădere economică în 2015, după furtul miliardului de dolari din băncile de acolo.

Practic, Chișinăul se confruntă acum cu a treia recesiune în doar 7 ani! Nu vi se pare că este, deja, prea mult., dragi deontologi?

Sursa: https://statistica.gov.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=7539&parent=0 

Sigur, poate exista scuza că este o situație grea, din cauza războiului din Ucraina. Dar aici trebuie să nu uităm că tot la granița Ucrainei se mai află un stat, populat tot cu vorbitori de limbă română, care nu a colapsat economic în halul acesta, ba chiar a prosperat în aceleași două trimestre. România, căci despre ea este vorba, are a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea europeană în trimestrul II al acestui an (+2,1%):

Și asta după ce, în primul trimestru al acestui an, România, ignorată de politicienii „serioși” de la Chișinău, a avut cea mai mare creștere economică din Uniune (+5,1%):

Cam asta ați pierdut în ultima jumătate de an, dragi basarabeni, atunci când ați ales să rămâneți în afara României! E mult, e puțin, asta numai voi puteți să judecați. O fi meritând independența asta a voastră atât de multe sacrificii? Trei recesiuni în șapte ani? Poate că nu merită, mai gândiți-vă!

De altfel, dacă ne uităm cu atenție, Europa în general are creștere economică pe ultimul trimestru, cu mici excepții: statele baltice și Polonia. De altfel, Polonia este singura țară mare din UE cu contracție economică trimestrială, dar ei nu sunt, tehnic vorbind, în recesiune. Și nici țările baltice nu sunt (nici ele) în recesiune.

Dar scăderea PIB nu este singura realitate neplăcută din Republica Moldova. Vulnerabilitatea extremă a economiei de dincolo de Prut se datorează gradului mare de dependență de exterior, atât în privința comerțului, cât și în privința asistenței financiare nerambursabile. Iar această vulnerabilitate crește odată cu adâncirea deficitului comercial, care a ajuns la aproape 2,5 miliarde de euro pe primele șapte luni ale anului, cu importuri de 5,1 miliarde de euro și exporturi de 2,6 miliarde de euro, adică la fiecare euro exportat se fac importuri de alți doi euro:

Iar dacă ne gândim că, doar cu 5 ani în urmă, în aceeași perioadă a anului (ianuarie-iulie), deficitul comercial era de numai 1,35 miliarde de euro, cam jumătate din cât a ajuns anul acesta, înțelegem adevărata dramă din aceste cifre.

Și dacă faptul că producția industrială a scăzut și ea cu aproape 2 procente în primele șapte luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, nu prea impresionează pe nimeni, căci republica Moldova nu este un stat industrial, faptul că producția agricolă a scăzut și ea cu peste 5,5 procente ar trebui să provoace fiori la Chișinău.

Statul moldovenist nu prea se simte bine nici el, căci are nevoie de bani din afară pentru a supraviețui, iar banii respectivi sunt mult prea scumpi, dacă luăm în calcul faptul că dobânzile la care se împrumută Republica Moldova sunt terifiante: peste 20% pentru obligațiuni la termen de 1 an și 14,5% pentru împrumuturile pe trei ani. Iar maturități mai mari de trei ani nu prea mai există acum pentru Republica Moldova.

Poate, însă, cu adevărat înspăimântător nu este atât nivelul dobânzilor, cât faptul că acest nivel s-a dublat în doar câteva luni, de la începutul anului, iar ultima emisiune de obligațiuni pe un termen mai lung, 7 ani, a fost chiar în ianuarie 2022. De atunci, nimic….

