Istoria care se repetă. Al doilea război al Crimeii?

Ultima oară când Rusia s-a luptat împotriva întregului Occident a fost tot în teritoriul actualei Ucraine, în Războiul Crimeii (1853-1856). Și atunci, ca și acum, turcii (Imperiul Otoman în secolul XIX) erau aliații Vestului.

Dar Occidentul, în vremea aceea, însemna două imense imperii, cel francez și cel britanic. La fel ca și astăzi, puterile germane aveau o abordare destul de distantă a conflictului, mai ales puternicul Imperiul Habsburgic. Disproporția dintre capacitatea economică a Imperiului țarist și cea a Occidentului era la fel de evidentă și atunci, ca și acum. Bunăoară, producția industrială a globului era concentrată în Rusia doar în proporție de 3%, în a doua jumătate a secolului XIX:

Abia în anul de vârf al economiei țariste, ponderea industriei rusești a ajuns la 5,3% din industria globală, de 7 ori mai puțin decât ponderea industriei americane și de 3 ori mai puțin decât ponderile industriei britanice, respectiv germane. Cert este că, în timpul conflictului din Crimeea, rușii s-au luptat, în mod direct, nu indirect, ca acum, împotriva unor economii cumulate de 12 ori mai mari decât economia lor. Ca să înțelegem gradul de înapoiere al rușilor față de Vest, să spunem că, la 1860, în Imperiul țarist se turnau 18 milioane de tone de oțel, iar în marea Britanie peste 240 de milioane de tone (sursa: https://en.m.wikipedia.org/wiki/Industrialization_in_the_Russian_Empire ). Iar oțelul era, atunci, ca și acum, principala resursă materială într-un război.

În mod inevitabil, Moscova a pierdut războiul din Crimeea, sfârșit cu un asediu epic al Sevastopolului și cu o pace care a permis unificarea principatelor Române în 1859-1862. Înfrângerea categorică a rușilor în Crimeea a reprezentat și începutul unei crize economice majore în Imperiu, care s-a închis abia în urma reformelor din 1861 (în primul rând, eliberarea a 23 de milioane de șerbi).

Ceea ce a permis revenirea Rusiei după înfrângerea din Crimeea a fost decesul țarului Nikolai I, un fel de Putin avant la lettre , cel care a adus Imperiului o întindere mult mai mare (peste 20 de milioane de kilometri pătrați) decât are astăzi Rusia, dar și o criză de „înapoiere” pe măsură. Decesul țarului Nikolai (1855) l-a adus pe tron pe fiul acestuia, reformistul Alexandr al II-lea, Eliberatorul (șerbilor)- Алекса́ндр Освободи́тель,  Aleksándr Osvoboditel. Alexandr a organizat un sistem judiciar cu judecători aleși, a descentralizat statul la nivel de zemstvo, a dezvoltat educația universitară, a pus capăt privilegiilor nobiliare (nobilii, de exemplu, nu plăteau impozite) și a organizat serviciul militar obligatoriu. Războiul din Crimeea a reprezentat, așadar, primul și (până de curând) marele conflict care a pus Rusia împotriva întregului Occident, conflict care a a adus o înfrângere catastrofală a Imperiului țarilor, o criză economică majoră și a a condus la o schimbare politică detrminantă.

Pe lângă reformele politice interne inițiate de țarul Alexandr al II-lea, acesta a inițiat și o nouă politică externă, mult mai nuanțată și centrată pe ideea de a evita orice conflict care să coalizeze întregul Vest împotriva rușilor. După 1856, Moscova a avut o linie foarte clară de a avea tot timpul aliați occidentali. În primul rând, Kremlinul a cultivat o relație bună cu Washingtonul, căruia i-a vândut Alaska în 1867. În 1872, Alexandr participă la fondarea Ligii celor 3 împărați, împreună cu liderul german și cel austriac; în primul război mondial se aliază cu Franța și Anglia împotriva germanilor și austriecilor, pentru ca mai apoi Stalin să se alieze cu Germania împotriva Poloniei, României și Finlandei și cu SUA și Marea Britanie împotriva germanilor.

