Insolvență și Termoenergetica
Recent, în spațiul public a apărut o știre peste care presa, dar și bucureștenii au trecut cu ușurință. Și, nu era nicio intoxicare sau fake news. Din contră, era o știre cât se poate de serioasă. Serioasă și cu implicații majore.
Pentru toată lumea, dar in special pentru bucureșteni, care in sezonul rece care va urma risca sa ramana in frig si intuneric, dupa cum a declarat in presa chiar Claudiu Crețu-Sârbu, directorul Termoenergetica și care, pentru puținele zile în care se estimează că vor avea casele încălzite vor suporta un cost al gigacaloriei foarte mare. În al doilea rând, știrea este una îngrijorătoare pentru unii angajați ai Termoenergetica.
Pe scurt, printr-un document înaintat lui Nicușor Dan, directorul interimar al Termoenergetica, renumitul Claudiu Crețu-Sârbu, făcea o informare asupra situației financiare. O situație financiară apreciată drept „severă”. În mod evident, nu sunt elemente care să invalideze această stare de fapt. Însă, există câteva semne de întrebare. În primul rând, într-unul din rapoartele consiliului de administrație aferent primului semestrul al anului 2022 aflăm faptul că, sub noua conducere, Termoenergetica a reusit performanță, conform bilantului intocmit, de a crește pierderea brută de la 32.141.369,34 lei la 188.370.809,68 lei. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care a avut o cifră de afaceri cu 300 milioane lei mai mare (perioada ianuarie – iunie 2022 comparativ cu perioada similară a anului 2021) și a beneficiat de o subvenție aproape dublă ca valoare, din partea PMB.
O posibilă cauză a pierderilor înregistrate poate fi managementul defectuos care ține captivă societatea și care, din motive mai mult sau mai puțin transparente a majorat cheltuielile cu personalul cu peste 8 milioane lei (de la 118.609.108 lei – semestrul I al anului 2021 la 126.814.960 semestrul I al anului 2022). Din raportarile disponibile conform bilanțului aflatpe site-ul Ministerului de Finanțe, pentru perioada de referință, numarul mediu de angajați a crescut de la 3087 la 3097.
În acest context, ar putea fi corect raționamentul unor persoane care afirmă că modificarea organigramei
Termoenergetica de la începutul anului curent (care a presupus și înființarea multor noi posturi, inclusiv un departament de fonduri europene care ținând cont de datoriile la bugetul de stat nu va transforma Termoenergetica în a fi eligibilă pentru a depune proiecte!) a fost doar pentru a exista obligativitatea bugetării respectivelor locuri de muncă. Însă, există și situații în care cuantumul orelor suplimentare a crescut și el considerabil fără a se observa o creștere a numărului de kilometri de țeavă reparată sau înlocuită. De ce? Nu știm… încă. Însă, cu siguranță, este de presupus că există o explicație. Măcar una care să stea în picioare.
Mai mult, pe holurile Termoenergetica se zvonește faptul că insolvența este iminentă. Atât de iminentă încât la cabinetul actualului director general interimar ar fi fost angajat un consilier specializat in… insolvență. Deci, prezentarea situației financiare este, în realitate, un fel de buzdugan aruncat înainte.
Este de domeniul evidenței faptul că responsabilii acestui dezastru financiar în care se găsește Termoenergetica sunt alții. Alții în afară de Nicușor Dan, primarul fără voie al Capitalei și maestrul imposturii, alături de al său bun prieten Claudiu Crețu Sârbu. Același Claudiu Crețu Sârbu care, în trecut, a fost și pe la ELCEN. Și, mai nou, este și într-un consiliu de administrație al unei entități cu profil similar din… Constanța. Dar cui îi pasă, atât timp cât, conform hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acționarilor nr. 3 din data de 30.07.2021, administratorii Termoenergetica beneficiază de o asigurare de răspundere profesională consistentă?
La fel de evident este și faptul că vor exista specialiști care vor susține că actualul sistem de termie din București nu mai răspunde cerințelor. Cu siguranță că există puncta de vedere care să susțină această teză. La fel cum vor exista și unele contrare. Însă, despre lipsa de viziune a actualei administrații vorbește cineva? Adică, spre exemplu, de acceptarea unor echipamente neconforme cu solicitările din teren? Cum ar fi țevile… Sau, despre închirierea unor capacități modulare de producere a energiei termice. Care sunt costurile? Care este randamentul? Care este beneficiul? De ce alege Termoenergetica să închirieze capacități modulare care funcționează pe gaz, în contextul în care se preconizează o dublare a prețului gazului în iarna 2022? Sau, bucureșteanul plătește în continuare și apa caldă ce este rece, dar și pierderea din sistem?
În timp ce Nicușor Dan tace mâlc cu privire la povestea termiei și a prețului gigacaloriei pe care bucureștenii urmează să o plătească, Claudiu Crețu Sârbu mimează lupta. În realitate, cei doi Pic și Poc ai Capitalei nu fac altceva decât să îngroape Termoenergetica. Și, în timp ce fac acest joc periculos, bucureștenii vor plăti de 3 ori mai mult pentru gigacalorie. Cum ar spune, cu cinism, Claudiu Crețu Sârbu „un fleac”.
Și, din categoria cinism, Pic și Poc ai Capitalei îi obligă pe bucureșteni să plătească și pierderile din sistem! Exact. Adică, după ce că apa caldă este rece, plătim și pierderile din sistem. De parcă, bucureștenii ar fi vinovați că țevile neconforme acceptate de Termoenergetica pierd apa caldă. Mai pe românește, binomul Nicușor Dan – Claudiu Crețu Sârbu aplică principiul „și…., și cu banii luați”. În rest, în Noul București garantat de Nicușor Dan!