Ajungem, astfel, la cel mai important și mai plin de consecințe indicator al realității economiei micuței republici: rata inflației, măsura degradării fără precedent a puterii de cumpărare și a nivelului de trai. Prețurile medii de consum în luna august 2022 comparativ cu luna august 2021 (în ultimele 12 luni), adică rata anualizată a inflației, au crescut cu 34,29%, inclusiv la produse alimentare cu 38,39%, mărfuri nealimentare cu 23,26% și servicii prestate populaţiei cu 45,25%. Creșterea abruptă a inflației a avut loc într-un interval mic de timp și este, practic, cea mai mare spaimă în viața de zi cu zi de la Chișinău:

Gândițivă că, în acest timp, creșterile salariale au însumat doar 14-15%. Asta în vreme ce creșterile de prețuri medii au ajuns la 35%! Teribil de îngrijorătoare este creșterea cu aproape 40% a prețurilor alimentelor într-un stat considerat agricol. De altfel, topul scumpirilor arată astfel:

Prețul gazelor naturale a crescut de mai bine de două ori și jumătate, electricitatea s-a scumpit cu 60%, facturile la încălzire cu 92%, combustibilii cu 58%, transportul de pasageri cu 65%, ouăle cu 68%, legumele cu 87%. Iar salariul mediu brut (înainte de impozitare), în acest timp, a crescut cu mai puțin de 14%, de la 9.175 de lei în trimestrul III al anului trecut la 10.376 lei în trimestrul II al anului acesta. Cam cât de mult credeți că se poate rezista în asemenea condiții?

Mai mult, cu excepția Turciei (acolo unde inflația a atins 80%), rata inflației cea mai mare din Europa este înregistrată în Republica Moldova. Ucraina, țară devastată de război, are o inflație anualizată de 23,8%, cu o treime mai mică decât a Republicii Moldova, iar Rusia însăși are o inflație de 14,3%. Celelalte state din jurul conflictului ucrainean, sunt și ele lovite de inflație, dar parcă nu la nivelul de dincolo de Prut: statele baltice au rate anualizate de inflație între 22 și 25%, departe însă de ceea ce se înregistrază în Basarabia.

Și încă mai putem să deslușim cumva mediocritatea performanței Republicii Moldova, care, deși lăudată de către toate cancelariile occidentale și de către întreaga presă oficioasă, nu reușește să se „vândă” prea bine și pică testul încrederii investitorilor străini. Doar 264 de milioane de dolari au fost investiți de străini acolo în 2021. Cu mult mai puțin decât Kosovo (491 de milioane de dolari), un teritoriu care este departe de a fi încă o țară. Nici dacă ne raportăm la intensitatea investițiilor străine, Republica Moldova nu impresionează, cu 100 de dolari/locuitor, departe-departe de Kosovo (273 de dolari/locuitor)… Așa, la capitolul „ ce-ați pierdut, frați basarabeni”, să notăm și faptul că 8,6 miliarde de euro au investit străinii în țara noastră anul trecut, un record al istoriei recente. Și că străinii au investit anul trecut la noi câte 451 de dolari pentru fiecare român, adică pentru fiecare potențial cumpărător, de patru ori și jumătate mai mult decât între Prut și Nistru!

Este, deci, cât se poate de clar că președintele Maia Sandu și  guvernul susținut de partidul acesteia, PAS, nu pot să gestioneze în mod rezonabil situația economică. Elogiile din presa străină și entuziasmul multor procurori idealiști nu țin loc de pâine și de cârnați. Iar popoarele, în general, sunt mai atente la prețul carburanților decât la prestigiul personal al guvernanților.

Atât timp cât imaginea Maiei Sandu din cercurile progresiste de la București și din alte capitale europene nu se transformă într-o viață mai bună a basarabenilor, Republica Moldova va fi oricând pregătită să recheme la putere politicienii antioccidentali.

Pentru a înțelege cât mai bine situația politică de la Chișinău și pentru a vedea în favoarea cui curge astăzi timpul acolo, hai să plecăm de la fundamente: în Parlament, avem doar trei forțe politice: PAS-ul Maiei Sandu, deținătorul puterii absolute (63 de mandate), blocul comuniștilor și socialiștilor (32 de mandate) și partidul Șor (6 mandate), condus de către lideri fugiți din țară sau aflați sub urmărire penală. Ei bine, toate sondajele de  opinie din ultimul an indică, cu claritate, faptul că tot numai aceste trei partide vor fi reprezentate în viitorul Parlament. Dar iată care este evoluția în sodaje:

Sau și mai clar:

Începând din luna mai, toate sondajele indică o victorie a comuniștilor și socialiștilor (cu un Igor Dodon aflat sub urmărire penală și sub arest la domiciliu), în vreme ce partidul fugarului Ilan Șor a trecut deja de pragul psihologic de 20%! Cu alte cuvinte, frustrarea populară este atât de mare dincolo de Prut încât oamenii ar prefera să fie conduși de niște infractori precum Dodon și Șor!