Și totuși, după aproape 170 de ani, Rusia lui Putin rupe toate tradițiile și decide să atace Ucraina, intrând într-un conflict politic și economic cu întreaga lume occidentală și, în primul rând, cu Statele Unite. Rusia este la fel de plăpândă economic în raport cu vesticii, economia sa reprezentând mai puțin de 3% din economia globală, în contrast cu cei împotriva cărora s-a poziționat, un bloc care însumează mai bine de jumătate din economia planetei (PPP- în prețuri comparabile). Și așa cum SUA erau marele tăcut al politicii internaționale în 1856, așa este acum China, un actor discret și nuanțat.

Au trecut șase luni de când a început războiul Rusiei din Ucraina. Lumea a fost, până acum, captivată de statisticile militare. Dar, întotdeauna, putem să privim un conflict militar și din perspectiva economiei. A unei economii de război, desigur.

Ar fi, poate util, să vedem cum au evoluat principalele economii implicate în conflict. Și nu mă refer la aspectul militar al războiului, ci la războiul economic implicat de invazia rusească în Ucraina. Război economic care contrapune Rusia lui Putin principalelor puteri ociidentale. Și care are ca martor activ China și restul lumii, fiecare poziționându-se într-un fel particular

Hai să vedem, pentru început, cum a evoluat principale putere economică a lumii, Statele Unite. După o scădere abruptă cu 3,4% în anul pandemiei (2020), urmată de o revenire fabuloasă, cu 5,7% în 2021, cea mai importantă economie a lumii a intrat în recesiune, cu două trimestre succesive de contracție: -1,6% în trimestrul I 2022 (față de trimestrul IV 2021) și -0,6% în trimestrul II al anului curent (față de primul trimestru al aceluiași an):

În mod evident, recesiunea americană din primul semestru al anului nu este provocată de războiul din îndepărtata Ucraină, ci de mecanismele interne ale celei mai influente economii de pe glob. Ba chiar implicarea consistentă a Washingtonului în sprijinirea ucrainenilor și în blocarea legăturilor comerciale ale rușilor cu Europa au adus o contribuție pozitivă la PIB-ul american: exporturile au o creștere incredibilă, de 17,6% în trimestrul II față de o neliniștitoare probușire în primul trimestru (-4,8%). Importurile, în schimb, au crescut mult mai încet, cu doar 2,8% în trimestrul ultim, mult sub nivelul din primul trimestru (+18,9%).

Consumul guvernamental și-a redus declinul (de la -2,9% în primul trimestru la -1,8% în trimestrul II), pe fondul creșterii cheltuielor federale în domeniul apărării (+1,1% în trimestrul II față de – 9,9% în trimestrul I al anului 2022). Consumul gospodăriilor și-a redus, însă, ritmul de creștere, de la 1,8% pe trimestrul I  la 1,5% pe trimestrul II, iar investițiile private s-au contractat cu 13,2% în trimestrul secund, după o creștere entuziastă în trimestrul precedent (+5%).

Una peste alta, războiul a avantajat America, care și-a redus scăderea economică, pe fondul unor exporturi în creștere susținută. Rata inflației a scăzut, de la 9,1% la 8,5%, șomajul a scăzut și el, chiar dacă ușor (de la 3,6% la 3,5%). S-a înrăutățit, în schimb, deficitul de cont curent (de la 224 miliarde de dolari pe trimestrul I la 291 de miliarde de dolari pe trimestrul secund, adică de la -2,9% din PIB la – 3,6% din PIB). A crescut și povara datoriei publice, de la 128%  la 137% din PIB.

A doua cea mai importantă economie a planetei, China, marchează primul trimestru de contracție (-2,6%) , după o creștre anemică de 1,4% pe primul trimestru.

Șomajul, în schimb, a scăzut de la 5,5% în primul trimestru  la 5,4% în trimestrul secund. Rata inflației rămâne scăzută, dar în creștere ușoară, de la 2,5% la 2,7%. Și excedentul de cont curent este în scădere, de la 889 de miliarde de dolari pe trimestrul I la 802 miliarde de dolari pe trimestrul II. Datoria publică a crescut susținut, de la 57,1% din PIB la 66,8% din PIB, depășind un prag psihologic important. Așadar, China pare că are motoarele gripate și poate ușor aluneca spre recesiune.

