Legenda lui Arthur și a ucigașilor lui. Dacă Arthur ar fi fost om și nu urs…

A fost odată ca niciodată, pe când încă mai făcea bradul conuri și lumea mall-uri, o splendoare de urs carpatin. S-a născut la noi, în Covasna. Când a mai crescut și s-a făcut cunoscut printre oamenii locului și ai vânătorimii din România, ursul cel frumos, cu blana de ciocolată și nările fremătând în căutarea fragilor din ce în ce mai greu de găsit într-o societate de consumatori, a fost și botezat.

I s-a spus Arthur. În cei 17 ani de viață, nu a făcut rău niciunui om. N-au existat plângeri. Poate vreo ursoaică să fi avut vreo dezamăgire, dar astea nu avem noi de unde să le știm, sunt lucruri de taină pierdute în verdele întunecat al pădurii. Acolo și-a trăit Arthur cei 17 ani din viață. Până în martie 2021. Când a fost împușcat, mișelește, de un lacom în căutare de trofee venit tocmai din Liechtenstein, ca să ne sărăcească de acest minunat cadou făcut României de Natura Mamă. Dorind să-și pună capul lui Arthur pe pereții luxosului castel de la Riegersburg, acolo unde este el, prințul, rezident. În Austria. Ah! Austria? Păi ăștia ne-au rașchetat pădurile, iar acum a venit unul tot de pe-acolo ca să ne omoare și urșii din păduri? Bravas, națiune, așa ne trebuie! Cap plecat și joc de glezne. Altceva nu am învățat în atâtea secole. Noroc că muntele nu-l pot tăia, nu-l pot împușca, altfel rămâneam și fără lanțul Carpați și ne târam doar lanțurile impuse dinafară de atâta amar de vreme, încât au ajuns să facă parte din noi!

Mă uit la imaginile cu Arthur. Unii zic că poate nu e Arthur. Alții zic că el e. După punctele încasate de prințul străin și pofticios, cunoscătorii spun că da. E Arthur. Celebrul nostru urs carpatin, cel mai mare și mai viguros. Și eu îi  cred. E Arthur. Iar el, vânătorul de trofee, cică e prinț.  Halal prinț. Un prinț căruia îi place să omoare animale în alte țări, nu pe feuda lui.

Ursul nostru carpatin ucis, mișelește, cu complici din România va deveni legendă. Dar până atunci, mai avem lucruri de rezolvat pe-aci. Pentru că moartea lui Arthur nu a fost una naturală, ci una pe care o încadrăm la moarte suspectă. Și-atunci, continuarea ține de prezentul care cere elucidarea misterioasei vânători.

Revin din nou la Arthur, ursul carpatin ucis în urmă cu mai bine de o lună de zile de acest Emanuel de “von und zu“. Și încep să îmi pun întrebări. Autoritățile – Ministerul Mediului adică – au zis că a fost o derogare. Legală. Derogare care privea, însă, eliminarea (recoltarea, în termeni tehnici) unei ursoaice tupeiste care făcea ravagii în formă continuată prin gospodăriile oamenilor.

Și, cum pentru astfel de sesizări care țin de beneficiul oamenilor din zonă și de siguranța vieților lor se dau astfel de derogări pentru anihilarea totală a exemplarului care face astfel de stricăciuni, țidula i-a fost trimisă, hăt departe, taman prințului Emanuel.

Întrebarea nr. 1 

Cum dracu` se face că pentru a scăpa – cum zic ei, mai marii de la Mediu – de ursoaica cea periculoasă a fost nevoie să vină Emanuel tocmai din Liechtenstein ca să salveze, chipurile, oamenii terorizați de mamiferul din pădurile de la Odjula? (Adicătelea, ce-o fi zis liechtensteinezul în capul lui: “Frați români, stați așa, am eu pușca pregătită, cu glonț pe țeavă, trag bine, nimeresc din prima, voi doar duceți-mă la locul cu pricina și vă scap de nenorocirea de exemplar! Și pentru că vă iubesc așa de tare, vă dau și 7000 de euro, cam cât iau pe zi de la turiștii care-mi vizitează castelul și văd eu cum mă scot pe urmă în contabilitate cu blana ursului din pădurea voastră! Dar să fie cel mai mare, că-mi trebuie punctele, și zicem pe urmă că am lichidat ursoaica, iar dacă se prinde cineva de adevăr mințim că era ceață și am făcut confuzie de exemplar!”

Băi, dar bolânzi ne mai crede prințul ăsta pe noi! E clar că a știut de la bun început la ce vine să împuște, știa clar că derogarea era de camuflaj, fix cum a zis și Gabriel Păun, președintele Agent Green: “Este clar că prințul nu a venit să rezolve problema localnicilor, ci să omoare ursul și să își ducă acasă cel mai mare trofeu pentru a-l agăța pe perete”).

Întrebarea nr. 2

Cine a ținut, până acum, la secret această vânătoare de parcă era o informație de siguranță națională? (Dacă nu era Agent Green să descopere și să dezvăluie toată tărășenia, doar cei implicați la vârf alături de prințul din Liechtenstein ar fi știut cum a fost rânduiala. Noi, restul, potârnichile, nici n-am fi luat act de viața și moartea lui Arthur).

Întrebarea nr. 3

Cum s-a organizat, practic, vânarea ursului din Covasna?

Întrebarea nr. 4

A fost o vânătoare individuală sau colectivă?

Întrebarea nr. 5

Cine a asistat la acțiunile de vânătoare, ce observatori, ce invitați? (Ca să știm cine ar mai trebui trecut pe lista audierilor).

Întrebarea nr. 6

Chiar așa, l-or fi confundat toți participanții pe ursul Arthur cu o femelă urs? (Până acum, nu am auzit de vreun urs travestit… Asta cu confuzia a fost, desigur, o găselniță absolut idioată a celor care au încercat să acopere mișeleasca împușcare a lui Arthur).

Întrebarea nr. 7

Ce fel de metodă de vânătoare s-a practicat? La pândă, la vizuină, la dibuit, la nadă? (Să știm și noi cum a ajuns Arthur în cătarea puștii prințului, e important și pentru anchetatori să știe toate aceste aspecte. Că doar nu a apărut Arthur din adâncul pădurii, acolo unde trăia liniștit, în habitatul lui, în căutarea glonțului mânjit cu miere!)

În fine, sunt destule întrebări la care, până acum, nu există un răspuns în spațiul public. Dincolo de dubiile premierului Florin Cîțu vizavi de mărimea urșilor din pădurile patriei, dincolo de eschivările prințului de Liechtenstein de a da explicații despre acest incident, un lucru mi-e clar: dacă Arthur ar fi fost om și nu urs, Emanuel din Liechtenstein ar fi fost suspect, acum, pentru omor calificat, iar cei care – cu intenție – au ajutat în orice mod autorul, ar fi fost complici ai acestuia. Sincer, nu știu unde va duce această anchetă, dar părerea mea este că autorul uciderii ursului Arthur nu va fi tras la răspundere în niciun fel. Prințul are conexiuni puternice în România. Până la Cotroceni. Așa că…

Privesc din nou imaginile cu Arthur la pământ. Împușcat. Și mă întreb: copiii prințului or fi fericiți?