Și, cu fiecare zi  care trece, Maia Sandu și PAS pierd din încrederea uriașă cu care au fost investiți la ultimele alegeri. Ba chiar mai mult, comunisto-socialiștii plus oamenii lui Șor se îndreaptă spre o majoritate constituțională în viitorul parlament de la Chișinău. Ei bine, înainte de ultimile alegeri, dar mai cu seamă după acestea, PAS-ul Maiei Sandu a distrus, cu tenacitate, orice alternativă decentă la propria guvernare, de la partidele unioniste până la foștii parteneri din Platforma DA. Iar idioții utili de la București, anti-unioniști declarați când vine vorba de România, dar, altfel, luptători pentru unitatea Ucrainei, au aplaudat frenetic sugrumarea oricărei opoziții democratice. Rând pe rând, Mihai Ghimpu și Dorin Chirtoacă, Anatol Șalaru și Ana Guțu, nu în ultimul rând Andrei Năstase, au fost cu toții sacrificați pe altarul idolatrilor Maiei Sandu. Iar aceasta din urmă a obținut ceea ce și-a dorit dintotdeauna, puterea absolută. Și iată că, în afară de arestarea sau incriminarea adversarilor pro-ruși, nu prea știe ce să facă cu atâta putere…

Până la urmă, partidele democratice decăzute de la Chișinău plătesc, fiecare dintre ele, pentru greșelile și naivitățile proprii, de la obediența față de Plahotniuc până la pierderea alegerilor pentru Chișinău. Dar de ce trebuie să asiste Bucureștiul inert la o astfel de situație? E drept că regimul de la București s-a compromis total atunci când l-a susținut fără rezerve pe Filat, apoi pe Plahotniuc și mai apoi când s-a ploconit (prin reprezentantul autorizat) în fața lui Dodon, la recepția de 1 Decembrie. O astfel de compromitere indică o slăbiciune instituțională organică și o incapacitate evidentă de a susține politicieni credibili la Chișinău.

Dar este impardonabil ca, în aceste condiții, regimul Iohannis să nu își joace cartea cea mare: să pună pe masa basarabenilor o ofertă care să rămână permanent și care să devină alternativa cu adevărat democratică și dreaptă la eșecul guvernării Maia Sandu: oferta Unirii, oferta de a veni cu toții și pentru totdeauna acasă! Căci Bucureștiul nu mai are timp să inventeze partide democratice care să nu-i lase pe ciracii lui Șor și pe comuniști să ocupe Republica Moldova și s-o mute spre est. Și nici nu cred că foștii protectori ai lui Plahotniuc și ai lui Filat vor avea decența să inventeze niște noi Dabija, Matei, Cimpoi, Ghimpu sau Costin. Iar fosta prea mare speranță Alexandru Tănase s-a ascuns demult printre foștii sovietici cu ochi oblici, de unde aplaudă în rusă discursurile în engleză ale Maiei.

Iar dacă tot nu mai avem vreun partid pro-românesc la Chișinău, n-ar fi, oare, mai cinstit, să lansăm o alternativă cu adevărat națională: oferta de Re-Unire, care să vină însoțită de statutul de membru NATĂ și UE, de zecile de miliarde de euro fonduri europene și de protecția reală la sărăcia asociată nenumăratelor recesiuni dintre Prut și Nistru? Oare de ce nu vrea nimeni, la București, să încerce să joace „la miză mare” după ce am pierdut toate mizele mici până acum? Ne lipsește, oare, atât de mult o minte limpede în sfera puterii?