Și ajungem la Federația Rusă, agresorul din acest război. Aici avem o recesiune în curs de producere, estimată de către guvern în jur de 4%. Mai precis se așteaptă o scădere de -4,2% la finalul anului. Deocamdată am marcat o scăderea anualizată de 4% după trimestrul al II-lea.

Paradoxal, războiul pe care rușii îl poartă, cu un succes îndoielnic, le-a potențat un excedent de cont curent incredibil: 166 de miliarde de dolari pe primele șapte luni din anul 2022, mai mult decât triplu față de perioada similară de anul trecut! Pare greu de crezut dar rata șomajului din Federație, de doar 3,9%, este cea mai scăzută de când se publică acest indicator (din 1992). Iar inflația, care a atins un maxim de peste 17% în aprilie, se îndreaptă acum spre un 13,4% la final de an, cu o creștere de 10 puncte procentuale doar în acest an. Rubla s-a apreciat și ea cu mai bine de 25%. Și toate astea sunt datorate unei înlănțuiri de efecte ale declanșării războiului: conflagrația a scumpit petrolul și țițeiul, alături de multe alte produse rusești de export. Astfel încât Rusia, deși angrenată în cel mai sângeros război european de după 1945 și în pofida proastei prestații a militarilor săi, are o solidă poziție comercială internațională, datorită unor valori istorice ale exporturilor și sancțiunilor care au anulat, practic, importurile din statele occidentale. Cu alte cuvinte, rușii exportă la prețuri din ce în ce mai mari, dar nu mai au ce importa, căci nu mai au voie să importe. Desigur, viața nu este deloc roză la Moscova, cu prețuri crescute și cu 40-50% la unele produse vestice (componente de autovehicule, de exemplu), dar regimul Putin și-a permis creșterea pensiilor și a salariului minim cu 10%, ceea ce a scăzut mult presiunea pe nivelul de trai. (sursa: https://www.reuters.com/world/europe/meltdown-averted-six-months-russians-face-economic-pain-2022-08-23/ ).

Să vedem acum modul în care a performat economia Uniunii Europene în acest interval de timp. Ei bine, Uniunea Europeană a crescut econmic și în trimestrul II al acestui an, cu 0,6% în medie. Nici prețurile uriașe la țiței și combustibili, nici incertitudinile privind aprovizionarea cu gaze naturale la iarnă, nici reducerea comerțului cu rușii, nimic nu a lovit decisiv economia europeană.

Iată și tabloul performanțelor naționale în interiorul Uniunii, cu Olanda și România  campioni continentali la creștere economică:

Cu o inflație anualizată de aproape 10%, Uniunea Europeană este pe punctul de a marca mari mișcări sociale, cauzate de scăderea puterii de cumpărare. Unele națiuni, în primul rând balticii, angrenați destul de activ în sprijinirea Kievului, au ajuns la rate ale inflației de peste 20%:

Nu întâmplător, scăderea economică cea mai pronunțată o găsim, pe trimestrul II, la polonezi (-2,3%), la letoni (- 1,4%) și la lituanieni (-0,4%), adică tot la cei care sunt trup și suflet alături de Ucraina.

Din nefericire, războiul va aduce o prăbușire catastrofală Ucrainei, a cărei economie este așteptată să se contracte cu 45%, adică să se reducă la jumătate anul acesta! (sursa: https://www.worldbank.org/en/region/eca/publication/europe-and-central-asia-economic-update ).

Acum, dacă tragem linie și concluzionăm, vom observa că actualul război este departe de a produce, în plan economic, efectele capitale produse de războiul de la jumătatea secolului XIX. Economia Ucrainei este devastată, cea a țărilor baltice și cea poloneză sunt într-o suferință moderată, rușii au o contracție suportabilă, americanii își „îndulcesc” recesiunea, iar Uniunea Europeană, ca ansamblu, este încă în creștere. China este marele spectator, destul de tăcut, care își vindecă, cu injecții de țiței și gaz rusesc ieftine, durerea moderată pe care și-a provocat-o singură dintr-un entuziasm polițienesc exagerat în timpul recentului val Covid. Cu alte cuvinte, economia globală este departe de a criză, mai degrabă reducându-se creșterea organică. Singura victimă, până acum, pare a fi Ucraina…